După cum am menţionat în relatarea anterioară din jurnalul meu, acum am să vă povestesc puţin despre partea birocratică şi condiţia specială a românilor care sunt aici, şi a celor care vor să vină la muncă în Marea Britanie. Se pare că au apărut unele schimbări în ceea ce priveşte „tratamentul” acordat cetăţenilor români şi bulgari, şi anume că de acum înainte cei care aplică pentru „blue card” (adică drept de muncă permanent) trebuie să dovedească cu acte solide că au lucrat o perioadă de timp pe piaţa de muncă britanică. Iată ce informaţii (mai) oficiale ni se dau despre acest „blue card”:
Blue Card UK – Ce este Cardul Albastru?
Cardul Albastru este un certificat de inregistrare oferit de Home Office. Dacă sunteţi posesorul acestui card aveţi dreptul sa munciţi în orice sector ca angajat, fără restricţiile care se aplică în mod normal românilor şi bulgarilor.
Cardul Albastru se eliberează în urmatoarele cazuri:
1. Daca aţi muncit în UK ca Employed (Angajat) şi aţi avut Work Permit pentru minim un an de zile şi puteţi dovedi acest fapt cu acte.
2. Dacă aţi fost student în UK pentru un an de zile, aţi avut Card Galben şi nu aţi depăşit cele 20 de ore de muncă pe săptămână.
3. Daca aţi fost Aupair (adică aţi efectuat o muncă în casă precum cea de nanny – bonă la copii, house cleaner – curăţenie, îngrijire bătrâni, etc. n.a.) în UK pentru un an de zile minim, cu viză şi puteţi aduce scrisori de referinţă de la familia pentru care aţi lucrat.
4. Dacă soţul/soţia are Card Galben ca Self Employed. Cardul Albastru nu se eliberează dacă sunteţi deja Self Employed şi aveţi Cardul Galben, nu se eliberează nici după un an de Self Employed şi nu se eliberează dacă nu întruniţi una din condiţiile de mai sus.
Singura organizaţie din UK care vă poate elibera Cardul Albastru este Home Office.
Până recent, puteai aplica pentru blue card mult mai uşor, dar din păcate condiţiile sunt din ce în ce mai stricte pentru cei care vor să aplice pentru acest NINO (National Insurance Number). Cred că vă aduceţi aminte citind filele jurnalului meu… că de când am sosit în această ţară mă „lupt” cu acest NINO! Prima aplicaţie (cerere) mi-a fost refuzată pe motiv că nu am putut oferi suficiente acte care să demonstreze că muncesc. Dacă vă amintiţi, în primele file de jurnal am explicat că este foarte greu să găseşti pe cineva care să îţi dea de lucru legal, adică o companie care să te angajeze fără acest NINO… Eu zic că e aproape imposibil de găsit! De ce? Am vă să explic imediat.
Lupta cu NINO continuă
Dacă printr-o minune reuşeşti să găseşti o companie care să fie de acord cu statutul special pe care românii îl au şi să te recruteze fără acest NINO, firma angajatoare trebuie să aplice pentru tine pentru obţinerea acestui card cu număr. Şi anume… are de prezentat tot felul de situaţii contabile, acte constitutive ale societăţii… etc. şi pe deasupra să demonstreze că nu au găsit pe nimeni mai bun de lucru în toată Londra şi că au fost nevoiţi să îl aducă pe „românaş” special de pe „Plaiul Mioritic”! Sic! Iar pe lângă toate aceste acte se spune că trebuie să şi garanteze pentru tine cu o anumită sumă de bani… cel puţin aşa îmi relata prietena cu care locuiesc şi cei de la salonul unde mi-am făcut voluntariatul (exeprienţa în munca britanică!). Deci, pare-se că este aproape imposibil de găsit o companie care să vrea să facă toate astea pentru un viitor angajat… pe care de fapt nu îl cunoaşte decât spontan. La orice interviu mergi te întreabă de NINO, iar la interviul pentru obţinerea acestuia, te întreabă ce acte ai care să dovedească angajarea ta în muncă şi salariul pe care îl iei. E un cerc vicios mizerabil, croit pentru cetăţenii cu statut „special”, românii şi bulgarii, de fapt şi ei membrişori ai ilustrei Uniuni Europene! Şi asta din… ianuarie 2007! E ca un laţ care se strânge din ce în ce mai mult creând o situaţie contradictorie şi foarte frustrantă. Şi culmea, după ce că se obţine atât de greu acest NINO, care e un card cu număr pe baza căruia poţi muncii, trebuie să plăteşti şi o taxă zilnică de 2-5 lire, care se poate plăti lunar, trimestrial… ş.a.m.d. Oricum nimic pe lumea asta nu este gratuit, dar atunci tot nu înţeleg de ce ne îngreunează situaţia? De fapt se încearcă cu orice preţ să te descurajeze şi să te împiedice să rămâi! Punct!
