Am citit cartea lui Ben Todică „Între două lumi” şi m-a cuprins dorul de ai mei (băiatul în „Patria lui Voltaire” la Grenoble, nepotul care creşte departe de „un pământ numit România”…, prietenul Costea, cel din „ţara cangurilor”, … Lenuţa Giukin, profesor universitar în „ţara tuturor făgăduinţelor”, de…, de…). Autorul, ca mai toţi românii „de dincolo” suferă de DOR (cuvânt netraductibil), e „boală” greu de tămăduit. De acolo, de unde şi-au făcut „cuiburile” privesc spre „ţara mândră şi binecuvântată, între toate ţările semănate de Domnul pre pământ” (de la Nicolae Bălcescu citire !) În timpul vizitelor în ţară, ei, cei care au cunoscut „raiul de dincolo” (realitate, în mare măsură), suferă, la scurt timp după… Prin prisma dorului trebuie privită cartea lui Ben Todică.
Autorul îşi aduce aminte de toate din ţară: „Primul meu teatru adevărat” (de profesorul de desen Ioan Calen, de primul rol în „Moş Ion Roată şi Unirea”, de Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oraviţa, dar şi de „fata cu ochii verzi din Ciclova Română”). „Fascinaţia poveştilor” (unde „Cenuşăreasa”, „Alba-ca-Zăpada”, „Frumoasa Adormită” sunt cele mai populare poveşti), „Ciudanoviţa vie, plină de amintiri” („oamenii din aceste locuri sunt adaptaţi radiaţiei şi nu se simt bine în altă parte”).
Sub vălul „nostalgiei”, (capitolul II este intitulat „Nostalgii”), Ben Todică este un revoltat în Ciudanoviţa vie, plină de amintiri:
„În preţul securităţii imperiului rus ar trebui să intre şi pensiile exploatatorilor de la minele de uraniu şi ale generaţiilor lor”.
Indiferenţa trebuie să înceteze. Guvernanţii şi cei răspunzători să plătească.
Oameni buni !
Treziţi-vă din această hipnoză a nepăsării şi arătaţi-ne că aceasta este doar un episod trecător, un episod din viaţa noastră călcată barbar… Redaţi demnitatea oamenilor şi schimbaţi destine !!! Suntem un spirit creştin (p. 72).
Dragă Ben, şi eu, un trecător vremelnic prin Ciudanoviţa, când ea era încă în floare, un dascăl care „a pus osteneala de a îndrepta limba”, m-am revoltat în scris. Întrebam retoric „Oare le pasă ?!..”, dar m-am consolat cu „Asta e…” (v. „Şcoala Românească”)
În capitolul IV, Ben Todică poartă două dialoguri („Dialog între două lumi”), unul realizat de Veronica Balaj la Radio Timişoara, iar celălalt „De vorbă cu Stela Popescu”, Melbourne, 2004. Se remarcă stilul gazetarului care ştie să întrebe şi să răspundă – „multum in parvo” – pentru a afla „fărâme de adevăr”. Şi aici „picături de dor”:
„Imaginea României cu care am rămas când am întors capul după ce am trecut fâşia trupelor de grăniceri nu poate fi egalată de nici un alt colţ de pe pământ: tocmai răsărea soarele pe Marila, deasupra Oraviţei şi noi eram liberi” (p. 154)…
De la Stela Popescu, Ben Todică vrea să afle: „Când vă-ntoarceţi acasă, care sunt primele impresii oferite celor dragi despre Australia şi despre noi – românii australieni ?”
Ben Todică asemenea păsării „care, de cum se naşte îşi ia zborul şi rămâne în văzduh până moare” are nevoie de un „picaj” pentru a se „hrăni şi supravieţui ca român care nu se mai poate întoarce la casa lui”. „Hrana” de care are nevoie această pasăre este România, o Românie „frumoasă ca un cântec, ca o zi de duminică”. Autorul dintre cele „două lumi”, asemenea tuturor românilor cinstiţi aflaţi prin toate ţările, sunt adevăraţii AMBASADORI ai ROMÂNIEI. Şi de ei depinde „faţa României” de mâine. „Pot să intru ?” vor întreba românii din ţară… şi dă Doamne, să nu se răspundă. „Atunci ca trebui să reveniţi mâine !”, ca-n poezia lui Leonard Jacoban, tradusă de autor. „Cheia” este „Pământul strămoşesc este altarul ţării” (p. 31.)
Cartea lui Ben Todică este un adevărat manual de PATRIOTISM, cuvânt generic pentru
Înzestrat de Dumnezeu cu talent (har scriitoricesc), Ben Todică şi l-a desăvârşit în îndepărtata Australia:
„A rezistat timpului, timpul închis în cireşele al căror roşu incandescent întreabă retoric « Ce e viaţa ? ».
Răspunsul este, încă în fiecare dintre noi” (p.182)
Credinţa în Dumnezeu şi Speranţa sunt „secretul fericirii” autorului. În icoană „văd pe acasă, văd linişte, văd pace şi iubire” (p.33)
„Iconiţa este parte a tezaurului nostru spiritual… E doar o cheie. Şi ce cheie ! E cheia altarului !” (p.36)
Concluzie: Ben Todică este un bun creştin. Dorul şi Dumnezeu,… Dumnezeu şi Dorul sunt cuvinte „cheie” ale aceste opere.
Cartea trebuie citită de românii din ţară, dar este una necesară pentru cei aflaţi în afara graniţelor, care încă mai vorbesc şi trăiesc româneşte.
