1020BRANCUSI-ZAPPING-Sleeping-Muse20wb

1020BRANCUSI-ZAPPING-Sleeping-Muse20wbPornind de la caracterul public al dezbaterii privind contributia diplomatului-intelectual de astazi la prestigiul Romaniei, prin comparatie cu aportul pe care l-au adus la vremea lor Lucian Blaga sau Mircea Eliade in efort sinergic cu munca de creatie si opera lui Constantin Brancusi, optez pentru o interpretare mai obiectiva a evidentelor pe care le-a produs remarcabila expozitie denumita „BRÂNCUSI: E = MC2”. Pe deplin incantat de generozitatea acestei idei, care presupune nu numai eruditie ci si harul corelarilor, consider ca reala similitudine dintre efectele pe care le-au avut in epoca lucrarile lui Constantin Brancusi si ale lui Albert Einstein nu poate fi pusa sub semnul unei rupturi cu trecutul, chiar si numai pentru faptul ca orice evolutie presupune, in mod obligatoriu, legatura cu starea anterioara a sistemului.

Dupa 100 de ani de la progresele infaptuite separat de catre Einstein si de catre Brancusi, avem datoria sa constatam ca ele se armonizeaza nu fiindca o rup cu trecutul, ci din contra, pentru ca scot in evidenta elementele eterne care ne vin din trecut.

Sub aspectul legaturii cu trecutul, legile fizicii sunt primele care trebuie considerate eterne, tocmai fiindca sunt imuabile, si cu atat mai mult aceasta teorie a relativitatii restranse si generalizate, definitorie pentru opera lui Albert Einstein, conform careia legile fizicii sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers.

In mod similar, Constantin Brancusi urmarind esentializarea si concentrarea maxima a expresiei, redescopera forta mesajului formelor arhetipale, asa incat „Cumintenia pamantului” pare a fi o alta ipostaza moderna pentru perechea „Ganditorului” de la Hamangia.

Asa dar, atat Constantin Brancusi cat si Albert Einstein ofera „contemporanilor forme noi de intelegere stiintifica, artistica si filozofica a relatiei spatiu/timp, aparenta/esenta, materie/spirit” nu pentru ca o „rup cu trecutul” ci tocmai fiindca fac recurs la esential, care se manifesta etern dinspre trecut spre viitor, prin prezent. Ca dovada si binecunoscuta „Coloana infinitului”, care poate fi si o lectie despre infinit, dar înainte de orice, este ilustrarea a ceea ce toate civilizatiile lumii au înteles prin „Axis Mundi” sau „Polum Geticum” echivalând cu scara lui Iacov la capatul careia se aratase Dumnezeu. (Fc. 28.11-21) sau cu scara Sfântului Ioan Scararul, scara care ne spune si astazi „Petrecerea noastra este în ceruri”Plasata mai presus de betia de cuvinte care poate sluji in egala masura atat silogismul cat, vai!, si sofismul, plastica domnului Romeo Niram se revendica a fi un alt imn consacrat eternelor forme arhetipale asa dupa cum bine se vede in „BRANCUSI-ZAPPING:sleeping muse”
Cu speranta ca va calca pe urmele lui Constantin Brancusi considerat un „Genius Loci al Romaniei”, distinsul pictor Romeo Niram si alaturi de domnia sa toti diplomatii nostri vor trebui sa aiba in vedre ca România este chiar leaganul graiului uman articulat si implicit Vatra Primordiala a religiilor lumii si ca mult cautatele Urwort si Urmonotheismus emana din hidronimia noastra cu radacinile sale in neolitic.

Cuvantul este metafora si s-a nascut ca metafora si de aici tot ineditul demonstratiilor ce pun in lumina importanta actuala a eternelor arhetipuri pe care le gestionam.
Cum nu s-au gasit si nici nu pot fi gasite contra-argumente, Europa este chemata sa ia act de unitatea funciara a spiritualitatii sale.