Un „bun samaritean” speriat…
De când am venit în ţara vremii schimbătoare, pe lângă statutul de turist pe care l-am avut uneori, mai trebuie să trec şi prin alte încercări grele ale vieţii, experienţe care să mă ajute să mă maturizez. Aşa că, după ce l-am cunoscut pe şeful prietenei mele – „bunul samaritean” – cel care s-a oferit să mă ajute cu obţinerea acestui NINO, am simţit gustul dezamăgirii, deşi, datorită lui am reuşit să ajung în faza de a avea dovada de adresă şi cont bancar în United Kingdom… pentru că unde locuiesc este o cameră subînchiriată, ceea ce nu face dovada adresei, ba chiar este un act ilegal. Singura soluţie era să mă mut cu chirie în altă parte, dar de una singură cheltuielile sunt mult prea mari mai ales dacă nu ai un venit constant.
După experienţele cu munca de voluntariat şi căutatul unui loc de muncă… tot acest „bun samarintean” s-a oferit iniţial să aplice pentru mine în obţinerea NINO şi să deschidă o afacere în domeniul cosmeticii de care să mă ocup doar eu, dar… cred că s-a speriat bietul om când a aflat în ce constă procedura de aplicare… Problema este că mie nu mi-a spus că s-a speriat, sau că nu mai vrea să colaborăm, ca să spun aşa, ci mi-a comunicat că doreşte să îi dau timp de analiză a situaţiei şi… timpul trecea, situaţia era analizată, dar fără a mă informa şi pe mine de eventualul progres/regres sau stagnare a situaţiei, ca să mă anunţe într-un final că… pleacă în concediu pentru şase săptămâni, timp în care eu eram cu aplicaţia refuzată… nu aveam servici, adică eram pe nicăieri. Aşa că, după o scurtă conversaţie, avută cu dânsul via internet am hotărât să închei legătura cu „bunul samaritean” care nu cred că era neapărat rău intenţionat în ultima fază, ci mai degrabă confuz, speriat şi lipsit de idei. Dar pe mine m-a costat naivitate a mea şi aceasta rătăcire a lui, şapte săptămâni de amânare. Deşi de multe ori în viaţă, drumul e pavat cu bune intenţii, totuşi se întâmplă să ai parte de şi dezamăgiri, dar în final realizez că toate astea mă ajută să mă dezvolt, să mă cunosc şi de ce nu… să câştig şi mai multă experienţă.
Construirea unei identităţi de lucru
Iată-mă, deci, din nou de una singură, pe forţe proprii, în marea junglă londoneză. Şi după ce am „pierdut” vremea aşteptând un semn care nu a mai venit, din partea „bunului samaritean”… m-am pus de una singură pe treabă. Şi aşa se face că am pus mâna pe telefon şi m-am programat din nou la un interviu pentru obţinerea acestui NINO blestemat. Am început să adun recomandări, şi anume, prima a fost de la prietena cu care locuiesc pe care o cosmetizez din când în când, a doua de la vecinii cu care împărţim apartamentul, că deh… sunt bonă la sfârşit de săptămână pentru copii lor, unul de patru ani, iar cel mic, respectiv de patru luni, ceea ce e pe undeva adevărat, căci doar am grijă foarte des de copiii lor. A treia recomandare a venit din partea unor cunştinţe care au o firmă de curăţenie. Aşa că adunând orele de lucru de la „toate aceste slujbe pe care le prestez” am întocmit cele patruzeci de ore de muncă pe săptămână. Şi fiind PFA (Persoană Fizică Autorizată), că altfel nu se poate – şi nu ai alte variante la alegere după cum spuneam mai sus – trebuia să emit facturi pentru serviciile prestate care să-mi justifice salariul, pentru că la interviul pentru NINO au nevoie să se vadă că munceşti şi că te poţi întreţine singură. Dar marea problemă este că sunt PFA neînregistrat încă, pentru că nu poţi să te înregistrezi numai după ce ai acel nenorocit de NINO. Cum spuneam mai sus despre cercul vicios…
Luptându-mă cu morile de vânt!
