Rogu-vă, nu aruncaţi speriaţi ziarul din mână, rândurile ce urmează nu se constituie într-un articol de ştiinţă, sunt doar câteva amintiri legate de apariţia ziarului nostru, Gândacul de Colorado (leptinotarsa decemlineata în latină) ajuns, iată, la numărul C (100, tot în latină). Ca orice ziar sau revistă serioasă, şi Gândacul de Colorado a fost la început doar o idee. Pe cel ce purta ideea cu sine l-am cunoscut (oare câţi ani să fi fost de atunci?) în vara lui 2001, cu ocazia Festivalului Românesc ce se desfăşura în Boulder, orăşelul universitar de la poalele faimoşilor Rocky Mountains. Era, pe vremea aceea, şi vă rog să mă credeţi că nu s-a schimbat prea mult între timp, un tânăr slăbuţ, cu părul lung, prins în coadă, cu un abia detectabil accent a la Cluj, ce s-a recomandat din prima clipă: Lucky, jurnalist. Şi l-am crezut pe cuvânt, titlul arogant, de ziarist, nefiind pentru el o laudă de sine, era mai mult decât o vocaţie, era un vis la purtător. Şi chiar acolo, sub cortul festivalului, unde românii din Colorado se bucurau să vorbească în limba natală şi să asculte cântece de acasă, din ţara lăsată departe, Lucky, Lucian Oprea, fostul absolvent de jurnalistică din Cluj, ajuns pe aceste meleaguri, a început să-mi împărtăşească visul său. Un ziar românesc, pentru românii din America.
Acum, nu-i vorbă, au mai existat şi există ziare româneşti aici, în Lumea Nouă, unele având chiar o vechime considerabilă. Şi totuşi, ceva din înflăcărarea cu care-mi vorbea Lucky, strălucirea ochilor săi, m-au făcut să-i îmbrăţişez cauza. Mica noastră comunitate românească, de lângă Munţii Stâncoşi, cerea imperios apariţia unui liant care să-i unească pe toţi membrii săi. Aveam deja Festivalul Românesc, care în acel an de graţie, 2001, împlinea zece ani de existenţă, ne pregăteam să purcedem la înfiinţarea unei biserici româneşti, şi iată că astăzi, în 2010 avem două, ne mai lipsea doar o tribună prin care să ne facem cunoscuţi şi să ne aflăm locul nostru în acest melting pot al popoarelor care este America. Venirea lui Lucian între noi, cu visul său, a fost necesară. Cum s-ar spune, omul potrivit la locul potrivit. N-a trecut multă vreme de la acea primă întâlnire, chiar mai puţin de nouă luni (sic!) şi în decembrie acelaşi an, s-a născut Gândacul de Colorado. Am în faţă, şi privesc cu nostalgie, acest prim număr. O foaie A4, tipărită pe ambele feţe. Titlul, mare, în roşu, litera C aliniată în mijlocul steagului statului nostru, iar mai jos, să se ştie: Foaie de informaţie şi opinie publică a românilor din Colorado. În colţul din stânga: December, An I, Nr. 1, 2001. Semnează în acest prim număr: Lucian Oprea: Tradiţie românească în Colorado, Dragoş C. Popa: România, tot mai aproape de Vest, Sabin Gherman: I am fed-up with Romania! Pe prima pagină se mai găseşte un articol de prezentare a preşedintelui RAFA (Romanian American Freedom Aliance) Răzvan Lăpădat, iar pe pagina a doua o prezentare a noului album lansat de Ştefan Hruşcă, o rubrică de News şi primul anunţ de vânzare a unui obiect. Primul hop trecuse. Şi au urmat altele, în anii ce au urmat. Ziarul s-a diversificat, au fost cooptaţi tot mai mulţi reporteri, scriitori, atât din exil cât şi din ţară, numărul paginilor s-a multiplicat şi lună de lună, fără nici o pauză, Gândacul de Colorado a ajuns în casele românilor din America şi din întreaga lume. Astăzi, a ajuns la numărul 100. E mult? E puţin? Nu ştiu. Dar vreau să amintesc o glumă, acum la sfârşitul acestor rânduri. Se zice că, o femeie de o anumită etate, s-a prezentat la medicul psihiatru pentru a se plânge de visele erotice cu care se confruntă nopţile. Întrebată de vârstă, a răspuns că tocmai a împlinit o sută de ani. La perplexitatea medicului, a răspuns cu nonşalanţă: Dom’ doctor, da’ ce mai reprezintă suta în ziua de astăzi?
Chiar aşa, zic şi eu odată cu ea, ce mai contează o sută. Aştept să văd numărul M (1000) din Gândacul de Colorado.
