Din nou împreună! Veşnic ocupată! Asta inseamnă că nu mă plictisesc niciodată. De fapt a fost un final de an foarte „bussy” şi aici la noi, perioadă de timp când (parcă) toată lumea are cerinţe mai multe, aleargă mai repede… Londra devenind în preajma sărbătorilor de iarnă un continuu furnicar de oameni. Iar eu, lucrând cu publicul, trebuie să mă conformez, desigur. Adică să intru în ritm! Mai pe scurt, nu mi-am mai văzut capul de atâta treabă! Decembrie la salon
În toată luna decembrie am avut parte de o perioadă destul de aglomerată la salonul nostru de coafură-cosmetică, iar în ultimele două săptămâni înainte de Crăciun… totul s-a dublat ca activitate. Dar am suravieţuit cu bine şi pot spune că mi-a plăcut chiar. Partea bună a fost că am beneficiat şi de multe petreceri în această perioadă. Aşadar, cred că v-am povestit într-unul din jurnalele anterioare despre petrecerea românilor care a avut loc în Cambridge, pe 4 decembrie şi la care am fost şi eu prezentă. M-am ales atunci cu o laringită destul de severă. A trecut destul de repede, având în vedere ajutorul dat de mică mea farmacie ambulantă din cutie… adusă din România. A fost totul foarte ilar! Pentru câteva zile mi-am pierdut vocea, iar apoi alte câteva zile am vorbit precum un bariton… eu care mă mândresc cu vocea mea (normală) de soprană! Ei asta e, bine că a trecut şi din nou scot sunete frumoase din corzile vocale! Tare îmi era frică să nu sperii clienţii de la serviciu vorbind ca Louis Armstrong!
The secret Santa Klaus
Iată-mă pregătindu-mă pentru petrecerea de final de an alături de colegii mei. Distracţia a început în salon, apoi ne-am mutat într-un club de noapte unde am dansat şi ne-am simţit tare bine. În ansamblu, am petrecut o seară foarte distractivă, dar destul de scurtă din păcate, însă cu promisiunea fiecăruia că o vom repeta curând. Aşa că a mai trecut o săptămână de muncă în care aşteptam cu nerăbdare cu toţii momentul împărţirii cadourilor. Am stabilit de comun acord cu colegii că în acest an vom face „The Secret Santa”, adică un „Moş Crăciun secret”, cu cadouri secrete şi inedite! Aşa că am decis să facem în felul următor: să ne trecem fiecare numele pe un bileţel, şi după ce punem toate biletele într-o căciulă, tragem fiecare câte unul… iar persoanei al cărui nume l-am nimerit trebuie să-i oferim un cadou, desigur pregătit între timp. Şi ca jocul să fie mai complet şi interesant, am fixat şi câteva reguli pe care trebuia să le respectăm, sau măcar să încercăm să le respectăm. Nu aveam voie să cheltuim mai mult de 10 lire pentru cadou, iar acesta trebuia să fie „funny”, adică să conţină ceva haios. Mie mi-a fost destul de uşor, pentru că îmi place să observ detaliile, şi cum îmi spun colegii… ştiu să citesc omul! Indiferent pe cine aş fi nimerit aş fi ştiut ce să le dăruiesc, ca să fie şi util şi simpatic. Aşa că, înainte de Crăciun cu o săptămână, s-au extras biletele, după care m-am pus serios pe căutat ceea ce vroiam să ofer. M-am decis asupra a două cărţi ale lui John Gray: „Bărbaţii sunt de pe Marte şi femeile de pe Venus” şi „Marte şi Venus se ciocnesc”. Motivaţia? Am avut cu „cadorisita mea” discuţii pe tema relaţiilor interumane şi a căsniciilor şi am observat de asemenea că acesteia îi face plăcere să citească, fapt pentru care am considerat cărţile un cadou potrivit. Având în vedere reacţiile şi mesajele primite, chiar pot spune că am reuşit. Unul din mesaje era în felul următor: „I am so glad you came into my life babe. A breath of fresh are you are” (Sunt atât de bucuroasă că ai intrat în viaţa mea. Eşti ca o gură de aer proaspăt!). Apropo aici toată lumea se adresează cu „darling”, „honey”, „sweetheart”, „love”, „babe” (de la englezescul „baby” nu de la românescul „babă”)… Încântător! Cuvinte care te fac să te simţi bine!