Aaa! Să înţelegeţi de ce spun că cei de aici nu sunt cu nimic mai deştepţi decât noi, doar că în paşaportul lor scrie „British” şi nu „Român”. Aici facturile se fac în felul următor: se cumpără de la un magazin gen librărie, papetărie, metalo-chimice… name it, un „Invoice Book” (facturier) care dacă nimereşti sa aiba serie bine, daca nu se poate şi fără. Şi completezi frumos facturi de alde „De la, pentru X”, „Emis în dată Y”, „S-au prestat servicii pe perioada Z”. Atât, nimic mai mult, nici o explicaţie! Pot fi orice fel de servicii prestate. Şi mai vorbesc de ai noştri că fac fraude şi spălare de bani! I-auzi! Doar că… aici se merge foarte mult pe încredere, fiind considerat că eşti de bună credinţă şi că nu ai de gând să faci infracţiuni. Aşa cred că se explică faptul că unii români pe unde merg în lume fac tot felul de ilegalităţi de gen financiar. Nu cred că e greu să le faci dacă te duce capul, dacă nu eşti controlat, ai înclinaţii spre aşa ceva sau conştiinţa-ţi lipseşte cu desăvârşire şi nu ai frică de Dumnezeu…
După toate aceste facturi întocmite, recomandări adunate şi restul actelor, puse toate frumos în ordine… m-am prezentat la interviul cu numărul 2 pentru alocarea blestematului de NINO. Am nimerit la un bărbat de culoare (cum majoritatea din birou erau, adică 5 din 7) care chiar de la început mi-a creat sentimentul că vrea cu orice preţ să mă expedieze cât mai repede posibil. Chiar dacă eu încercam să-i explic de ce am venit, ce fac, ce vreau să fac pe viitor, domnia sa mă tot întreba dacă am alte acte… Aşa că mi-a retezat orice speranţă de reuşită! Dar totuşi m-am comportat natural şi firesc şi i-am spus că nu mă dau bătută… Am ieşit de la interviu cu un gust amar şi cu o oarecare nedumerire, fără însă a fi rasistă sau răutăcioasă. Pur şi simplu nu înţelegeam şi nici acum nu reuşesc să înţeleg de ce acceptă, cu sutele, emigranţi din ţări precum Bangladesh, Sri Lanka, Congo, Pakistan, Afganistan, India şi… lista poate continua mult şi bine!? Chiar britanicii au spus cu jumătate de gură că majoritatea celor care au participat la revoltele din luna august 2011 din Londra şi alte oraşe ale Marii Britanii, au fost persoane de culoare. Ba chiar le era teamă autorităţilor să acţioneze mai în forţă faţă de atacurile protestatarilor să nu fie cumva acuzaţi de rasism. Şi atunci vin şi pun întrebarea de ce îi acceptă în continuare şi le oferă ajutor deşi vin şi se înmulţesc rapid (pentru că fiecare familie are cel puţin 3 copii). De ce, noi românii, membrii ai Uniunii Europene, suntem trataţi în felul acesta? Inferior şi discriminant!
În fine, după câteva zile de aşteptare am primit răspunsul. Negativ din păcate! Aşa că şi aplicaţia a doua pentru a primi NINO mi-a fost refuzată. După câteva zile în care am avut o stare destul de deprimată… m-am „îmbărbătat” (că deh, „înfemeiat” nu se poate zice!) şi mi-am propus să nu renunţ. Am să lupt să găsesc soluţia pentru a primi acest număr blestemat. Şi abia după ce voi epuiza toate variantele posibile (şi desigur legale) am să mă declar bătută. Cred că aici intervine încăpăţânarea de care scrie în zodiac la cei născuţi în Zodia Racului.
