Am fost invitat, pe 6 ianuarie, la cea de-a doua ediţie a Galei Srudenţilor Români din Străinătate, unde s-au acordat Premiile LSRS pentru Excelenţă Academică din Străinătate. Evenimentul, care a marcat şi împlinirea a doi ani de la înfiinţarea Ligii, a avut loc la Palatul Parlamentului.
Lume bună la Gala LSRS: Ionel Haiduc (preşedintele Academiei Române), profesorul Florian Colceag (singurul invitat fără sacou, autorul proiectului MODELUL DE ŢARĂ), Corneliu Vişoianu (lider mason) şi Mircea Geoană.
Festivitatea mi-a lăsat un gust amar şi un sentiment dublu, de îngrijorare şi dezamăgire. Continuu să împărtăşesc speranţa profesorului Florian Colceag privind „schimbarea la faţă a României” prin aceşti tineri frumoşi şi deştepţi, dar nu pot ignora pericolele care deja planează asupra acestei „frăţii” moderne. Spun asta pentru că am fost atent la câteva detalii profund dezagreabile. Unul a fost chiar enervant: în prima parte a festivităţii, mai exact în primele două ore, dintre cei şapte vorbitori, doar doi a fost reprezentanţi ai Ligii (Sebastian Burduja – preşedintele şi Costin Elefteriu – secretarul general) şi n-au vorbit, luat împreună, mai mult de 10 minute. În rest, au ţinut discursuri interminabile, foarte plăcute propriilor urechi, oamenii politici şi reprezentanţii sponsorilor: Mircea Geoană, preşedinte al Senatului; Teodor Baconschi, ministru de Externe; Crin Antonescu, președinte al PNL; Constantin Toma, președinte Omniasig; Codruț Sereș, președinte Intact Media Group. Unii au vorbit ca să se audă pe sine şi să arate lumii selecte ce deştepţi sunt, alţii ca să scape de o sarcină de serviciu. De fapt, a doua categorie a fost reprezentată doar de Crin Antonescu, care, de altfel, după ce a vorbit, s-a cărat imediat. Gest explicabil şi prin aceea că în sală s-a întâmplat să stea lângă Mircea Geoană şi poate nu-l trăgea inima să revină…
Pentru preşedintele Partidului Naţional Liberal, LSRS nu pare să reprezinte vreo importanţă. Nu-l interesează şi nici nu vede în aceşti studenţi vreo oportunitate privind viitorul României (viitor care, pentru liderul formal al PNL este, îndrăznesc să cred, doar un pretext de discurs politic). Altfel, n-ar fi ratat ocazia să aducă vorba despre eveniment, după vreo două ore, când a fost invitat la un post de televiziune. În privinţa percepţiei acestor studenţi în restul sferei politice, am bănuiala că sunt priviţi ca un potenţial pericol al schimbării de paradigmă. De aceea sunt adulaţi şi lăudaţi, dar nu promovaţi. Adică, da, e bine că-i avem, le recunoaştem valoarea, îi sărbătorim, le mai dăm şi câte o sponsorizare, dar să stea în banca lor sau cât mai departe de ţară! Tare mi-e teamă că există chiar un scenariu strategic ca ei să nu iasă din spaţiul festivist al aniversărilor academice, care sunt un fel de parastase strălucitoare şi distractive ale ideilor înalte. Iar dacă, Doamne fereşte!, vor da semne de penetrare în spaţiul public, probabil se va trece la planul doi – cumpărarea, şantajarea, coruperea sau mankurtizarea vârfurilor. Să nu uităm că Mircea Geoană a fost bursier şi absolvent al prestigioasei Ecole Nationale d’Administration din Paris (în 1992) iar Teodor Baconschi a absolvit Universitatea din Paris unde şi-a luat şi doctoratul în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor, cu calificativul “magna cum laude” (în anul 1994). Ei bine, ce reprezintă Geoană şi Baconschi în politică?
Studenţii din LSRS nu sunt puternici şi nu vor putea fi eficienţi decât prin Ligă. Singuri, fiecare în parte, nu reprezintă nimic pentru România, oricât ar fi de deştepţi. Pentru că ei nu sunt lideri decât pe domeniul profesiei lor, de care politica românească n-are nevoie. Într-o structură organizată însă, sunt „periculoşi”. De aceea, structurile puterii sunt cu ochii pe ei, încercând să-i controleze. O soluţie inteligentă din partea unor tineri inteligenţi ar fi aceea să se lase lăudaţi, să facă pe proştii (adică să pară că-i cred pe oamenii politici atunci când aceştia se fac că-i ajută) şi să-şi continue proiectele.
Numai că aceşti frumoşi şi super-deştepţi studenţi, care şi-au propus, după modelul paşoptist, să transforme România, sunt deficitari la capitolul cultură naţională. Nu-şi cunosc istoria şi nici semnificaţia identitară a unor momente importante sau a unor personalităţi tutelare din această istorie. Voi explica imediat ce mă face să cred acest lucru. La Gala LSRS, pe lângă premiile oferite de Ligă studenţilor români de elită din marile universităţi ale lumii, Liga însăşi a primit o distincţie. A cărei semnificaţie însă i-a scăpat. E vorba de o medalie reprezentându-l pe Eminescu, bătută în aur şi oferită de Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni (prin generalul Mircea Chelaru) cu ocazia declarării zilei de 15 ianuarie (ziua de naştere a lui Mihai Eminescu) ca zi oficială a Culturii Naţionale. Legea privind a ceastă importantă sărbătoare a fost publicată în Monitorul Oficial pe 13 decembrie, dar aproape nimeni din presă n-a băgat de seamă. Gestul lui Mircea Chelaru de a oferi LSRS prima medalie de aur legată de „ziua de naştere a Culturii Române” n-a fost percepută la adevărata ei semnificaţie. De fapt, n-a fost percepută deloc. Am avut curiozitatea să citesc, pe site-ul LSRS, consemnarea evenimentului de la Palatul Parlamentului. Un text amplu, detaliat, în care nu sunt uitaţi nici sponsorii, nici partenerii, nici Jukebox Club din București, unde a avut loc petrecerea de după şi unde a cântat cunoscuta formaţie de rock clasic BENETONE. Niciun cuvânt despre acea medalie bătută în aur, niciun cuvânt despre Ziua Culturii Naţionale, niciun cuvânt despre chipul de pe medalie. Păcat!…
Cum spuneam, idealurile Ligii Studenţilor Români din Străinătate sunt pândite de multe pericole. Şi dinăuntru, şi din afară.
