şi prinţul acela le zise mustrând
priveghiul pe munte măslinii-s în râu
iar râul din cedrii coboară de-acum
izvorul acesta cu sânge şi foc
din stele corabia tatălui scursă
gatită-i de praznic cu moartea pe drum
cădea-vor lumină şi semne-n cetate
ascunse în ochiul de barcă rotund
spre urma tăcerii fecioarei un gând
cu lumile negre din hău contopit
grăbeşte părinte corabia dorm
tovarăşii mei vânzătorul e beat
iar cel cu urechea tăiată e orb
întreaga suflare-i doar ură-n delir
şi surdă chemarea rămâne-n văzduhuri
iar ochii se sting telescopic în tâmple
curg calde sudori din pietre pe ceruri
o urmă de stea mergătoare prin zodii
când murmură boarea de taine-n comete
dar iată cu săbii toiege şi cruci
bătrâni farisei cărturari şi norod
umplură grădina zorindu-l pe prinţ
din havra de aur cuvântul arzând
al vostru e ceasul şi noaptea poruncă
de zicere-n cer să fie-mplinită
cuvântul mi-l cereţi sămânţa dintrânsu-i
venită din stele ce nu vă cunosc
vreţi huma luaţi-o dar daţi-mi răgaz
un semn să culeg din adâncuri spre nori
dar hoarda păgână cu lanţuri şi spini
din casa cu pricini coroane-i născu
şi spuse mulţimii mai drept dregătorul
o hulă de moarte stârnit-a străinul
păstorii cetăţii degrabă să-l prindă
iar sfatul să-l judece aspru în zori
când zodii cu stele de cruce-ndreptară
mesajul rotundei corăbii-n genune
se duse şi ultimul sol din ogradă
de spaime lăsându-şi stăpânu-ncercat
iar cei ce-l păzeau prorocire cerându-i
lovindu-l cu pumnii scuipându-l pe-obraz
în taină l-au pus la masa cu sfat
pe când vânzătorul cu ştreangul alături
la ţarina sângelui stă îngropat
ei cer judecată de moarte şi chin
degeaba că jertfă de om în cetate
nu-ngăduie templul cu legea-i de stâncă
iar prinţul le spuse sunt doar un străin
ce-aşteaptă corabia tatălui dusă
din lumea aceasta ce nu-i lumea noastră
născător de zodii şi stele e cerul
când noi popasul ni-l facem vremelnic
demult încercată de cer a mea mamă
lumină zărind în rotundul cu vâslă
cu pântecul plin in carne şi oase de
om zămislise sărmana mea fiinţă
ai mei sunt aproape şi pace vestesc
să-l cruţe la rege vecin îl aduse
acel domnitor tovarăşi vrăjmaşii
apoi se făcură cu doamna alături
vedenii de moarte ceru împlinire
delirul mulţimii zălude cu apă
spălându-şi osânda şi mâinile roşii
apoi peste cruce cu trestii-l loviră
cu spinii pe frunte cu spinii-n orbită
amarnic scuipându-l oşteni din cohorte
şi-n grabă-l purtară pe când dregătorul
le zise cu spaimă e rege şi prinţ
la locul cu pietre să-i puneţi un tron
şi-n veac să rămâne neuns împărat
dar gloata setoasă de sânge-n strigare
să piară îndată pe lemn înălţat
şi gol prin cetate la locul de capăt
tâlharii pe cruci cerşesc amânare
ţăranul cu fapta din drum bocitoare
femei despletite de prunci născătoare
le plânge străinul căci zilele trec iar
munţii vor merge căzând peste nori
şi frunza usca-se-va-n apa de stâncă
când cel însetat bând smirnă din jar
oţetul turnase-n ostaşul de bronz
pe glezne şi palme pătrunse de lemn
cerând mângâiere doar prinţul o vorbă
de mamă poruncă tovarăşi zorind
să-i ceară mulţimii nici gând de-ndurare
iar ochii spre cer înălţând glas cu tunet
trecând prin văzduh chemarea din stele
uitat sunt părinte la locul de cruce
această-ntâlnire se-amână vremelnic
cel cu buretele-mi cere cuvântul iar
duhul meu şoaptă-i de-acuma-n suspin
atunci un cutremur pământ foc si apă
pe templul ce rupe din ziduri morminte
deschide să intre să iasă o lume
prin larmă sutaşul cu suliţa-n fluier
de os nezdrobită speranţă în glod
spre drumul de piatră doi îngeri de aur
pe prinţ îl cerură în ierburi şi flori
cu giulgiul alături doar ochii femeii
vor trupul să-l plângă din cer o ciudată
lumină de stele zvâcnind spre adânc
în paznici soldaţii pleiade schimbară
la fiece noapte cu zaruri pe zori
noroiul din visul iscat de cutremur
mai zboară corăbii cu pântec rotund
şi albe ca focul trăznit din orbite
când lespedea grea în fulgi se destramă
iar cel ce purta în giulgiu supliciul
cu faţă de fulger şi haină de ceară
topindu-se-n ziduri albastre de teamă
călcate cu moartea născută din hău
sub taina plecării rotundei corăbii
de prinţ doar un înger străin mesager
mai spune femeilor ard mirodenii
în spaimă legate pe umbre de vânt
s-au strâns slujitorii fugind din cetate
din ochiul femeii prinţul zărind
în norul de foc o lumină şi-o arcă
rotundă spre stele corăbii gonind
iar vraja se frânse în zodii speranţe
pe calea de albe puzderii lumini
din cer întuneric deplin să coboare
de-a pururea taina de unde venim
