În prăvălia negustorului de iluzii sunt multe articole de interes pentru oricine doreşte să dea o altă culoare lumii în care trăieşte. Etichetate frumos, cu denumiri dintre cele mai năstruşnice, cutiile cu produse sunt aşezate pe rafturi încăpătoare fără a se respecta o anumită ordine. După cum mirajul îmbracă formele cele mai neaşteptate plăsmuind imagini de vis acolo unde nu se află decât un pustiu prăfuit, tot astfel licori nenumărate radiau sclipiri atrăgătoare pentru cunoscători şi profani.
Într-una din aceste zile m-am decis să merg şi eu la faimosul negustor pentru a afla mai multe despre leacurile pe care le oferea la un preţ adaptat oricărui gen de client. Nu îi ştiam numele, cum dealtfel nu l-am aflat nici ulterior, şi de aceea îl voi denumi pur şi simplul „negustorul”. Dacă nu îl ştii încă, nu te mira. Cu siguranţă că te-ai întâlnit şi tu cu el, dar poate nu ţi-a fost clară identitatea sa. Însă fără îndoială, deja ai folosit multe dintre produsele sale.
Prin urmare, am intrat în modesta sa prăvălie cu aerul celui care ştie exact ce caută. De aceea, de îndată ce l-am zărit în spatele tejghelei l-am abordat direct:
„Te salut cu deosebită stimă dragul meu negustor! Iată, m-am întors să te rog să-mi recomanzi din leacurile tale pentru cea mai recentă problemă cu care mă confrunt.”
Iluzia Puterii şi a Bogăţiei
„Ce anume te preocupă, iubitul meu client? După cum bine ştii, magazinul meu este deschis tot timpul. Ba chiar, de mai mulţi ani m-am extins în toate colţurile lumii graţie noilor posibilităţi ce mi-au fost oferite.”
„Te referi cumva la noile tehnologii de comunicaţii?” l-am întrebat intuind într-o mare măsură răspunsul. „M-am gândit eu că nu vei rata ocazia, epocală i-aş spune, de a intra în casele tuturor oamenilor de pe planetă folosind Internetul. Marketingul direct este mai eficient în zilele noastre decât utilizarea unei nesfârşit de ramificate reţele de intermediari.”
„Da, corect!” mă aprobă zâmbitor. „Mă adaptez situaţiilor schimbătoare de la o epocă la alta. Nu stau niciodată pe loc. Comerţul cu iluzii trebuie să continue. Fără el istoria nu ar mai fi posibilă. Îţi dai seama,” continuă el, „că istoria nu ar mai fi interesantă dacă nu ar exista posibilitatea de a vinde şi cumpăra iluzii. Ce anume ar mai anima pe dictatorii din toate timpurile, dacă nu ar avea mereu înaintea lor Iluzia Puterii pe care au comandat-o din belşug de la mine?”
„Sau,” am continuat eu, „ce ar face toţi oamenii influenţi ai planetei, dacă nu ar avea Iluzia Bogăţiei la îndemână? O licoare ca aceasta nu cred că se mai poate găsi pe pământ!”
„Mă bucură faptul că mi-ai înţeles jocul. Ca de fiecare dată, îţi ofer ocazia de a te alătura acestui negoţ prosper. Vei avea o parte consistentă şi poate, vei deveni şi tu un mare negustor, aşa cum sunt eu.”
Câteva Articole Lipsite de Interes
„Poţi să îmi oferi Iluzia Nemuririi? Cred că aş putea folosind-o să instaurez o nouă religie. Deja văd cum mulţimile ar alerga spre mine dând năvală călcându-se în picioare şi dorind să pună mâna pe conţinutul ei. Cu cât ar bea mai mult, cu atât ar deveni mai dependenţi, iar în final aş putea să îmi întemeiez o afacere subsidiară interesantă, nu-i aşa?”
„După cum poţi singur observa, ţi-aş putea vinde acest preţios articol în schimbul unui anumit procent din afacerea pe care ţi-ai deschide-o. Dar fiind nesigură viaţa, chiar şi pentru un modest negustor de iluzii, ar trebui să îmi garantezi cu ceea ce ai tu mai scump o astfel de tranzacţie,” răspunse calm negustorul.