Poze deocheate… şi şase sticle de şampanie
Ei probabil vă gândiţi unde e partea haioasă în esenţa cadoului meu. Ehe, staţi aşa că nu „cărţili e totul”! Partea „funny” a fost de fapt ambalajul. Am cumpărat o revistă deocheată şi am inpachetat fiecare carte în mai multe straturi ale respectivei reviste… Şi ca să înţelegeţi de unde vine aiureala mea cu revista deocheată în chip de ambalaj de Crăciun… am să povestesc cu ce ne mai ocupăm noi uneori la serviciu atunci când vrem să ne mai descreţim fruntea. În spaţiul unde funcţionează salonul de înfrumuseţare (unde lucrez eu acum), în urmă cu mai bine de patru ani exista un soi de librarie unde se vindeau tot felul de reviste „de alea nu prea ortodoxe”… Presupun asta, pentru că şi prezent mai primim prin poştă, pe adresa de corespondenţă a salonului, reviste „pentru adulţi”, cam odată la două săptămâni. Într-una din zilele în care s-au primit din nou revistele respective, una din colegele mele, pusă pe glume, s-a gândit că ar fi bine să se distreze puţin pe seama mea şi a celorlaţi colegi. A decupat câteva poze din revista cu pricina şi le-a bagat prin buzunarele paltoanelor de pe cuier, al meu, al patroanei, al clienţilor… în chip de suvenir! Ha, ha! Părea totul precum o distracţie de 1 aprilie nu de 1 decembrie!
Mergem mai departe (cu povestirea, desigur!). Seara, când o luasem spre casă, în metrou (aici îi zice „tube”) bag mâna în buzunar şi descopăr „souvenir-ul”, fapt pentru care mă apucă un râs… de mama focului… de mi-au dat lacrimile! Lumea din jur a început să se uite la mine întrebătoare… iar apoi bine dispuşi au început să râdă şi ei! Că deh, tot se zice că râsul e molipsitor! Norocul a fost că nu îmi ţin bani în buzunar ci în poşetă, că de-aş fi fost nevoită să plătesc undeva ceva, vă daţi seama ce aş fi scos din buzunar…!
A doua zi, după respectivă farsă, când am ajuns la serviciu, i-am spus colegei că am să-mi iau revanşa într-o zi şi iată că ocazia a venit destul de repede! S-a nimerit să extrag chiar numele ei din căciula cu bilete pentru cadoul de Crăciun! Şi astfel s-a râs din nou şi toată lumea a fost veselă şi mulţumită de cadourile primite! Mi-am dat seama din nou că am colegi buni şi formăm o echipă frumoasă şi unită, chiar dacă e mică.
Şi uite aşa a trecut şi ziua în care ne-am oferit cadourile. Pentru a ne face aceste zile şi mai minunate pot spune că nici clienţii nu s-au lăsat mai prejos! Am primit de la dânşii şampanii şi cutii cu ciocolată. Abundenţă totală! De exemplu, într-o zi lungă şi aglomerată, am numărat 6 sticle de şampanie şi 2 de vin… plus câteva cutii cu dulciuri. Ca să nu plecăm cu „stomacul gol” spre casele noastre, după program, am ciocnit deseori câte un pahar (în unele cazuri două!) de şampanie sau vin, cu colegii sau chiar şi cu clienţii, care mai de care întrecându-se să adreseze cât mai frumoase urări!
