Actorul Ion Caramitru a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de director general al Teatrului Naţional din Bucureşti. El a vorbit, într-un interviu acordat Agenţiei Rompres, între altele, despre aspecte tehnice şi artistice legate de activitatea de la Naţionalul bucureştean.
Rompres: Preluaţi, din mers, un teatru foarte mare, cu un colectiv numeros de circa 450 de oameni. Cum va fi reorganizată instituţia?
Ion Caramitru: Ultima organigramă la Teatrul Naţional cuprinde nouă directori. Este o aberaţie. Un teatru se poate mişca mai bine cu mai puţini directori, decât cu nouă, dar voi analiza acest lucru o dată cu instalarea în funcţie, atunci voi intra în amănuntele fiecărui departament.
Rompres: Porniţi de la dezideratul că sănătatea teatrului unei ţări depinde de sănătatea Teatrului Naţional.
Ion Caramitru: Este expresia unui mare autor dramatic englez, David Hare, care spunea într-o dezbatere despre destinele teatrului englez că sănătatea teatrului unei naţiuni depinde de sănătatea Teatrului Naţional. Or, este foarte mult adevăr în cele spuse şi eu ader la această idee. Adevărul este conţinut în ceea ce trebuie să reprezinte Teatrul Naţional pentru popor şi pentru oraş. Este vorba despre obligaţiile sine qua non ale dezvoltării dramaturgiei româneşti pe scenă, de cointeresarea energiilor creatoare la un moment dat către acest simbol al existenţei noastre istorice care este Teatrul Naţional. Ar fi vorba şi de un efort constant şi continuu pentru îmbunătăţirea existenţei acestui organism ce pare greoi, dar care trebuie să se mişte şi să scoată în evidenţă ceea ce este fundamental în domeniul teatrului.
Rompres: Actorii Naţionalului se întreabă ce schimbări va face Ion Caramitru în privinţa contractelor. Ce aveţi în vedere în acest sens?
Ion Caramitru: Unde-i lege, nu-i tocmeală. Ion Caramitru nu poate da pe nimeni afară şi nu poate invoca altă lege decât cea specifică. În legea specifică se spune că sunt contracte de trei feluri, pe termen nedeterminat, determinat şi per spectacol, că transformarea contractului pe termen nedeterminat în contract pe termen determinat se face cu acordul părţilor şi acordul părţilor este fundamental. În Teatrul Naţional sunt trei categorii de actori: actori colaboratori – vreo 18, actori pensionari – 28 şi aproape 100 de actori angajaţi cu contracte.
Rompres: Sunt multe spectacole care se joacă rar. Vor rămâne în repertoriu?
Ion Caramitru: M-am uitat pe statistica spectacolului “Apus de soare”. În luna ianuarie – lună bună de teatru – a avut coeficientul de ocupare a sălii de 18Î. La o sală de 1.155 de locuri s-au vândut circa 200 de bilete. Spectacolele care n-au succes de public vor fi programate mai rar sau în momente mai bune. Aştept să vină în România Andrei ªerban (NR care a fost în Romănia la începutul lunii iunie), cu care vreau să am o discuţie foarte serioasă şi aplicată, să îi propun să lucreze cât doreşte el în Teatrul Naţional. Andrei ªerban vrea să lucreze aici, ceea ce mă bucură. Doresc să am întâlniri şi cu alţi regizori români importanţi – Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu, Tompa Gabor, Mihai Măniuţiu, Alexandru Dabija ş.a. -, ca să îi atrag să monteze la Teatrul Naţional. Mă gândesc foarte serios să fac ceva care seamănă cu ceea ce se întâmplă afară, mai ales la Teatrul Naţional din Londra, unde se semnează pe termen contracte pe mai multe titluri cu regizori importanţi, ca să fie ţinuţi mai aproape de teatrul respectiv. Ei se numesc regizori-asociaţi şi semnează contracte pentru două-trei spectacole. Astfel, ei garantează teatrului o producţie succesivă. Sper ca cei ce vor monta aici să accepte ca una din cele câteva producţii să fie cu o piesă românească. Trebuie să spun că Marie France Ionesco este încântată, de data aceasta, de ideea ca Eugene Ionesco să fie montat pe scena Teatrului Naţional şi mi-a dat mână liberă să comentez acest lucru. Cred că nici un regizor important nu ar refuza o piesă de Ionesco ca piesă românească. Este o soluţie în prima fază, mai ales că Ionesco a fost jucat atât de puţin. Caragiale ar trebui să fie o constantă a Teatrului Naţional.
Rompres: Veţi juca în spectacolele Teatrului Naţional?
Ion Caramitru: Dacă un regizor mă va solicita, voi juca, de ce nu.
Rompres: Cum credeţi că vă veţi descurca cu finanţele, dat fiind că intenţionaţi să aduceţi regizori “scumpi”?
Ion Caramitru: Eu sper ca ministerul să înţeleagă acest lucru. A organizat concursul şi a numit o comisie atât de pretenţioasă nu pentru a găsi pe cineva care să stingă motoarele Teatrului Naţional. Evident că este nevoie de mai mulţi bani şi sper să îi putem găsi. Dacă s-au găsit mai înainte de ce nu s-ar găsi şi acum. Am trăit pe pielea mea un eveniment care m-a făcut să înţeleg că se pot găsi bani oricând, dacă domeniul sau locul unde trebuie investiţi este unul corect şi necesar. Reamintesc că în 1999 nu ni s-au dat sumele minimale de care aveam nevoie la Ministerul Culturii pentru a continua Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice, dar ni s-a promis că la rectificarea de buget vom primi suma necesară. Totodată, ni s-a spus că putem continua lucrările căci banii vor veni, dar a doua zi ministrul de finanţe de atunci, dl Remeş, mi-a pus pe masa guvernului fişa de buget care nu numai că nu ne dădea nimic, dar a mai şi luat din puţinul pe care îl aveam. Evident, m-am ridicat furios şi am atacat decizia, spunând că este inadmisibilă. Dl Remeş s-a enervat şi a spus că în vremuri de restrişte cultura se opreşte. I-am răspuns că ceea ce nu ştie este că ea, cultura, nu se opreşte niciodată, eu însă mă opresc în acest moment şi mi-am depus demisia. A doua zi mi-am depus demisia şi la Preşedinţie, iar în câteva zile s-au găsit bani. Cred că pentru activităţile culturale majore ale statului român, cum sunt cele de la Teatrul Naţional sau Festivalul George Enescu, Festivalul Naţional de Teatru nu poţi să faci rabat.
Rompres: Mereu s-a vorbit că teatrul, în general, este în criză. Credeţi în criza teatrului?
Ion Caramitru: Criza teatrului ţine de perfecţiunea lui neatinsă vreodată şi de faptul că este o artă care cere imediat depăşirea formelor, o dată cu seara premierei. Cel mai genial spectacol care a avut astăzi premiera este depăşit a doua zi, cel puţin teoretic. Criza teatrului este însăşi existenţa lui.
