Plecăm din Ferentari, la volanul unui Logan, o „furie albă”, printre magherniţele cu ferestre de celofan şi blocurile fardate cu mucegai şi împănate cu ligheane care se uită într-un ochi la soare, în căutare de sateliţi. E drept, tot sateliţi căutam şi noi. Cu ochii într-un smartphone, setăm aplicaţia de GPS de la iGO Navigations să ne poarte repede prin labirinturile Ferentariului. Când am ales limba am dat în grabă unde am văzut un tricolor.
Şi începe drumul spre Dimitrie Pompeiu: „Pi următoarea uliţî, coteşti la stânga, dupî aia coteşti la dreapta”. Păi, ce-i asta? M-am uitat pe bancheta din spate, mă gândeam că poate s-a strecurat vreun moldovean din Ferentari. Nimic. GPS-ul clarifică imediat situaţia: l-am setat în limba moldovenească, în graiul fraţilor noştri de peste Prut care s-au gândit că „reconfigurarea traseului” sau „aţi depăşit viteza” ar trebui să sune altfel pentru şoferii din Chişinău.
Reconfigurarea traseului: „Şi faci, undi ti duci? Ţ-am zâs de-atâte ori. Fă la stânga. Du-ti mai diparti 1,2 kilometri”, spune foarte rar un bărbat, pe un ton imperios şi extrem de grav. Nimic mai palpitant, un raket, dintre cei care au scăpat de furia lui Vîntu, te ghidează prin Ferentari.
De cum am lăsat în urmă periferia Capitalei, am împins un pic pedala de acceleraţie. Vocea GPS-ului se aude brusc, din nou. „Chişc-o şi tu mai încet că-ţi dă amendî şî tre şî li dai bani”, spune grijuliu companionul de drum. Vocea e impunătoare, n-ai cum să-l contrazici, nu poţi să-l ignori.
Pentru că GPS-ul nu dă întodeauna cele mai scurte drumuri, am zis să mergem pe câteva „uliţe” care nu erau trecute în plan. „Şi faci, undi ti duci? Ţ-am zâs de-atâtea ori. Of, şi oamini”, rămâi blocat la volan când auzi tonul dojenitor. Aproape că-ţi vine să tragi pe dreapta şi să-ţi ceri scuze. După vreo 2-3 străzi ne împăcăm: „Du-ti 800 di metri şî ţîni uliţa”. Urmează intersecţia din Piaţa Unirii, la oră de vârf. N-ai timp să te gândeşti, cine nu pleacă la secundă e tăvălit imediat printr-un cor de claxoane.
“Of, şi oamini”
„În şinşizeşi di metri băgaţî-vă pi banda dreaptî”. Problema e că fratele nostru moldovean e un pic cam moale. Şi nici n-o „chişcăm” prea repede, vorba lui, că luăm amendă şi tre să le dăm bani. Dar parcă te iau nervii când faci cârd de maşini în spatele tău şi încă nu ştii exact încotro să o apuci, pe ce bandă.
N-apucă să termine pe unde să o luăm că se şi enervează – „Ţ-am zîs de-atâtea ori. Of, şi oamini”, în loc de reconfigurarea traseului. E ca şi cum ar sta în dreapta ta cineva care se supără mereu că nu-l asculţi şi mai că aştepţi să-ţi dea şi peste mână când nu-i respecţi sfaturile. Mai că i-ai zice să o „chişte” el mai repede cu vorba, însă când îi auzi vocea te linişteşti instantaneu.