Vecinii mărinimoşi
Deşi am crezut că acest Crăciun o să fie unul de sacrificiu şi fără prea multă fericire, se pare că în final m-am înşelat. Şi asta pt că am primit multe felicitări (cum se obişnuieşte aici să se ofere) cu mesaje de apreciere şi de mulţumire. Plus că avem vecini simpatici lângă salonul nostru, astfel că fiecare din noi a primit, de la vecina de vis-a-vis de salonul nostru – care are un magazin de produse cosmetice – câte un parfum şi o felicitare cu mesaj scris personal de ea. Iar de la un alt vecin, care e administratorul pub-ului de lângă noi, şampanie, dulciuri şi pe deasupra ne-a comandat şi mâncare pentru că presupunea că nu apucasem să ieşim în pauză de prânz să mâncăm. Ce om minunat! M-a mai impresionat mult şi faptul că am primit de la o clientă de-a mea un voucher de cumpărături în valoare de 20 la un magazin tare drăguţ! Wow! Să trăiască! Aşa că la final pot zice că am avut parte de zile tare drăguţă şi minunate chiar dacă am muncit enorm de mult!
Alte surprize plăcute
Acasă am avut parte de o altă surpriză! Mă aştepta şi acolo un cadou minunat dăruit de prietena mea, cea cu care împart camera unde locuiesc. Şi pentru că Ajunul Crăciunului să fie unul şi mai frumos pentru suflet, am primit o felicitare „călduroasă” de la angajatele unui magazin de curăţătorie şi ajustări haine, unde am fost doar o singură dată să-mi scurtez un tricou… Dar să vă spun despre ce e vorba! Nu mult timp după sosirea mea aici, pe vremea când situaţia mea era incertă din punct de vedere al serviciului şi a banilor de supravieţuire, am avut acolo o experienţă puţin şocantă. Îmi cumpărasem un tricou cu 3 lire şi era prea lung… aşa că, m-am gândit să-l duc la scurtat la magazinul de care vă spuneam mai sus. Acesta e situat în apropierea casei mele. Cum nu mă aşteptam să fie foarte scump, nici nu am întrebat cât ar costa modificarea respectivă. Abia după ce mi s-a făcut bonul de casă am aflat preţul, dar numai puteam da înapoi, asta era! Aşa că… am plătit şapte lire pentru modificarea respectivă. Dar… consider că a meritat şi veţi înţelege de ce. De câte ori treceam prin faţa magazinului respectiv, fetele mereu îmi zâmbeau şi îmi făceau cu mâna. Se putea citi pe faţa lor că se bucurau să mă vadă, iar asta pe mine mă încânta tare mult, mă făcea să mă simt bine măcar pentru câteva minute… Şi astfel am simţit că acolo am prietene, un grup de fete cărora nu le sunt indiferentă.
În urmă cu câteva zile când am trecut pe lângă magazin şi când le-am văzut pe fete din nou cum îmi zâmbesc şi îmi fac cu mâna, am intrat în magazin ca să le servesc cu câte o bomboană de ciocolată dintr-o cutie pe care o aveam în poşetă. Au fost atât de impresionate şi de încântate de gest, încât m-au rugat frumos să aştept până completează o felicitare şi o semnează fiecare. Aşa că mi-au scris un mesaj tare drăguţ, ceea ce m-a încântat din nou. Când eşti emigrant, singur, fără famile şi prieteni vechi alături, realizezi cât este de important să simţi că te bagă cineva în semă, să-i simţi căldura sufletului… Aceste gesturi minime sunt pline de semnificaţie. Deseori un simplu gest îţi poate face ziua mai bună.
