Mult Onorate Personalități ale literelor, 

Vă aducem la cunoștință   apropiata Întrunire a Scriitorilor din ASRAN, Asociația Scriitorilor Români din Continentul America de Nord,  Președinte Alexandru Cetățeanu, Întrunire care  va avea și invitați nemembi în ASRAN, dar care pot deveni membri cu drepturi depline sau numai  colaboratori la Revista ,,Destine literare”.

Vă invităm cu multă plăcere să participați, prin prezență sau virtual, prin arta  înscrierii și a scrierilor Dumneavoastră.

Totodată vă invităm, ca în prealabil  să depuneți și Domniile voastre Adeziunea de a face parte din  ASRAN, din rândurile acestor scriitori de elită, care împreună cu noi , vechii membri, dorim să publicăm în prestigioasa Revistă , cunoscută ,, Destine literare” spre slava Limbii și Literaturii române.

Publicațiile pot fi în limba română sau în  limbi străine, spre a satisface dorința mai largă de audiență pe mapamond.

Condiția de bază a admiterii în ASRAN fiind de a fi locuitor în Continentul America de Nord, sau de a avea rude în această extinsă zonă a lumii, sau de a avea un rol cunoscut mondial de susținere a tot ce este românesc.

ASRAN oferă participarea la simpozioane naționale și internaționale,  o mare arie de poularitate a scrierilor membrilor săi,  discuții  la nivel înalt, participarea cu cărți la saloanele de carte de aici și  din țară, schimb de experiență și de idei cu persoane pertinente în domeniul literaturii.

Condiția de înscriere mai este și de a respecta statutul democratic al ASRAN,  de a fi publicat minimum două cărți și de a vă adresa pentru a fi membru al  Asociației ASRAN, prin email-ul:    destineliterare@gmail.com 

Alăturat găsiți pe larg aceleași deziderate în atașamentul de față, întocmit conform statutului  existent al Uniunilor de scriitori din țările avansate în domeniu și aplicația specifică locației noastre pe terra.

Din colectivul actual existent dintotdeauna și mai recent, fac parte academicieni, profesori universitari, șefi de asociații, congressmani, scriitori cunoscuți și  de astăzi înainte și Domniile voastre spre a întări aceste rânduri.

În ideea că doriți mai multe informații, vă rugăm să accesați site-ul ASRAN:   

destine-literare.com

Vă mulțumim și vă așteptăm cu cererea de înscriere, un scurt CV și cu materiale.

( Materiale cu diacritice, corectate, litera 12, o poză )

Cu deosebită stimă, 

Melania RUSU-CARAGIOIU 

Vicepreședintă ASRAN

Quebec – Timișoara

30 ianuarie 2020

—————————————


Statutul Asociaţiei Scriitorilor Români din America de Nord ( în continuare numită A.S.R.A.N., ASRAN sau Asociație)


Art. 1. A.S.R.A.N. este o instituţie juridică culturală nelucrativă, apolitică şi laică, ce continuă  la un nivel superior și extins Asociația Canadiană a Scriitorilor Români (ACSR), înființată în anul 2000 și înregistrată la Montreal  la data de 31 martie 2001 de Alexandru Cetățeanu.

Art. 2. Poate deveni Membru al Asociaţiei, orice persoană de origine română care are domiciliul în una dintre țările continentului Americii de Nord (sau este rezident permanent  de origine română din aceste trei țări) care a scris şi scrie în limba română și/sau în limbile ţărilor de adopţie – franceză, engleză sau spaniolă, dacă îndeplineşte următoarele condiţii :
a.        A publicat  cel puţin trei cărţi, din domeniul literar (eseu, poezie, proză, teatru, critică, teorie literară, istoria literaturii) sau cu tematici din alte sfere ale culturii, precum filosofie, istorie, istorie a religiilor, stiință, studii politice etc.

b.        A tradus cel puţin trei cărţi de interes general din literatura română, universală sau din domeniile mentionate la Art. 2, punctul „a” . În anumite situaţii speciale, pot deveni membri ai Asociației, autori de carți de interes general din orice alt domeniu, de valoare recunoscută, scriitori premiaţi la anumite concursuri literare etc.,  chiar dacă au scris numai o carte sau doua. Activitatea publicistică este, de asemenea, un factor pozitiv, pentru a deveni membru al ASRAN.

Art.2 – Amendament: Pot deveni membri ai Asociației și scriitori cu domiciliul în România, dacă au rude de gradul întâi în America de Nord și îndeplinesc condițiile de la Art. 2, punctele a sau b.


Art. 3. Cererea de primire în Asociaţie trebuie să fie însoţită de recomandările a doi
scriitori, membri ai ASRAN. Se acceptă şi recomandări de
la membri ai Uniunii Scriitorilor din România sau ai Ligii Scriitorilor Români cu o vechime de cel 
puţin 2 ani in respectivele organizaţii.  De asemenea, la cererea de primire în Asociaţie se va anexa
și un CV literar  sau de autor de carti din domeniile enumerate la Art. 2.
Acceptarea dosarului şi primirea ca membru al Asociației, nu are loc automat în baza celor de mai sus,
ci ca urmare a deliberării  Comitetului Executiv, care va analiza  şi aproba primirea. Unul dintre dezideratele promovate, considerat important, este ca membrii ASRAN să fie persoane de înaltă ținută profesională, etică și morală.

