După traversarea Bulgariei, următorul popas făcut de grupul de turiști de la CARP Ploiești a fost Republica Macedonia, o țară mică, fără ieșire la mare, cu o suprafaţă de 25.713 kmp şi cu o populaţie de 2.096.015 locuitori (estimare iulie 2015). Sărbătoarea națională este la 8 septembrie, ziua când, în 1991, a fost proclamată independenţa acestei ţări. În urma celor două Războaie Balcanice din 1912 şi 1913, teritoriul actual al Republicii Macedonia a fost împărţit între Grecia, Bulgaria şi Serbia. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, a intrat în componenţa R. Populare F.I. Iugoslavia, ca una dintre cele şase republici. Prin referendumul din 8 septembrie 1991, s-a desprins paşnic din Republica Socialistă Federală Iugoslavă. Conform Constituţiei din 1991 (amendată în 2001 şi 2005), Republica Macedonia este o democraţie parlamentară. Conform proiectului administrativ-teritorial din august 2004, Republica Macedonia a fost reorganizată în 84 de municipalităţi.

Capitala Skopje, cel mai mare oraş al Republicii Macedonia, cu o populaţie de circa 800.000 locuitori (o treime din populația țării) este formată din 10 municipalităţi şi reprezintă unitate distinctă de auto-guvernare locală. Este centrul politic, economic și cultural al țării, important pentru prelucrarea metalului, industria chimică, textilă, a pielii. Alte orașe principale sunt: Bitola, Tetovo, Kumanovo, Ohrid, Veles, Stip, Veles, Gostivar, Strumica.

Mare parte din arhitectura veche a capitalei a fost avariată în timpul puternicului cutremur din 1963. Oraşul a intrat însă imediat într-un program masiv de reconstruicție, astfel că mare parte din arhitectura obiectivelor turistice din Skopje, în special a celor de la sud de râul Vardar, datează din perioada de după cutremur şi din anii ’70. Jumătatea nordică a oraşului păstrează însă clădiri ce amintesc de ocupaţia de 500 de ani a Imperiului Otoman.

Între numeroasele obiective şi atracţii turistice ale capitalei Republicii Macedonia se află: Apeductul aflat în nord-vestul oraşului, ce datează din secolul al V-lea d. Hr. (Iustinian I), a fost construit din piatră şi cărămidă şi are 55 de arce susţinute de stâlpi masivi; Mănăstirea Sf. Pantelimon a fost ridicată de împăratul bizantin Alexios I Comnen în 1164, unele fresce datând din acel moment, altele fiind realizate în secolele XV, XVI şi XIX; fosta baie turcească “Daut Pasha”, cu cele şase domuri şi cu luminatoarele în formă de stea, care datează din secolul al XV-lea, a fost transformată, în prezent, în galerie de artă, în care sunt expuse icoane din secolele XIV şi XIX, dar şi lucrări colective ale artiştilor macedoneni – pictură, sculptură, grafică; Fortăreaţa Kale, care datează din secolul al VI-lea, a fost construită cu blocuri de piatră provenind din ruinele oraşului antic Scupi, în timpul împăratului bizantin Iustinian I; Vechiul Bazar, care de-a lungul timpului şi-a schimbat de mai multe ori aspectul şi modul de organizare, îşi păstrează în continuare originalitatea, fiind locul unde micii meşteşugari îşi au atelierele; primul Pod de Piatră a fost construit în secolul al VI-lea, forma de astăzi fiind ridicată pe fundaţia vechiului pod, în timpul sultanului Murat II, în prima jumătate a secolului al XV-lea; Casa Memorială “Maica Tereza”. O parte din grupul nostru s-a și fotografiat lângă statuia Maicii Tereza. O amintire de neuitat! ; Muzeul Naţional al Macedoniei; Muzeul Municipal Skopje; Muzeul de Artă Contemporană; ruinele romane de la Scupi, localitate care datează din secolul al II-lea d. Hr., care a fost pe rând casa multor veterani ai legiunilor romane, apoi a devenit un oraş prosper, devastat însă în secolul al V-lea, dispărut apoi de pe hartă în urma invaziilor barbare și a unui cutremur puternic din anul 518.

Orașul, brăzdat de râul Vardar, are o populatie in majoritate macedoneană, dar si o minoritate albaneză. În 1963 un cutremur de aproape 7 grade pe Richter a ras peste 80% din oraș și a omorât peste 1000 de oameni.  Reconstrucția s-a făcut parțial după planurile japonezului Kenzo Tange, unul dintre marii arhitecți ai secolului 20, dar a inclus și numeroasele donații primite de oraș din peste 35 de țări, cea mai insemnată fiind China. Orașul imaginat de Tange s-a dezvoltat în jurul fortăreței  Kale, veche din secolul 13, socotit monument istoric.

Pe malul stâng al râului tronează impozante trei clădiri importante. Prima, clădirea Ministerului de externe, a cărei intrare a trebuit tăiată lateral, pentru că fațada normală era prea aproape de apă. Garnisit din belșug cu statui la toate caturile, ferestrele și boltele, Ministerul e urmat de o clădire rotunjoară ca un dom, din sticlă, coloane și statui, în care funcționeaza Poliția economică. În dreptul ei a fost construit special un pod din marmură albă, garnisit și el pe ambele părți cu peste 20 de statui. Podul care duce spre sediul Poliției se numește Podul artelor (!) și fiecare statuie din bronz de pe el simbolizează o formă de artă.