Seară de Crăciun la Londra
După ce am ajuns acasă m-am pus să fac curat ca să-i arăt lui Moş Crăciun că îl cinstesc cu o casă curata şi cu mâncare, dacă tot m-a ajutat să am un Crăciun drăguţ chiar şi aici departe de casă, de familia mea dragă, de prieteni. După ce am terminat curăţenia, m-am pus să pregătesc desertul şi o pâine de casă coaptă în cuptor, făcută cu mânuţele mele… yummy-yum-yum ce bunătăţi! Restul de mâncare a fost pregătit de prietena mea, pentru că eu eram deja epuizată după ce am făcut baia şi bucătăria lună şi camera noastră de dormit aşijderea!
Seara, îmbrăcate frumos, am oficiat cina de Crăciun, noi două, cu câtece tradiţionale – colinde şi desigur ne-am împărtăşit experienţele trăite în ultimele zile de când nu ne-am mai întâlnit (deoarece colega mea a fost plecată din Londra). Şi astfel, departe de familie, am petrecut seara de Crăciun… aproape ca acasă, dar cu sufletul acasă! Am încercat să nu fiu prea melancolică şi întristată… Au urmat apoi câteva zile libere de care am profitat din plin, folosindu-le pentru odihnă, relaxându-mă cu muzică bună, cu mâncare tradiţională, cu poveşti la lumina becului… nu a focului din şemineu şi beneînţeles sunând la telefon familia şi prietenii din ţară. Mi-am promis că la anul, cu siguranţă, voi petrece Crăciunul acasă cu familia, pentru că acolo este cel mai frumos. Mă bucur mult, după cum spuneam, că am reuşit să mă mă integrez în viaţa londoneză şi de experienţă pe care am acumulat-o aici! Acesta a fost primul meu Crăciun petrecut singură, departe de familie, într-o ţară străină…
Povestea bradului de Crăciun din Trafalgar Square
In urmă cu câteva săptămâni, tot într-un weekend, m-am hotărât să nu stau în casă. M-am îmbrăcat călduros pentru că aveam de gând să îmi petrec ziua plimbându-mă pe afară în frig pe străzi! Turism londonez… per pedes. Free of charge! Consider că a meritat deoarece centrul Londrei era tare frumos în această perioadă. Împodobit cu becuri colorate în diferite forme, totul este feeric, totul îţi ia ochii, totul pare ca-n poveşti! În faţa Galeriei Naţionale, adică în piaţa Trafalgar, am admirat bradul de Crăciun primit în dar de la Norvegia. Aşa se întâmplă mereu, în fiecare an, începând din 1947, statul Norvegian daruieşte Londrei un brad imens. Povestea bradului şi motivaţia cadoului este foarte interesantă! Este o mulţumire-omagiu adus britanicilor de către cetăţenii din Oslo pentru suportul dat în cel de al doilea război mondial. Vârsta arborelui – cunoscut la noi sub denumirea de brad argintiu – este de aproximativ 50-60 de ani, înălţimea peste 20 de metri. Ceremonia de tăiere se face într-o pădure norvegiană în prezenţa ambasadorului britanic din Norvegia şi a primarilor capitalelor Oslo şi Londra. Este transportat peste Marea Nordului şi apoi pe Tamisa cu un vas special al unei companii maritime daneze.
Piaţa Trafalgar, care găzduieşte imensul pom de iarnă, este decorată în stil norvegian, fiind luminată de 500 de becuri economice cu halogen. Ceremonia de aprindere a luminilor se face în prima joi a lunii decembrie, după un ceremonial bine stabilit, în prezenţa primarului de Westminster şi a mii de spectatori. Diferite coruri şi orchestre încântă urechile şi sufletul celor prezenţi cu minunatele cântece tradiţionale de Crăciun englezeşti, americane şi din alte părţi ale lumii. Şi cum de felul meu sunt norocoasă, am prins şi ultima melodie a unui cor de colindători… foarte drăguţ. După ce am savurat colindele şi tot peisajul de sărbătoare, am luat-o la pas spre Oxford street şi Regent street, unde circulaţia era închisă autovehiculelor, aşa că puteai să te plimbi liber pe mijlocul străzii şi să admiri cât de frumos este împodobit oraşul. Şi bineînţeles toate acestea le făceam pe ritmurile muzicii, astfel încât totul să fie perfect.