Art. 4. Cotizaţia anuală este de 50 de  dolari US sau canadieni, numai de la membrii care au posibilitati financiare. Pensionarii sau scriitorii cu resurse limitate, vor plăti un procentaj din această sumă, stabilit de Comitetul Executiv în funcție de situația lor financiară.   Contribuţiile  benevole ale membrilor cu posibilități financiare mai ridicate sunt apreciate.

Art. 5. Asociaţia are un Comitet Executiv  format dintr-un  preşedinte  şi patru
vice-preşedinţi aleşi prin vot secret  în Adunarea Generală, o dată la doi  ani. ASRAN va avea şi un secretar –
trezorier desemnat de Comitetul Executiv.
În cazul în care nu există candidaţi cu şanse de a fi aleşi şi niciunul din membrii prezenţi la Adunarea
Generală nu solicită votul secret, se va proceda la vot deschis.
Adunarea Generală se va ţine o dată pe an.  Candidaţii la funcţii de conducere trebuie să aibă o vechime minimă în Asociaţie de  doi ani. În cazuri critice, când nu exista candidaţi cu această vechime, pot fi aleşi în funcţii de conducere membri cu  o vechime mai mică, dar nu mai puţin de 6 luni. 


Art. 6.  Deciziile importante sau controversate ale Asociaţiei se vor lua prin vot secret sau declarat.

Art. 7. Comitetul Executiv are împuternicirea de a admite noi membri conform Statutului,
de a da sancţiuni şi de a exclude din Asociaţie membrii care au încălcat în mod repetat Statutul, 
conform Art. 13 de mai jos.
De asemenea Comitetul Executiv are sarcina  de a lua deciziile ce se impun (respectând Statutul),  pentru buna funcţionare a Asociaţiei în perioadele dintre adunările generale sau de lucru.

Art. 8. Fiecare membru care va publica o carte și va avea un profit substanțial, este rugat sa contribuie cu orice sumă disponibilă la fondurile Asociaţiei.

Art. 9. Fondurile Asociaţiei provenite din cotizaţii şi oricare alte surse, vor acoperi în parte sau total  
cheltuielile de funcţionare şi de organizare a diferitelor evenimente culturale, publicații etc. Se vor face contribuţii la publicarea  lucrărilor semnate de membrii asociaţiei, fie în America de Nord, fie în România. Sursele acestor fonduri, vor fi, pe lângă donaţii, subvenţiile  acordate de Asociaţii sau Fundaţii Culturale din America de Nord şi din România.


Art. 10.  ASRAN  prevede extinderea sa prin filiale în alte orașe din Canada și SUA,
unde vor exista condiţii favorabile deschiderii acestor filiale.  Conducerea  ASRAN, cu sprijinul membrilor ei va căuta să găsească și să promoveze noi talente literare românești, care se află pe continentul Nord American.

Art. 11. ASRAN va primi pe lângă membrii activi (conform Art. 2), membri asociați (colaboratori la prestigiul Asociației prin materiale publicate în revista Destine Literare ) şi membri de onoare din America de Nord, România şi din toată lumea. Membrii din categoriile de mai sus au participat sau/și vor participa cu materiale la revista Asociaţiei şi vor putea să sprijine benevol anumite proiecte ale ASRAN sau ale membrilor acesteia.
Asociaţia va acorda titlul de Membru de Onoare anumitor personalităţi române sau
de altă naţionalitate care au adus contribuţii importante la promovarea, cunoaşterea şi
recunoaşterea culturii române în lume, sau au participat cu materiale de excepție la revista ASRAN, Destine Literare. Comitetul executiv va decide asupra acordării acestui titlu,   şi va informa membrii Asociaţiei
de eveniment. De asemenea, se vor acorda titluri de Membri Onorifici post-mortem ai
Asociaţiei, anumitor personalităţi culturale de excepţie, care au publicat articole  în revista Destine Literare, precum şi membrilor ASRAN care au trecut în eternitate. Se vor menține ca Membri în categoriile respective, toti scriitorii care au adus un aport sustinut revistei, de-a lungul anilor de existență (primul număr al revistei a fost publicat în anul 2007 și se numea „Destine”.

Art. 12. Solidaritatea profesională, libertatea de opinie și de creaţie, sunt principii de bază
ale activităţii Asociaţiei. Transparenţa activităţilor Asociaţiei este absolut necesară. Datele
personale, viaţa privată şi alte informaţii individuale precum şi eventualele divergenţe din
cadrul Asociaţiei nu vor fi făcute publice decât cu accepţiunea celor implicaţi, altfel
rămânând informaţii confidenţiale. Cum s-a menționat și la Art. 3, este de așteptat o impecabilă ținută morală a membrilor, atitudine care, astfel, se va răsfrânge și asupra întregului. Este de dorit ca ASRAN să se identifice cu aceste calități.