O luminiţă la capătul tunelului…
Apropo, am uitat exact ce era mai frumos din toată povestea asta. Am primit un telefon în urmă cu o săptămâna şi jumătate de la o doamnă care mi-a vorbit pe un ton foarte civilizat şi care mi-a spus că avea numărul meu de telefon de la proprietara unui salon de coafură unde mi-am lăsat datele în cazul că vrea să îşi deschidă şi o parte de cosmetică. Respectiva patroană e amica „bunului samaritean” şi… dânsa s-a gândit să-i dea numărul meu de telefon acestei doamne care m-a sunat să se intereseza dacă lucrez şi dacă mai sunt interesată de un job în domeniul cosmeticii. Desigur, am răspuns! Aşa că m-a invitat la un interviu unde am dat chiar şi o probă practică. Mi s-a comunicat, mai apoi, că le-a plăcut foarte mult de mine. Vorbesc la plural pentru că mai era şi o altă doamnă acolo, la interviu. De altfel şi mie mi-a plăcut foarte mult. Salonul e chiar în centru, în zona 1, unde se află multe birouri. Salonul e micuţ, dar foarte cochet. Mi s-a spus că voi lucra doar eu pe partea de cosmetică, fapt ce mă încânta foarte mult. Aş fi astfel în elementul meu şi aş putea întradevăr să arăt ce ştiu. Am simţit că proprietara este deschisă la propunerile pe care le am. Ea şi cu doamna care m-a intervievat ar fi colegele mele pe partea de coafură. Suntem de vârste apropiate toate. Problema e că acum salonul este în redecorare şi dânsele merg doar odată sau de două ori pe săptămână la muncă. Asta, până la mijlocul lunii septembrie cand se preconizează că se va deschide. Mi-au mai spus că o să am o perioadă de probă de o lună, pentru a arăta ceea ce ştiu, iar munca mea va fi plătită. Am să fac tot posibilul să le arăt că merită să lucreze cu mine. Deci una caldă una rece… că aşa e viaţa!
Strategia celor trei variante
Totuşi stresant pentru mine este faptul că nu am încă acte şi patroana aşteaptă să primesc numărul acela mult dorit. I-am povestit despre supliciile îndurate până atunci pentru obţinearea NINO. Dacă nu l-am primit încă, mai am trei variante şi am să le încerc pe toate până epuizez orice cale fiabilă. Prima ar fi să merg pe mâna unei agenţii – contra cost, bineînţeles – care se ocupă cu problemele de emigrare, de obţinerea NINO… şi de alte greutăţi pe care nu le pot rezolva noii veniţi. Cred că această variantă o voi aplica. Voi merge la începutul săptămânii viiitoare să discut cu ei despre tot ce implică obţinearea NINO.
A doua a variantă o aplic doar dacă nu reuşesc nici a treia oară să obţin acest NINO, (nici cu ajutorul agenţiei!). Am să încerc să o conving pe proprietara acestui salon la care voi începe să muncesc să aplice pentru mine ca firmă. Dar tare mi-e teamă că se va speria când o să vadă în ce constă procedura de aplicare pentru un posibil angajat. Şi tot în cadrul discuţiei cu proprietara salonului voi menţiona că aş putea lucra la negru dacă pe ea nu o deranjează, pt că oarecum situaţia mă împinge şi spre varianta asta.
A treia variantă ar fi să mă înscriu la colegiu pentru un an de zile – contra cost desigur – şi atunci voi primi automat yellow card-ul cu statutul de student, iar după un an de studenţie în ţara lor, zice-se… că pot aplica pentru blue card. Acest yellow card de student îţi dă (şi) dreptul de a munci douăzeci de ore pe săptămână şi a-ţi plăti taxele ca orice angajat şi nu ca PFA. Oricum până nu epuizez toate căile de atac nu am să mă las bătută, asta e clar, că doar nu am venit aici numai să cheltui banii şi să fac veşnic pe turista… căci încă nu am câştigat potul cel mare la euroloteria britanică… Aşa că mai trebuie să şi muncesc!
Cam acestea fiind spuse, cred că e timpul să închei „mica” mea epistolă, însă nu înainte de a vă povesti pe unde am de gând să mai merg săptămâna viitoare (poate!), asta pentru că nu costă nimic intrarea, din câte ştiu eu. Aşa deci… ar fi de văzut: Galeria Naţională şi câteva muzee, precum British Museum, casa unde a murit Freddie Mercury (am găsit adresa pe internet şi am căutat-o pe harta unde vine), apoi cartierul Notting Hill şi Portobello Road, locul unde s-a turnat filmul cu acelaşi nume, cu Julia Roberts şi Hugh Grant. Am auzit că au chiar şi un carnival cu acest nume care se ţine prin aceste locuri. Asta dacă nu costă nimic… în afară de transportul prin oraş. De ce să nu profit deocamdată de viaţă de turist? Asta bineînţeles dacă şi vremea îmi permite, pentru că în ultima săptămână am avut parte de vreme specifică britanică aş spune, adică zilnic ploaie, nori gri şi urâţi…Vă doresc să aveţi parte de un sfârşit de vară minunat. Aaa… şi o rugăminte! Să mai citiţi din când în când pe internet „Jurnal Londonez” (1,2,3,4,5,6… şi ce va urma) scris de mine!