„Îţi mulţumesc pentru ofertă, dar cred că nu sunt încă pregătit să mă angajez în această direcţie. Mai degrabă aş avea nevoie de un sfat din partea ta.” Am făcut o pauză după care am reluat: „Mai precis, am observat faptul că oamenii din jurul meu au devenit insensibili la tot ceea ce încerc să le transmit în scris sau prin viu grai. De fapt, nu este vorba numai de valorile pe care încerc să le transmit, ci în principal constat o crasă ignorare a unor subiecte de maxim interes pentru viaţa pe care o trăim.”
Negustorul de iluzii a zâmbit larg, iar ochii i-au strălucit cu ironie. După aceea râse discret, afişând o calmă condescendenţă: „Nu cumva ai încercat să vinzi acele articole lipsite de iluzie şi de interes numite: Bine, Adevăr şi Frumos? Dacă aşa ai făcut, atunci ai cuvântul meu că nu mă miră faptul că nu ai avut succes!”
„Dar le-am ambalat frumos şi cu grijă! Am alcătuit cu meticulozitate, răbdare şi multă trudă materiale bine gândite şi atractiv întocmite. Iniţial m-am gândit că sunt prea serios în exprimare şi am trecut la o abordare mai dinamică. Am schimbat de zece ori forma, dar degeaba. Am studiat zeci de cărţi, unele procurate cu mare cheltuială din cealaltă parte a lumii, dar în zadar! Audienţa a rămas nesemnificativă. În plus, cu cât depuneam mai mult efort, cu atât se micşora numărul celor care îmi citeau articolele sau îmi ascultau videoclipurile.”
Jocul Iluziei prin Puterea Sugestiei
M-am oprit din vorbire fiindcă instantaneu s-au aprins lămpile din tavan inundând cu lumină întreaga încăpere. Rafturile pline cu iluzii străluceau şi mai puternic. Culori de curcubeu se revărsau din toate părţile şi o muzică plăcută se auzea venind din nişte difuzoare plasate undeva în partea superioară a încăperii. Ambianţa era plăcută. O senzaţie de căldură te învăluia primitoare asemenea braţelor unei curtezane iscusite. Toate simţurile erau încântate şi aţâţate de proiecţia conţinutului ciudatelor sticluţe cu licori felurite. Fără însă a da atenţie acestor detalii, am continuat: „De fapt, nu am dorit să apelez la jocul iluziei. Am crezut că expunerea directă şi sinceră va genera un binevenit impact. Spune-mi, te rog, unde am greşit? De ce anume suferă semenii mei şi de ce sunt complet ignorat? Un autor fără cititori este ca un actor ce joacă în faţa unei săli fără spectatori. Este o imagine deprimantă şi cred că voi abandona în cele din urmă acest meşteşug.”
„Ai venit pentru un sfat, dar cred că mai degrabă ai nevoie de remediile mele,” îmi răspunse cu bunăvoinţă negustorul. „De ce încerci să pui în lumină Binele, când ai putea să oferi pur şi simplu licoarea numită Iluzia Binelui? Toţi ţi-ar fi recunoscători! Nu îţi dai seama? Ai aduce alinare la mulţi oameni prin cuvinte meşteşugite şi idei atrăgătoare pe înţelesul tuturor!”
„Dar în ce constă această Iluzie a Binelui? Nu este de fapt doar proiecţia unor lucruri desprinse de realitate? Nu este doar o amăgire?” am întrebat dorind să aflu răspunsul până la capăt.
„Nu neapărat,” reluă negustorul. „Sugestiile sunt la fel de valabile ca realitatea însăşi. Imaginaţia se interpune mereu în evaluarea lumii în care trăieşti. Ce poate fi rău în a-i oferi puţină culoare şi astfel să o faci mai interesantă?”
Spiritul Monden şi Vedetismul
„Deja mă duce gândul la toată industria aservită spiritului monden, sau vedetismului, cum i se mai zice,” am replicat reflectând la cele spuse. „Astfel, faima devine lucrul cel mai de dorit. Succesul ia imediat locul efortului de a progresa moral pe parcursul vieţii. Se mai adaugă vanitate din belşug şi este gata licoarea miraculoasă!”
„Trebuie să înţelegi că fără acest miraj, oamenii ar muri de plictiseală,” accentuă negustorul. „Există o nevoie continuă după divertisment. Lucrurile inventate plac, în timp ce Adevărul este dureros. Mai bine ai oferi Iluzia Adevărului. Ai putea afirma şi cea mai mare nerozie. Cu toate acestea oamenii te-ar asculta şi te-ar urma. Astfel, ai deveni un mare lider de opinie şi ai accede în structurile superioare ale societăţii.”