Mergând în sus pe râu, spre cel mai vechi pod – Podul de piatră – se află este Muzeul de arheologie. Și pentru el a fost construit un pod special, garnisit cu foarte multe statui din bronz.

Se spune că această nebunie constructivă de statui a început în 2009 cu un videoclip de câteva minute, în care erau prezentate proiectele guvernului care câștigase alegerile promițând, evident, o relansare economică. Proiecțiile păreau așa de fantastice încât nimeni nu le-a crezut. Apoi, fără vreo consultare publică sau opoziție, statuile au început să apară, una câte una. N-a scăpat nici albia râului. În mijloc, în dreptul celor trei clădiri grecești, sunt amplasate intercalat următoarele: trei cutii imense din inox, în care sunt plantate trei sălcii, și trei fântâni arteziene. Cele trei sălcii plantate în cutiile de inox ar fi costat 250.000 de euro, spune un localnic.

Arta se manifestă, de altfel, din plin în Piața centrală Macedonia, pe străzile din jur, pe malul râului și în preajma noilor clădiri. În mijlocul acestei piețe, stă pe picioarele din spate ale murgului însuși Alexandru cel Mare. Pe o coloană ornată cu scene de luptă, într-o imensă fântână arteziană, în jurul căreia străjuiesc mai mulți lei. În jurul lui Alexandru – erou disputat de Macedonia și Grecia – stau în cerc personaje din diverse epoci și povești: țari, luptători, împărați, călare sau pe tron, cu priviri aspre sau îndrăznețe, cu cruce sau cu sabie în mână. Unele statui sunt din bronz, altele din marmură. Mergând pe strada Macedonia, pietonală, fiecare bar sau magazin are câte o mică statuetă la intrare. Un lustragiu, un bătrân cerșetor, un rocker, o pițipoancă. Undeva pe stânga răsare din piatră, sticlă și inox o vilă cochetă pe care se întinde un mash cu chipul Maicii Tereza, originară din zonă.

Pe strada paralelă, pe care te întorci spre Piața Macedonia, avem clădirea Parlamentului, aflată pe dreapta, cu o statuie ecvestră în față cu o cupolă uriașă din sticlă, care imită Parlamentul German. Peste aceeași stradă e un părculeț cochet închinat inițial eroinelor din nu știu ce război macedonean. Aici se înghesuie nu mai puțin  de patru grupuri statuare și un soi de templu din marmură albă, cu luminițe albăstrii și statui aurii, închinat unui Prometeu nud. La indignarea publicului feminin, Prometeu a fost îmbrăcat însă cu un scutec transparent. În fața lui, la o masă uriașă, stau niște personaje în uniforme de comuniști chinezi. Alături, la câțiva metri distanță, pe un soclu, e un grup de revoluționari care seamănă cu pașoptiștii noștri. Mai încolo o altă statuie ecvestră. De remarcat faptul că acest parc închinat femeilor eroine nu are nicio statuie femeie!

În capătul străzii, înghesuit între un bloc comunist și o clădire de birouri din sticlă, mai vedem Arcul de Triumf al Macedoniei, mic ca și țara.

La fireasca intrebare ”de ce așa de multe statui și de unde banii pentru ele?” , nimeni nu are un răspuns. Se pare că ”banii pentru aceste statui au fost împrumutați din diverse surse internaționale. Total netransparent și cheltuiți la fel de Guvern și de municipalitate, chipurile pentru investiții de capital, dar în realitate sunt băgați în acest naționalism desuet menit să construiască o identitate națională contestată de Grecia”, spune cineva, făcând referire la faptul că Grecia s-a opus (în 2008, la București) intrării Macedoniei în NATO, pe motiv că Macedonia nu a fost vreodată o țară, ci doar o provincie grecească, iar de atunci puterea din Macedonia a declanșat o ofensivă de a-și demonstra istoria și legitimitatea.

Nimeni n-a reușit să afle cifra exactă a acestor cheltuieli cu statui și monumente. Estimările urcă până la un miliard de euro, dar frenezia e departe de final, iar oamenii sunt siguri că în spatele ei se află de fapt o sifonare a banilor. Bârfele o plasează în familia premierului pe Valentina Stevanovska, artista care a făcut câteva dintre cele mai contestate monumente: statuia lui Alexandru, casa memorială a Maicii Tereza și Arcul de Triumf.

Majoritatea oamenilor nu agreează însă politica puterii, dar acceptă situația pentru că „îi apără de pericolul albanez”. În plus, o parte importantă din populație lucrează într-un fel sau altul în slujba statului, deci sunt plătiți de la buget. Așa că bugetarii și naționaliștii reprezintă un bazin important de susținere a Puterii.

Concluzia trasă la finalul vizitei in Skopje a fost că acest frumos oraș are, probabil, cea mai mare densitate de statui dintre orașele europene asemănătoare ca mărime, un adevărat Dysneiland macedonean.