In memoriam Mărioara Murărescu
În urmă cu patru decenii – Doamne, când au trecut? -, într-o zi de 1 octombrie, ne-am cunoscut. Era o fată subţire, înaltă şi mi s-a părut puţin timidă. „Boboace” de Conservator bucureştean fiind, ne-am aşezat în aceeaşi bancă, ne-am împrietenit, şi cinci ani de facultate ne-am tocit coatele împreună, învăţând pe rupte, la concurenţă cu colegii promoţiei paralele (prima care termina după 4 ani de studii). Vreo 300 de absolvenţi (muzicologi, instrumentişi, dirijori şi cântăreţi), pe aceeaşi listă de repartiţie, şi… niciun loc în Bucureşti, niciun loc în oraşe, nicio catedră de profesor de muzică, doar, eventual, de metodist cultural în localităţi în care, în unele, casele de cultură erau abia în construcţie (cazul pianistei, deja celebre atunci, Delia Pavlovici), iar în altele, de la sat, noroaiele erau până la gleznă şi alfabetizarea până la genunchiul broaştei. Să tot construieşti socialismul multilateral dezvoltat!
În ziua în care lista avea să ne hotărască destinele, toţi absolvenţii muzicieni – deja „experţi” în Geografia Patriei şi dotaţi cu hărţi – eram copleşiţi de nelinişti. Mărioara părea calmă. S-a uitat la mine şi mi-a spus: „Nu te frământa atât! Ne ajută Dumnezeu!”. I-am făcut semn să vorbească mai încet. A vorbi despre Dumnezeu, cu glas tare, pe vremea aceea, mai ales în asemenea context, era o imprudenţă. Dar ea era fată de preot şi avea o tărie specială.
Şi… Dumnezeu a ajutat! În ultima secundă, când nimeni nu se mai aştepta, o repartiţie guvernamentală ne-a plasat pe primii 13 (cifră fatidică!) având medii generale peste 9,50, în Radio şi Televiziune. Am rămas colege, aşadar, în Radio Bucureşti, iniţial, câţiva ani, apoi ea a plecat în TV, să-şi trudească „Tezaurul folcloric”, emisiunea căreia s-a dedicat total, cu neţărmurită dragoste faţă de cântecul autentic şi splendidul strai românesc de pe tot cuprinsul ţării.
Deşi drumurile ni s-au despărţit mai târziu, şi ne vedeam destul de rar, am rămas prietene bune, o viaţă de om. De Om cu majuscule! De Om bun, curat şi drept! De Om cu mare suflet de Român. De patriot adevărat.
Dar pe cei buni Dumnezeu îi iubeşte mai mult, şi-i cheamă la El. Mi-a fost dragă şi o să-mi fie dor de ea… La revedere, Mărioara! Odihneşte-te în pace şi lumină!
Dumnezeu să te aşeze de-a dreapta Sa şi să te mântuiască!
