Ambasada.invitatieCu ocazia vizitei preşedintelui Traian Băsescu la Washington DC ambasada României, la ordinele probabil a celor care veneau în vizită, a omis să invite întreaga presă românească la întâlnirea cu preşedintele. Invitaţi au fost doar câţiva, aleşi preferenţial, care cântă mai mult sau mai puţin în strune puterii. Deputatul Mircea Lubanovici, cel ales să reprezinte interesele românilor din Statele Unite, cu toate că “conduce” un ziar românesc în Portland, Oregon (Romanian Times) nu a catadicsit să inştiinţeze şi pe ceilalţi colegi de presă despre această vizită, nici în calitatea sa de deputat şi reprezentant al românilor, cât nici în aceea de “coleg” de presă.

Acesta se pare că prin gestul făcut s-a răzbunat pe cei care au început de ceva vreme să îl ignore când îşi face apariţia în comunităţi pentru a cere favoruri, în special aici la Chicago. Dacă stimabilul Lubanovici are impresia că toata lumea stă cu limba scoasă să pupe în partea dorsală oficialii de la Bucureşti sau să se fotografieze cu ei, ca apoi să se afişeze cu pozele pe internet, se înşeală amarnic. Domnul Lubanovici ar trebui să ştie că lumea poate are deja fotografii alături de preşedinte, sau alţi oficiali, dar nu toate lumea le posteaza pe internet să se dea rotuzi, crezând că a te afişa cu cineva într-o fotografie îşi creşte automat reputaţia, prestigiul sau omenia, şi că dintr-o dată devi super mega important.

Prin neinformarea presei româneşti de vizita oficială facută de preşedintele României, deputatul Lubanovici nu dă dovadă decat de laşitate şi o capacitate intelectuală care este departe de funcţia pe care, pentru o perioada limitată, o mai ocupă. Răzbunarea nu este doar faţă de câteva persoane din presă, ci în special faţă de miile sau zecile de mii de români, cititori ai presei româneşti din Statele Unite care au fost privaţi de o reprezentare corespunzătoare la eveniment. În plus dumnealui uită probabil că în funcţia respectivă de deputat a fost ales să reprezinte interesele românilor din colegiul 3, şi nu interesele partidului din care face parte, sau orgoliile personale.

De asemenea Ambasada României din Washington DC se face răspunzatoare pentru invitarea preferenţială a jurnaliştilor şi a reprezentanţilor comunităţilor româneşti. Ce este mai grav este faptul că angajaţii care lucrează în ambasade sunt obligati prin lege să nu aibe culoare politică şi să nu răspundă comenzilor venite din partea vreunui partid aflat la putere sau în opoziţie. Cu toate astea se pare că s-a încălcat acest regulament, motiv pentru care Asociaţia Jurnaliştilor Români din SUA şi Canada (NARPA) a solicitat răspunsuri în scris atât din partea Ambasadei cât şi a deputatului Lubanovici.