LIMBRICUL PATIBULARULWB

LIMBRICUL PATIBULARULWBDupă ca e a ratat primirea unei înalte decoraţii ce voia să i-o dea un preşedinte destul de controversat, vechea noastră cunoştinţă Horia R. Patapievici, îl ştiţi dvs. pe castravetele acela cultural care călare pe mormanul de parale alocat Institutului Cultural Român a decretat că „poporul român nu valorează nici cât o turmă”, că „este ca o fecală fără nici un fel de coloană vertebrală”, că Eminescu este „cadavrul nostru din debara” şi a făcut cunoscută cultura română peste hotare prin intermediul unui măgar cu un os bine înfipt în fund (unii bănuiesc poate pe bună dreptate că este vorba chiar de portretul lui Patapievici), după o noaptea foarte agitată ce  a urmat ratării la mustaţă a decoraţiei, l-a prins durerea de burtă şi spre dimineaţă a făcut şi el ceea ce se pricepea la perfecţie: un limbric.

Da stimaţi cititori un limbric vioi şi rozaliu care şi-a croit drum voiniceşte prin materialul cu care asemuise Patapievici poporul român şi a cerut fostului său colocatar să-l ia în seamă şi să-i dea cele cuvenite unui limbric genial. Că era un limbric genial nici nu mai încăpea îndoială, doar îl prăsise însuşi H.R.Patapievici în persoană aşa că împreună cu moaşele culturale de faţă au hotărât să-i pună numele de Ofigeniu dar o moaşă mai moţată a obiectat că numele acesta „O fi geniu” ar pune la îndoială genialitatea nativă a limbricului şi în consecinţă să i se pună numele de Ifigeniu. Cred că toată lumea ştie că orice limbric de pe lumea aceasta este hermafrodit aşa că poate să se comporte şi semna oricum: Ifigeniu sau Ifigenia, tot ăla e.

Când s-a pus problema hrănirii în continuare a genialului s-a văzut că sunt două variante:
•    să-l ia din nou în chirie Patapievici folosind calea naturală de introducere în corp
•    să fie numit într-o funcţie oarecare la o revistă a Uniunii Scriitorilor fiindcă deocamdată această vacă de muls încă mai dă lapte.

S-a aplicat a doua variantă şi iată-l pe Ifigeniu, alias Ifigenia proptit (proptită) ca limbric bugetar la o revistă care cândva se numea simplu Luceafărul (asta pe timpul lui Fănuş Neagu, Eugen Barbu, Dan Fruntelată ş.a.) acum numindu-se cum se nimereşte: Luceafărul de dimineaţă, Luceafărul de seară sau uneori doar Luceafărul mamei lui. Nu se ştie dacă are cititori sau nu pentru cele 2000 de exemplare pe care se laudă că le tipăreşte dar pentru a face valuri şi a-şi mări audienţa l-au pus pe limbric să înveţe limbi străine şi acum acesta guiţă într-o rubrică numită cică, Revista revistelor.

Normal că faţă de întunericul puturos de unde a ieşit genialul limbric, tot ce este cu tentă cumva culturală pe aici pe afară îi pute, nu numai îi miroase şi guiţă dând cu râtul său de factură curat patapieviciană în revistele care apar în ţară şi în afara ţării încercând să le mânjească brutal cu rahatul din care a ieşit, sau cu lăturile în care îşi are acum sălaşul. Ce contează pentru limbricul acesta că unele reviste sunt semnate în proporţie de peste 95% de membri vechi ai Uniunii Scriitorilor, el trage din orice poziţie ca să-şi potolească mişcoriciul de limbric distructiv asistat părinteşte de privirile ale celui care l-a adus pe lume şi l-a proptit acolo.

Se vor găsi şi unii cârcotaşi care să dovedească oricând cu acte în regulă că limbricul nu este menţinut pe linia de plutire de Patapievici dar ce contează asta, el se înscrie perfect în linia directoare trasată de cel care l-a adus pe lume adică minimalizarea şi trimiterea în derizoriu a tot ce este românesc, terfelirea valorilor care nu sunt pe placul jegurilor aşa zis elitiste, distrugerea lentă şi cu bună ştiinţă a oricărei scântei de perpetuare a spiritului românesc aici şi peste hotare.

Peste tot pe unde au ajuns românii în lume, din Alaska până în Noua  Zeelandă şi-au făcut câte o publicaţie în limba dragă a patriei lor şi vine limbricul cultural să maculeze spiritul acesta curat băgând la grămadă  în lături membri şi nemembri ai Uniunii Scriitorilor, doctori în ştiinţe, academicieni şi scriitori de valoare care poate nu au dorit să fie membri ai Uniunii Scriitorilor alături de unii poate cu suflet mare dar cu mijloace artistice mai mici.

Într-o lume ajunsă în degringoladă, într-o lume a răsturnărilor de valori culturale, într-o lume a manelizării muzicii şi bagatelizării emisiunilor de televizor, a can-can-urilor politice ce zi de zi  se sparg în scandaluri monstruoase, mai vine şi limbricul lui Patapievici să lovească în cultura română. Dumnezeule, unde am ajuns!

Ruşine ar trebui să-i fie redactorului şef  Dan Cristea că permite limbricului să-şi bată joc de vechi membri ai USR prin băgarea la grămadă a tuturor celor care militează pentru ridicarea limbii româneşti la rangul ce i se cuvine în lume. Apropo, măi Dane să ştii că Traian T. Coşovei a dat colţu’ (ca să folosesc limbajul academic a limbricului din curtea ta) încă din ianuarie aşa că vezi tu ce faci cu rubrica ceea editorială unde el trăieşte doar în capul tău.  

Deci ar fi bine ca Revista revistelor să fie scrisă de cineva care se pricepe iar limbricul Ifigeniu (sau Ifigenia) să stea mai departe în rahatul unde a apărut iniţial.