Spectacol aniversar ”45 de ani de teatru”, la Ploiești, oferit de marea actriță Cezara Dafinescu.

*O adaptare realizată de Toma Enache, după piesa ”Actrița”  de George Arion.

Vineri, 13 decembrie 2019, nu a fost deloc o zi cu ghinion, dimpotrivă, ci una de mare admirație artistică.

La inițiativa dnei Martha Maria Mocanu (director al firmei BES România din Ploiești), circa 500 de spectatori, reuniți in sala ”Europa” a Consiluiui judetean Prahova, au asistat, timp de peste o oră, la un minirecital de exceptie, intitulat ”Jumătatea mea, bărbatul”, cu Cezara Dafinescu – o mare actriță, pensionată forțat, la 57 de ani (!?!?), de către Ion Caramitru – director al Teatrului Național Bucuresti.

A fost, de fapt, un spectacol aniversar: ”45 de ani de teatru”. Un dar oferit de Moș Crăciun pentru ploiesteni si nu numai…

Așezată comod pe un fotoliu in fața scenei, actrița și-a deschis larg sufletul, vorbind, uneori cu lacrimi in ochi, despre etapele vieții sale, a tragediilor prin care a trecut, mai ales momentul  pierderii soțului, Gelu Fronea. ”Atunci, nici nu mai știam pe ce lume sunt!”, a mărturisit actrița.

Mărturisirile sale au fost insoțite de imagini, proiectate pe un panou, ceea ce a sensibilizat si mai mult publicul. Cineva din sală spunea că, pentru Doamna Cezara, ajunsă acum la 71 de ani, pare că Timpul a stat pe loc!

Alăturat, vă prezint câteva imagini de la această intâlnire de suflet, ordinea lor fiind aleatorie.

De remarcat faptul că, la finalul spectacolului, actrița i-a invitat pe spectatori la o poză pe scenă.
A fost o inghesuială…

Felicitări organizatorilor, dnei Martha Maria Mocanu in special, cea care are o deviză admirativă față de Patrie,  folosită deseori: ROMÂNIA MEA FRUMOASĂ!

Ioan POPESCU