Privesc în jurul meu şi observ detaliile nesfârşite ale unei realităţi aflate mereu în mişcare şi prefacere lăuntrică. Mă aplec cu gingăşie să culeg impresii şi trăiri felurite ce se convertesc ulterior în sentimente profunde de apreciere a spectacolului cosmic la care asist de peste patru decenii. Şi cu toate acestea, nu mă simt plictisit, iar viaţa mi se pare pe zi ce trece tot mai interesantă şi mai plină de sens. Fiecare clipă devine un prilej de încântare şi bucurie indiferent de vreme. Astfel, retrăiesc la timpul prezent amintiri felurite la care privesc cu interes, chiar dacă sunt mulţi ani de când toate acele lucruri s-au întâmplat.
Cu toate acestea, puţine persoane preţuiesc viaţa la justa ei valoare. Surprinşi de permanenta ei schimbare ce suprimă, uneori brutal, formele de exprimare ale realităţii, mulţi oameni ajung să se afunde în blazare, depresie şi rutină. Alţii încearcă să experimenteze senzaţii extreme fiind mereu în căutarea aventurii şi suspansului. Dar în ambele situaţii percepţia se îngustează şi devine tot mai restrânsă cu tot mai puţine detalii ce se scufundă progresiv în cenuşiu şi întuneric. De aceea, în jocul reflexiilor multiple dintre realitate şi conştiinţă, percepţia poate să evolueze către o proiecţie punctiformă către ceea ce strict te interesează sau dimpotrivă, să evolueze către o spaţialitate a reprezentării cu înglobarea întregii realităţi înconjurătoare.
Percepţia punctiformă
În geometrie punctul reprezintă elementul fundamental din care se constituie ulterior toate formele planare sau spaţiale. Prin esenţa sa, punctul nu poate fi distins decât în cazul în care se află dispus la intersecţia a două linii drepte, caz în care va purta şi un nume cu scopul individualizării sale. Tot astfel, o percepţie punctiformă presupune o îngustare extremă a atenţiei ce se acordă lucrurilor înconjurătoare prin eliminarea strictă a tot ceea ce nu se află între obiectele de interes.
Asemenea persoane pot trece pe lângă tine fără să fie interesate şi conştiente că tu exişti. Orice s-ar întâmpla, chiar în imediata vecinătate, lor nu le pasă, fiindcă oricum nu dau atenţie decât strict la ceea ce le interesează. Şi de aceea, astfel de oameni comunică foarte puţin, chiar telegrafic, generând multiple probleme în familiile şi comunităţile din care fac parte. Aceşti oameni rămân mereu blocaţi în punctele lor de interes pe care cu încăpăţânare încearcă să le impună şi altora.
Percepţia liniară
O linie reprezintă o înşiruire ordonată de puncte, nesfârşite la număr, dar limitate de direcţia şi dispunerea acestei forme geometrice. Prin urmare, percepţia liniară va permite o focalizare multiplă pe mai multe obiecte de interes, însă condiţia fiind apartenenţa lor la „linia” interioară a ceea ce persoana în cauză urmăreşte. Mobilitatea pe care ţi-o conferă o linie, fie ea dreaptă sau curbă, poate oferi posibilitatea de a avea relaţie cu multe persoane, însă doar pentru acele puncte de intersecţie cu propriul tău interes. Însă relaţia cu astfel de persoane se aseamănă mersului pe sârmă când un pas la stânga sau la dreapta va conduce la căderea în dizgraţie şi la dărâmarea relaţiei din cauza unor lucruri dintre cele mai nesemnificative.
Percepţia superficială
Suprafaţa se defineşte ca o mulţime de puncte în plan sau spaţiu ce înconjoară orice gen de obiect al realităţii. Percepţia superficială aduce în plus posibilitatea explorării multiplelor faţete ale lumii ce ne înconjoară. Din această categorie se desprinde cu predilecţie pasiunea pentru aspectul exterior ce poate evolua către cultivarea excesivă a imaginii, indiferent de conţinut. Ambalajul devine deosebit de important, chiar dacă interiorul lasă mult de dorit. În această categorie regăsim cu predilecţie spiritul monden, bazat pe etalarea formelor, şi politicul, la rândul său axat pe impresionarea vizual-auditivă. Nu în ultimul rând, marketingul face apel la forma de prezentare a produselor cu scopul de a determina reacţia de cumpărare din partea publicului larg.
