ISTORIA UNUI CÂNTEC DE ÎNSTRĂINARE din BUCOVINA ISTORICĂ

In ziarul Zorile Bucovinei, ziarul românilor din Ucraina, a apărut un articol interesant, despre o mare artistă populară: Victoria Costinean, articol semnat Maria Toacă, pe care îl reproduc întocmai:

Au şi cântecele soarta lor, asemenea oamenilor, asemenea locurilor marcate de paşii unor personalităţi de mare valoare. Cu 17 ani în urmă, la intrarea într-un nou mileniu, la Cernăuţi, în Palatul Naţional al Românilor, a avut loc un eveniment despre care, posibil, mulţi au şi uitat, dar a rămas înspre vie păstrare în inima protagonistei acelei sărbători cu lacrimi în ochi. La acel moment, Victoria Costinean (in foto) nu purta prestigiosul titlu de Lucrător Emerit al Culturii din Ucraina, nici „Izvoraşul” ei nu se învrednicise încă a se numi colectiv artistic model, dar interpreta de la Ropcea (născută la Igeşti), era cunoscută, aplaudată, aşteptată şi iubită de public, mai ales datorită cântecelor pătrunse de durerea trecutului traumatizant al neamului românesc din nordul Bucovinei. Atunci, în decembrie 2000, adunaţi la Palatul Naţional, mai mulţi români s-au bucurat şi au lăcrimat alături de Victoria, fiind părtaşi la momentul de vârf din creaţia ei – lansarea unei audio casete cu cântece de înstrăinare, intitulată „Di dor mult îi greu pomântu”.

Astăzi, desigur, ni se pare ceva anacronic înregistrarea pe casete, însă la un astfel de nivel era progresul tehnic cu numai cu 17 ani în urmă. Păstrez caseta, pe care am ascultat-o de nenumărate ori. Am vrut s-o ascult şi în aceste zile îndoliate de Cireşar, când clopotele bisericilor din satele noastre bat pentru românii deportaţi de la vetrele străbune. Dar vechiul casetofon era de negăsit printre obiectele inutile aruncate în podul casei.

Mai uşor mi-a fost să mă întâlnesc cu interpreta şi să retrăim împreună emoţiile momentului, când şi-a scos la judecata lumii creaţia ei. Or, Victoria nu cântă pur şi simplu ce a auzit de la alţii sau numai ceea ce a cules de la purtătorii tezaurului folcloric. Culegând cântece despre calvarul românilor din perioada postbelică, pe unele le-a redat publicului în veşmânt poetic şi melodic autentic, adică cum le-a luat de la izvoare, iar pe altele, în tandem cu soţul ei Ştefan Costinean, le-a adaptat, le-a prelucrat. De fapt, pe toate le-a trecut prin inimă, amplificându-le nuanţele emotive, plasându-le temeinic în ierarhia valorilor.

Nu demult am rememorat împreună istoria apariţiei uneia dintre cele mai cutremurătoare piese din colecţia cântecelor ei de înstrăinare. E vorba despre binecunoscuta „Bucovină, ce-ai păţit”.

Iată începutul drumului acestui sfâşietor cântec reamintit de însăşi prima interpretă, Victoria Costinean: „În 1991, la împlinirea a 50 de ani de la începutul deportărilor staliniste, la Chişinău a avut loc o amplă manifestare comemorativă. Prin luna mai, o delegaţie de la Ministerul Culturii al Republicii Moldova a sosit la Ropcea, solicitându-mi participarea. Ansamblul meu „Izvoraş”, înfiinţat în 1981, era deja cunoscut în România şi Moldova. Cu un an înainte participasem la un festival de colinde, la Chişinău. Solii Moldovei ne-au cerut să prezentăm un cântec care să exprime tragedia evenimentelor din 1941. Aveam o lună pentru a ne pregăti. Subiectul nu ne era străin, căci şi eu, şi soţul meu Ştefan am crescut cu amintirile amare ale mamelor noastre, care au trecut prin infernul exilului. În locul cântecelor de leagăn am auzit plânsul lor după cei pierduţi în Siberia. Căutând prin Ropcea şi Igeşti, am adunat multe cântece, însă simţeam că nu-i ceea ce dorim să exprimăm noi. Atunci Ştefan a hotărât să scrie singur versurile. El a mai compus texte pentru cântecele mele. „Bucovină, ce-ai păţit” a apărut dintr-o răsuflare: „Bucovină ce-ai păţit,/ Cine-n două te-a-mpărţit?!/ M-a împărţit un irod/ Şi mi-a spus de Sud şi Nord.// Bucovină, floare aleasă,/ Cheamă-ţi gospodarii-acasă/ Din miazăzi şi apus,/ Unde duşmanii i-au dus.// Primeşte-i la sânul tău/ Din mila lui Dumnezeu/ Şi mai fă un parastas/ Pentru-acei care-au rămas/ Prin pustiuri împărţiţi/ Fără cruci şi nebociţi.// Duşmanii s-au sfătuit/ Şi pe mulţi i-au nimicit/ Am fost mulţi, sântem puţini,/ Dar sântem aici stăpâni”.

Motivul melodiei l-am luat de la un cântec auzit de la cineva din sat, dar pe casetă am înregistrat propria-mi melodie. Premiera a avut loc în Palatul Naţional din Chişinău, unde am evoluat cu grupul meu de copii.

În luna septembrie a aceluiaşi an, regizorul Vlad Druc a turnat pelicula „Frontiere”, unde răsună acest cântec interpretat de mine şi ansamblul „Izvoraş”. În 1993, la aniversarea a 75-a a Marii Uniri, am fost cu „Izvoraşul” într-un turneu de la Suceava până la Braşov, cu un program de cântece ale deportaţilor. După manifestarea de la Chișinău, am cântat despre soarta Bucovinei noastre la Congresul refugiaţilor din Iaşi, la diverse simpozioane, la Zilele Bucovinei, întruniri ale românilor de pretutindeni. L-am înregistrat şi la Institutul de Etnografie şi Folclor de pe lângă Academia de Ştiinţe a României. Ne-au auzit Putna, Clujul, Alba Iulia, Timişoara şi multe alte oraşe din Patria noastră istorică…”.