Art. 13. Membrii Asociaţiei pot fi membri şi ai altor Asociaţii şi Organizaţii scriitoriceşti, în
special dacă acestea nu activează pe acelaşi teritoriu şi nu sunt ostile ASRAN sau  
anumitor membri ai ASRAN, nu generează conflicte, nu urmăresc slăbirea şi defăimarea  
asociației etc.  Respectarea statutului ASRAN este obligatorie pentru toţi membri.

Preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul ASRAN, nu pot fi membri şi la alte asociaţii literare
care activează pe acelaşi teritoriu.
În nici un caz nu sunt tolerate acţiunile care ar putea duce la defăimarea şi divizarea
ASRAN, iar încălcarea  Statutului este inadmisibilă. Cei care se pretează la asemenea fapte grave, precum și cei care au sprijinit asemenea acțiuni, fie direct, fie prin atitudine nepăsătoare, fie din interese personale, nu mai pot rămâne membri ai ASRAN.
Pentru asigurarea respectării celor de mai sus, se prevăd următoarele sancţiuni:
a) la prima abatere, avertisment verbal.
b) la a doua abatere, avertisment scris.
c) la a treia abatere, excluderea din ASRAN.

Art. 14. Nu sunt permise discriminări de sex, religie, vârstă, limbă şi naţionalitate, primirea
în Asociaţie făcându-se în condiţiile Statutului.

Art. 14 bis. Asociaţia îşi propune să continue organizarea de întâlniri culturale cu diferite teme, în care membrii săi sau/și alte personalități de limbă română sau alte limbi, vor citi din lucrările personale şi vor asculta sugestiile sau criticile celorlalţi membri
Art. 15. Criticile, dezacordurile şi opiniile negative asupra operei sau activităţii unui coleg
se pot exprima numai în cadru organizat  al Asociaţiei, în Cenacluri literare sau între
colegi. Nu este îngăduit să fie discutate în nici un caz cu nemembri Asociației sau distribuite în oricare dintre mijloacele de comunicare în masă. În cazul nerespectării acestui articol de către  un membru al ASRAN, se vor 
aplica aceleaşi sancţiuni prevăzute la Art. 13.

Art. 16. Asociaţia şi-a propus să constituie un factor activ în dialogul cultural între români, dar şi la nivel
international. Nedreptăţile şi persecuţiile aduse oamenilor de cultură români în trecut sau
prezent vor fi făcute cunoscute opiniei publice mondiale.

Art. 17. Asociaţia  va acorda un premiu anual (sau la doi ani) pentru o lucrare de debut
a unui scriitor din America de Nord, în cadrul festivităţilor legate de Târgul
International de Carte de la Montreal (sau la alte „târguri de carte”) , la care se va participa cu un stand, cât mai des cu putință. Premiul va fi stabilit prin votul unui juriu de benevoli, însărcinat
cu citirea lucrărilor de debut. Aceast juriu cât si decizia luată, vor fi validate  de Comitetul Executiv.

Art. 18. Drepturile membrilor Asociaţiei :

a.        Să participe la adunările generale ale Asociaţiei (filialei);
b.        Să participe la activităţile, programele şi proiectele Asociaţiei;
c.        Să aleagă şi să fie aleşi în Comitetul Executiv al Asociaţiei;
d.        Să fie sărbătoriţi cu ocazia unor realizări importante, primirii de premii, aniversări
personale etc;
e.        Să facă recomandări pentru primirea de noi membri, respectând condițiile
prevăzute la art. 2
f.         Să fie ajutaţi la nevoie, în situaţii dificile, în funcţie de posibilităţile materiale ale
Asociaţiei;
g.         Membrii Asociaţiei vor beneficia, la nevoie, de sprijinul A.S.R.A.N. ca reprezentant sau
intermediar în negocierea sau stabilirea dreptului de autor (prin Împuternicire sau
Testament).

Art. 19. Îndatoririle  membrilor Asociaţiei :

a.        Să participe activ şi să contribuie financiar,în funcţie de posibilităţi, la împlinirea menirii şi
obiectivelor Asociaţiei ;
b.        să respecte şi să ducă la indeplinire hotărârile luate în condiţii statutare în Adunările
Generale, de lucru sau de Comitetul Executiv al Asociaţiei ;
c.        să plătească cotizaţia de membru ;
d.        să respecte normele deontologice scriitoriceşti;
e.        să acţioneze pentru păstrarea şi creşterea prestigiului Asociaţiei în America de Nord şi în
lume ;
f.        membrii A.S.R.A.N. vor dona câte un exemplar din lucrările pe care le-au publicat bibliotecii
Asociaţiei. Acestea vor fi popularizate prin revista Destine Literare.

g.       membrii ASRAN trebuie să promoveze și să susțină și valorile culturale ale țării de origine, unde s-au format intelectual.

Melania RUSU-CARAGIOIU

.