Haloul Lunii din Winter Wonderland
Şi tot aşa… plimbându-mă, am ajuns într-un parc mare de care cred că aţi auzit, Hyde Park, care găzduieşte anual în această perioadă „Winter Wonderland”. Adică în traducere liberă un fel „Ţara de basm a zăpezilor”. Parcul era plin de tot felul de carusele, de jocuri, ca la Lună Park, iar eu… bineînţeles, cum eu am o teamă majoră de înălţime, nu m-am încumetat să mă urc pe nici un carusel care implica diferenţe de înălţime şi viteză, combinaţia fatală pt mine! Doar trenuleţele pentru cei mici erau pentru mine, dar din păcate şi acestea aveau limită de vârstă, mărime şi greutate… Aşa că m-am consolat cu o porţie mică de cartofi pai şi nişte „mixuri” de diferite nuci pralinate şi am savurat din plin energia şi entuziasmul care dominau atmosfera din parc.
Ca să fie totul feeric, enigmatic… căci doar eram în Wonderland, la ieşirea din parc am sesizat că luna este foarte rotundă ca şi când ar fi lună plină. Mi se părea ciudat că cerul era prea curat pentru Londra, fără nori, iar luna avea în jurul ei un halou, un inel imens perfect rotund ca o areolă. Mă gândeam că poate fi un fenomen ceresc neanunţat, o viitoare eclipsă, dar nu eram sigură… Dar ce era haios, că mai nimeni nu observase splendoarea de pe cer, aşa că eu când m-am oprit să o admir… au început şi alţii să-şi ridice privirile şi să îşi pună întrebări ce e cu strălucirea aceea fantastică a Lunii…
Peripluul continuă cu o escală la un langoş
Pentru că mi-a plăcut tare mult atmosfera şi entuziasmul din parc, am hotărât să mă duc şi în ziua următoare acolo. Am luat cu mine şi o prietenă pe care am cunoscut-o la petrecerea românescă din Cambridge şi care locuieşte tot la Londra. Am petrecut împreună o altă seară plină de veselie la un pahar de vin fiert şi un langoş unguresc. Câţiva maghiari de aici, bine inspiraţi, au avut ideea (poate din cauza dorului de-acasă) să deschidă o tarabă în parc, în zona de mâncare, unde ofereau celor prezenţi (desigur contra-cost) delicatese culinare din Ţara Csardaşului, precum: langos şi kúrtös kalács. Din păcate românaşii noştri nu au reuşit să facă ceva pentru a-şi promova produsele tradiţionale… Păcat, ar fi avut mare trecere, sunt sigură!
***
Cam acestea ar fi experienţele pe care le-am trăit aici în Londra în luna cadourilor. În final aş putea spune că a fost o lună frumoasă, chiar dacă am petrecut-o departe de casă, de cei dragi. Cu siguranţă că şi ultima săptămână a lunii decembrie se va încheia frumos pentru că mi-am cumpărat bilet (împreună cu prietena mea), la un concert de muzică clasică, care va avea loc într-o biserică cunoscută din centrul Londrei. Se numeşte „Viennese Christmas by Candellight” adică „Crâciun vienez la lumina lumânărilor”. Sunt convinsă că va fi superb! În program, arii de Strauss, Brahms, Mendelssohn şi Ceikovsky. Sunt nerăbdătoare să savurez concertul care va avea loc în dată de 30 decembrie – numai bine pentru mine să închei într-o notă frumoasă sfârşitul de an. Pe 31, la trecerea dintre ani, voi fi în buricul târgului londonez, să admir artificiile, alături de mai mulţi prieteni… după care vom petrece undeva într-un local revelionul pentru a înceia anul cu bucurie.
Vă doresc ca anul ce vine să vă aducă multă sănătate, fericire şi pace-n suflete.
