Sâmbătă 24 aprilie 2010, la finalul lucrărilor Forumului Presei Româneşti din SUA şi Canada, desfăşurat la Chicago, a luat fiinţă Asociaţia de Presă Română Nord Americană (North American Romanian Press Association – NARPA).
Certificatul de naştere al acestei asociaţii a fost semnat, într-un context social care va rămâne cu siguranţă parte din istoria românilor în America, de către următorii reprezentaţi ai presei româneşti din SUA şi Canada: Octavian Cojan – decanul de vârstă al jurnaliştilor – colaborator al emisiunii „Radio Mândră Românie” din Chicago şi preşedinte al organizaţiei „Illinois Romanian American Community Inc.”, Grigore L. Culian – editor şef al ziarului „New York Magazin” din New York, Petru Amarei – preşedinte şi fondator al televiziunii „Romanian TV Network” din Chicago şi Paul Antelute – reprezentând aceeaşi televiziune, Steven Bonica – redactor şef al ziarului „Romanian Tribune” şi fondator al organizaţiei „Romanian-American Network Inc.” din Chicago, Marian Petruţa – editor de Chicago al ziarului „Gândacul de Colorado”, Vasile Bouleanu – reprezentând grupul de discuţii pe internet „Free Press Romania” din Chicago, Sorin Pintiliuc – director şi redactor al „Romanian-Portal.Com” din Chicago, Ştefan Străjeri – redactor şef al ziarului „Curentul Internaţional” din Detroit şi Gheorghe Chindriş colaborator la acelaşi ziar, Tudor Petruţ – editor de Los Angeles al ziarului „Gândacul de Colorado” şi corespondent al revistei „RomanianVIP” din Dallas-Texas, Sebastian Rus şi Vasile Mureşan – fondatori şi redactori ai „Radio Diaspora Online” din Boston, Nicholas Buda – editor de New York al ziarului „Gândacul de Colorado” şi colaborator al ziarelor „New York Magazin” şi „The Romanian Echo”.
Din Canada am avut fericirea să avem ca şi reprezentat al presei româneşti pe d-na Magdalena Manea – redactor şef de la ziarul „Acasă” din Toronto. De asemenea în primele două zile ale Forumului a participat şi Pr. Prof. Dr. Theodor Damian – reprezentând publicaţia „Lumină Lină” de la New York. Din România a participat şi jurnalista Corina Alexandra Stoicescu – de la revista „Libertatea pentru femei” (Ringier Media Group) din Bucureşti, prin videoconferinşă pe internet am avut participarea d-nei Daniela Soroş – Redactor şef al agenţiei de presă „Romanian Global News” din Bucureşti, iar prin teleconferinşă au participat domnul Secretar de Stat Eugen Tomac – şef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni şi domnul Mircea Lubanovici – deputat în Parlamentul României reprezentând colegiul 3 diaspora. Totodată, domnul Consul General Lucian Leuştean a reprezentat Consulatul General al României de la Chicago
Cu această ocazie, iniţiatorul propunerii de asociere a tuturor jurnaliştilor români din America si Canada într-o organizaţie profesională, dl Sebastian Rus menşiona: „Puterea diasporei nu e o himeră ci o realitate! Trebuie să precizăm că cel mai mare capital pe care îl avem este entuziasmul, care combinat cu resursele finaciare personale şi atitudinea I CAN DO IT – au ca rezultat ceea ce vedem noi astăzi în diaspoara: publicaţii de presă, radiouri online, televiziuni prin cablu şi bloguri de succes ale românilor. Comunitatea este o forţă – să ne constituim deci într-o comunitate jurnalistică, deoarece doar ca o voce comună şi unitară vom putea fi auziţi mai puternic...”
De la Bucureşti, într-o teleconferinşă, dl Eugen Tomac – Secretar de Stat si şef al Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, a adresat salutul său jurnaliştilor întruniţi la Chicago astfel: „De la sediul guvernului, din Bucureşti, am dorit să vă salutăm şi să vă transmitem regretul că nu am putut să fim alături de dvs. acolo, la Chicago. Sunt convis însă că acest prim pas este extrem de important pentru a întări legăturile dintre ţara mamă şi dvs. şi vă rog să apelaţi cu încredere de fiecare dată când credeţi că noi putem contribui prin resursele umane şi materiale pe care le avem… Doresc mult succes lucrărilor Forumului şi sper să ne vedem cât de curând.”
Prezent la lucrările acestui Forum, dl Lucian Leuştean – Consul General al României la Chicago, spunea printre altele că „deşi se părea a fi o zi dificilă de la început, datorită obstacolelor tehnice care au stat în faţa reuniunii… nici soare n-a fost afară, cu toate acestea s-a realizat un lucru deosebit, unii au zis chiar istoric, s-ar putea să fie chiar aşa… viitorul va demonstra aceasta. Un lucru deosebit s-a realizat totuşi astăzi: s-a înfiinţat o Asociaşie a Presei Româno-Americane incluzând-o aici şi pe cea din Canada, asociaţie care se poate dovedi extrem de utilă manifestându-şi prezenşa în spaţiul public, atât din comunităţile din SUA şi Canada, cât şi din România. Consider că Forumul Presei Româneşti reunit la Chicago… este o reuşită!”