„Da, dar astfel aş promova falsitatea, iar în final eu însumi aş fi prins în capcana obţinerii succesului cu orice preţ,” am murmurat lipsit de convingere.
Imediat a apărut înaintea mea o femeie deosebit de frumoasă. Talia ei era subţire şi unduioasă. Picioarele erau lungi şi armonioase. Părul era bogat, iar mâinile aveau o delicateţe aparte. În plus, hainele erau croite după ultima modă. Însă nu am putut să observ prea multe detalii, fiindcă deodată chipul ei s-a transformat şi am zărit în schimb o persoană încercănată, cu multe riduri pe faţă, prematur îmbătrânită şi cu pielea zbârcită. Hainele au căpătat imediat o tentă demodată şi învechită. Tot aspectul ei devenise respingător.
Contrariat, negustorul dispăru pentru câteva clipe din încăpere ieşind pe o uşă ştiută doar de el. Nu trecură decât vreo câteva minute şi frumoasa femeie reapăru în toată splendoarea ei. Chipul zbârcit dispăruse ca prin farmec. Între timp negustorul se întorsese în cameră: „Cineva a aprins din greşeală Lampa Adevărului,” se scuză el, „şi astfel a anulat efectul Iluziei Frumuseţii,” continuă el. „Ce poţi să faci cu ucenicii din ziua de astăzi? Sunt curioşi nevoie mare şi cum văd un buton, imediat îl apasă pentru a vedea ce se întâmplă,” spuse mai mult pentru sine. „Şi când te gândeşti că pot să am clienţi în salon, iar toată joaca aceasta la butoane îmi poate ruina întreaga afacere. Câtă indisciplină!” murmură nemulţumit mai departe.
Am înţeles de îndată că succesul marilor şi micilor producători din industria cosmetică se bazează în principal pe folosirea Iluziei Frumuseţii, încorporată în toate produsele lor. De fapt, în loc să caute căi autentice de înfrumuseţare a fiinţei umane, aceşti oameni de afaceri se mărginesc doar să corecteze superficial aparenţele, oferind o iluzie în locul realităţii.
Jocul Periculos al Iluziei
„M-am lămurit,” i-am răspuns cu promptitudine. „Este clar că îmi oferi doar iluzii pe care să le inoculez semenilor mei. Nu voi face acest lucru. Prefer să rămân singur asemenea Cassandrei, decât să fac aşa ceva. Totuşi, sfatul tău este interesant, cel puţin dintr-un anumit punct de vedere. Abia acum reuşesc să îmi explic succesul incredibil al mediocrităţii, ascensiunea socială a persoanelor lipsite de caracter şi atracţia irezistibilă a vedetelor ce îşi expun fără ruşine nuditatea corpului şi lipsa de inteligenţă a minţii!”
„Faci aşa cum doreşti,” îmi răspunse negustorul fără a fi afectat de afirmaţiile mele. „După cum bine ştii, eu sunt un negustor de iluzii. Nimic în afară de iluzii nu vei găsi în magazinul meu. Însă nu uita,” continuă el, „că gustul realităţii este amar, suprafaţa ei este aspră, priveliştea ei este dezolantă, iar sunetele emise de ea sunt sinistre! Puţini pot să o privească în faţă, adică aşa cum este ea de fapt. Realitatea este o femeie urâtă şi lipsită de atracţie. Fără jocul abil al iluziei va fi greu să trăieşti împreună cu ea, să o strângi în braţe, să o iubeşti şi să i te dăruieşti!”
Am plecat în grabă fără să îmi iau rămas bun, tulburat de aceste ultime cuvinte. În oglinda din faţa prăvăliei am avut însă impresia că preţ de o clipă am zărit o personalitate impunătoare, însă imediat a dispărut şi nu a rămas decât imaginea obişnuită a ceea ce sunt de fapt. Cineva din greşeală aprinsese Lampa Adevărului la intrare şi uitase să o mai stingă. Cu toate acestea, mi-am iubit de o mie de ori mai mult înfăţişarea de om aflat la „vârsta de mijloc”, decât proiecţia cosmetizată a ceea ce nu am fost şi nici nu voi fi vreodată.
Am făcut bine respingând oferta negustorului? Nu îmi pot da seama, însă din acea clipă m-am decis să întreb pe toţi cei din jurul meu, indiferent de persoană: „Care sunt iluziile pe care le hrăneşti în viaţa ta?”