Percepţia spaţială sau de profunzime
Profunzimea dezvăluie esenţa ce se ascunde în spatele formei şi deschide accesul la spaţiul delimitat de un anumit obiect al realităţii. O percepţie spaţială va merge dincolo de formă, va distinge nenumăratele puncte şi drepte din care este compus orice corp geometric, dar în plus va putea sonda adâncimea şi înălţimea oricărei reprezentări. Prin explorarea esenţei va dobândi o înţelegere superioară, ce va fi capabilă să ofere răspunsuri corecte asupra naturii reale a lucrurilor.
Cei superficiali nu pot să treacă de graniţa formei, ci doar pot fi nişte buni imitatori ai unor persoane cu adevărat cunoscătoare a realităţii. Dar cei care ajung să vadă lucrurile în profunzimea lor pot să ofere sfaturi de valoare prin care societatea şi lumea în care trăim să devină mai bune. Din această categorie fac parte marii inventatori, adevăraţii scriitori şi filozofi, dar şi orice om care îşi stăpâneşte pe deplin obiectul său de activitate indiferent cât de mare sau mic ar fi el.
O femeie care îşi cunoaşte foarte bine copilul şi îl educă într-o manieră adecvată pentru a deveni un om adevărat al generaţiei sale, face o lucrare similară unui mare savant. Un lucrător care execută activităţi în domeniul construcţiilor, dar care stăpâneşte deplin tehnicile şi cunoştinţele necesare va dezvolta o cunoaştere similară cu aceea a unui mare explorator. Şi de fapt, orice profesie sau activitate bine stăpânită până la cel mai mic detaliu va aduce o împlinire şi o bucurie similare celei descoperirii unei invenţii fundamentale. Fiindcă în cele din urmă, fericirea sau suferinţa decurg din jocul percepţiei pe care o avem asupra realităţii înconjurătoare.
Dacă trăim pe nişte puncte presărate din loc în loc, vom fi nefericiţi, ne vom simţi singuri şi vom deveni disperaţi în faţa unui univers ce ne ameninţă necontenit. Dacă ne limităm existenţa doar de-a lungul unei „linii” moştenite de la predecesori, nu vom putea să evităm „mersul pe sârmă”, care mereu ne va scoate în afara a ceea ce ne-am propus, fiindcă viaţa pe care o trăim în clipa de faţă diferă dramatic de ceea ce au experimentat alte persoane în alte contexte şi în alte timpuri.
Pe de altă parte, dacă percepţia noastră va rămâne de suprafaţă, atunci vom fi veşnic manipulaţi de negustorii de iluzii, care ne vor îmbăta ego-ul în timp ce ne vor goli buzunarele de resurse preţioase. Şi nu mă refer numai la bani, ci deopotrivă la energia cheltuită inutil şi timpul irosit în încercarea de a fi altceva decât suntem de fapt. Dar dacă vom avansa către o percepţie de profunzime a realităţii, atunci adevărata ei natură ni se va descoperi şi vom înţelege cât de frumoasă poate fi viaţa pe care o trăim şi cât de multe lucruri avem de dăruit acestei lumi şi semenilor care ne înconjoară.
Fiinţa ia naştere dintr-o celulă ce începe să se dividă generând noi celule, care imediat încep să se grupeze în jurul liniilor directoare de dezvoltare. Ulterior pe aceste linii se dezvoltă forma viitoarelor organe, care nu după mult timp sunt realizate printr-un efort de profunzime şi de detaliu care transformă schiţa în realitate. Şi tot astfel, se constituie noi puncte de expansiune, ce se extind sub formă de noi drepte, noi suprafeţe şi noi spaţii ce sunt completate până când fiinţa umană devine deplină. Şi am convingerea fermă că acest proces se poate derula la nesfârşit cu condiţia de a evolua mereu de la ceea ce este iniţial punctual la ceea ce va deveni ulterior universal.
