(CUVÂNT ÎNAINTE)
Viaţa, ca şi ziua, aflându-se într-o continuă scurgere are nu numai răsărit şi amiază, are şi înserare şi la poarta ei ajungem toţi, fiindcă ne aşteaptă cu răbdare torcând alene firul timpului. Fiecare ne dorim să ajungem aici cât mai târziu şi cu bucuria faptelor împlinite pe cât ne îngăduie omenescul dat. Odată ajunşi, am dori să ne întâmpine parfumul liliacului înflorit, sau, de ce nu, să fim noi înşine liliacul înflorit a doua oară, cu împliniri încă dătătoare de încredere în viaţă. M-am apropiat de poarta înserării purtând puterea anilor pe umeri şi acum trebuie să mă grăbesc să dau cât mai mult din ce pot da, fiindcă simt tot mai acut cum timpul îmi cere vamă când mă las amăgită de lentoarea scurgerii clipelor. Din umbra porţii înserării, întorc privirile spre semenii mei rămaşi în urmă şi îi învălui cu acelaşi zâmbet pe care optimismul mi l-a aşezat pe faţă.
Simţind că mă apropii de această poartă, am fost atrasă mai mult ca altădată de fiorul infinitului aflat dincolo de graniţa pământescului vieţii noastre şi în acest volum am dat glas misterului existenţial în câteva scrieri pe care le-am adunat în capitolul: “Întâmplări izvorâte din tainiţele vieţii”. Nu e uşor să te apropii de acest mister tulburător şi să încerci să desluşeşti ceva din zona incertă dintre a fi şi a nu fi posibil. Deşi misterul acesta te atrage la orice vârstă, el întotdeauna îţi dă fiori reci prin inimă şi-ţi încreţeşte fruntea. Problemele de acest gen, oricât ar fi de învăluite în mister, tot m-au atras şi m-au îndemnat să mă încumet şi să scriu despre ele, deoarece pe unele le-am trăit aievea, iar altele au fost semnalate prin mărturisiri indubitabile făcute de martori în al căror cuvânt te poţi încrede, aşa cum am relatat în “Ce e dincolo de graniţa vieţii?”. Dar mai presus de toate a fost gândul că aceste mari taine ale vieţii, deşi unele se desfăşoară în spaţiul fără hotar, totuşi sunt probleme fundamentale ale omenirii care frământă, fără excepţie, pe fiecare din noi. Trecerea într-o altă zonă de existenţă cu energii necunoscute a constituit de-a lungul veacurilor o neîntreruptă preocupare. Oamenii nu şi-ar bate capul degeaba dacă n-ar apărea şi unele semne ale ceritudinii în noianul de situaţii care depăşesc pragul graniţei firescului omenesc şi al capacităţii de înţelegere a fiinţei umane. De felul lui, omul este un scormonitor al ineditului întrebărilor şi nu se opreşte nici atunci când se împiedică de bornele pe care destinul i le scoate în cale. Cum să te opreşti, când toată viaţa omului stă sub semnul mirării eterne? Aceste probleme, ca şi toate celelalte ale lumii în care vieţuim, oricum trec prin filtrul simţirii noastre, căci nu încetăm strădania de a le reaşeza pe făgaşul înţelegerii noastre. Şi aceste teme, ca şi toate celelalte care s-au adunat în cărţile mele, au prins viaţă doar din combustia eforturilor de a desluşi faptele care marchează existenţa fiecărui om.
Şi pentru că sunt atâtea alte idei care nu formează riduri pe frunte, iar fiorii inimii sunt calzi şi luminoşi, în capitolul “Rânduri izvorâte din adâncul inimii” sunt şi încercări de a surprinde tainice pulsaţii ale sufletului la întâlnirea cu plaiurile natale, cu satul – matca fiinţeală – despre care am scris uneori folosind cuvinte vechi, evocatoare, dar cu iubire nouă, mereu reîmprospătată printr-o neîntreruptă legătură de suflet. M-am apropiat cu dragoste şi respect de oameni şi de faptele lor, mai ales de chipurile luminoase şi de faptele ziditoare şi cărora le-am alcătuit o mini galerie de portrete. Nu lipseşte nici umorul sau satira în faţa unor aspecte reprobabile ca în schiţa umoristică “Descurcăreţii – oameni de nădejde”, dar şi răbufniri ale neliniştii că poporul nostru, în ultima perioadă, dă semne că nu-şi mai găseşte identitatea, iar lumea parcă se prăbuşeste sub presiunea vremurilor noi. În acest capitol sunt prezente şi alte scrieri pe teme şi motive diferite. Asemenea celorlalte volume şi acest volum este alcătuit dintr-un adevărat evantai tematic ce îmbracă nenumărate sectoare ale vieţii, care au traversat traseul existenţei mele, provocări, îndemnuri izvorâte din nevoia de cunoaştere, de împlinire, de înţelegere, de explicaţie a substanţei vieţii. Am preferat ca scrierile mele, în bună măsură, să fie clădite pe un suport autobiografic căruia să îi adaug noi valenţe pentru a satisface atât nevoia de autenticitate, cât şi posibilitatea ca fiecare cititor să se poată regăsi şi să poată fi stimulat să participe după fiinţa sa.
Un alt capitol este intitulat: “Cuvântul frumos rostit” şi cuprinde impresii lăsate de lecturile câtorva scriitori contemporani iar unora le-am făcut şi un scurt portret. Cine iubeşte literatura, desigur că îi iubeşte şi pe creatorii ei. Scriitorii sunt flăcări vii care ard pentru semenii lor şi cu flacăra de sine ei pot face lumină pământului.
Am mai adaugăt şi un capitol “Comentarii critice” semnate de câteva personalităţi ale literaturii noastre care s-au aplecat asupra scrierilor mele. Nu din orgoliu am aşezat în carte aceste păreri ale confraţilor mei, ci din dorinţa de a oferi cititorilor câteva coordonate care să le înlesnească pătrunderea mai în adâncul înţelesului acestor scrieri, să observe mai multe detalii despre laboratorul acestei arte a alchimiei cuvântului şi astfel să le uşureze comunicarea sufletească cu autorul.
Asemenea unui liliac înflorit a doua oară la poarta înserării, în acest volum întâmpin cititorii cu ramurile încărcate de parfum şi frumuseţi păstrate în suflet pentru ei şi împreună, într-o comuniune de trăiri alese, să răsfoim paginile acestei cărţi.
