Lacatus

LacatusSuspans de primăvară.
În criză de bani şi, mai ales, de credibilitate, Liga I a oferit în debutul returului un spectacol agreabil, în condiţiile unor terenuri de joc destul de problematice. CFR şi Steaua continuă să dezamăgească, în vreme ce Dinamo pare să se îndrepte, nu fără sincope, spre titlu, la adăpostul unui avantaj confortabil moştenit din 2008.
Dumnezeu cu voia
Şifonat după un an 2008 în care marile ambiţii nu s-au regăsit nicidecum în rezultate pe măsură – cu excepţia câtorva meciuri memorabile ale lui CFR Cluj în Liga Campionilor -, fotbalul românesc a început în 2009 sub aceleaşi auspicii inconsistente. Bârfa măruntă şi miştocăreala ieftină ţin în continuare isonul lufturilor tehnico-tactice sau organizatorice, suspiciunea patronează spriritual spectacolul sportiv, şi numai teama că Naţionala va rata din nou întâlnirea cu fotbalul mare de la Mondiale îi mai ţine, vag, pe oamenii de fotbal de la noi – preacucernici nevoie mare – cu picioarele pe pământ şi cu degete împreunate, gata de-o cruce repezită şi de-un „Doamne Fereşte!” preventiv, mai ales pe timp de criză.
Cu stângul înainte marŞ!
După o pauză competiţională în care cuvântul de ordine a fost, în cazul celor mai multe dintre echipe, optimizarea costurilor, Liga I a redebutat cu mai multe surprize decât certitudini. Aşteptata revenire în forţă a campioanei en-titre, CFR Cluj, nu s-a confirmat. Cu o nouă conducere tehnică, cuplul Uhrin – Jindra, incapabilă să-şi apropie un vestiar care încă tânjeşte după romantismul perioadei Trombetta, şi cu accidentări peste accidentări – Didi, Tony, Cadu, Gabi Mureşan -, echipa ardeleană continuă să tânjească la podium. Avea nevoie de victorii pe linie pentru a putea trece peste Unirea Urziceni sau Poli Timişoara, dar nu a reuşit decât nişte succese chinuite cu FC Otopeni şi Gloria Buzău, un egal la fel de neconvingător cu Rapid, pe teren propriu, pierzând, însă, fără drept de apel, în confruntarea de la Craiova cu Universitatea. Plecările lui Fabbiani şi Trică, artizanii marilor victorii din turul ediţiei trecute de campionat, ca şi accidentările de durată ale lui Didi nu au putut fi surmontate de achiziţiile realizate între timp. Dubarbier, Yssuf Kone şi Mara sunt jucători de mare calitate, dar lipsiţi de execuţiile decisive care au fost marca CFR-ului în perioada sa de glorie din Liga I. Cât despre apărare, ea rămâne, după accidentarea lui Cadu, doar pe umerii noului căpitan, Panin, prea puţin pentru o echipă condamnată să nu piardă pentru a-şi putea apăra onorabil trofeele cucerite anul trecut. Cum mai mult ca sigur Uhrin Jr are ca obiectiv păstrarea cel puţin unui trofeu în vitrina din Gruia, plus calificarea în Champions League, nu ar fi exclus ca o nouă înfrângere la scor să-i fie fatală tehnicianului ceh.
N&D&N
Cu 7 puncte în faţa campioanei, liderul la zi, Dinamo, se joacă cu nervii lui Cristi Borcea în ritmul pasional al Shakirei. După un meci bun, urmează, invariabil, unul prost. Entuziasmanţi în startul returului, când s-au impus la scor împotriva Pandurilor lui Sorin Cîrţu, „alb-roşii” au scăpat la limită de înfrângere în meciurile cu codaşele Gaz Metan şi FC Otopeni, după care au trecut, din nou, la scor, de Gloria Buzău. Văzut ca un caz pierdut pentru marea performanţă, Claudiu Niculescu a izbutit să puncteze pentru echipa antrenată de Mircea Rednic, şi formează, alături de Marius Niculae şi Dănciulescu, cel mai de temut atac din primul eşalon, un argument care s-ar putea dovedi hotărâtor în stabilirea campioanei din acest an.
Steaua agonizeazĂ, Gigi viseazĂ
Dacă Dinamo stă bine în atac, nu acelaşi lucru este valabil pentru Steaua. Zgârcenia din ultimul an a lui Gigi Becali l-a pus pe Marius Lăcătuş în postura unui antrenor cu puţine soluţii în contextul unui retur complicat şi a unui pasiv important în comparaţie cu echipele de pe primele două poziţii. Steaua a bâjbâit serios în primele etape, fiind învinsă la Braşov şi remizând la Piteşti. Departe de a fi impacientat, finanţatorul Stelei profeţeşte deja un avans de 5 puncte la final de sezon dacă echipa sa va repeta jocul din me­ciul cu FC Argeş.
Entuziasmaţi de jocul lor sunt şi rapidiştii, ajunşi pe locul al treilea după paşii greşiţi înregistaţi de CFR şi Poli Timişoara. Deşi fără bani, cu chiriile neplătite de luni de zile şi cu incertitudinea băltind deasupra giuleştiului, Maftei şi compania au găsit resurse pentru o revenire de orgoliu. O victorie la Cluj le-ar fi dat şi mai mult elan băieţilor lui Nae Manea, care au de trecut în etapa a 21-a de Dinamo, echipă care joacă pe propriul stadion. De altfel, derby-ul Dinamo – Rapid poate fi cheia desfăşurării pe viitor a unui retur punctat oricum de numeroase surprize în cele patru etape scurse până acum.
EmoŢii la Urziceni Şi TimiŞoara
Surprizele turului de campionat, Unirea Urziceni şi Poli Timişoara au dezagit, la rândul lor, în 2009. Urziceniul a făcut 0-0 cu Braşovul şi cu Argeşul şi a pierdut la Mediaş, irosind 7 puncte în numai patru meciuri. La rându-i, Poli Timişoara a irosit 4 puncte împotriva Otopeniului şi Gazului. Oricum, anularea depunctării, la care finanţatorul Marian Iancu speră încă, ar putea aduce Timişoara la egalitate cu Dinamo şi ar putea da serios peste cap planurilor urmăritoarelor din plutonul fruntaş, care s-ar vedea în spatele a două echipe cu avans considerabil. În aşteptarea punc­telor, Iancu are, la rându-i, probleme cu banca tehnică, acolo unde nou-instalatul Gabi Balint nu a convins că ar putea fi inspiratorul unei noi revoluţii a Provinciei împotriva granzilor din Capitală.
S-au trezit outsiderii!
Marele şoc al primelor săptămâni a Liga I din noul an îl reprezintă atitudinea radical schimbată a multora dintre echipele din subsolul clasamentului. Gloria Buzău, FC Otopeni şi Gaz Metan au furnizat rezultatele-surpriză ale primelor etape din retur şi au pus presiune pe un lot de formaţii care sperau că ecuaţia retrogradării e mai simplă după rezultatele din prima parte a competiţiei. Este vorba despre Farul Constanţa, Poli Iaşi, Pandurii Târgu Jiu şi Gloria Bistriţa, trupe cu evoluţii foarte oscilante în luna martie.