Am fost surprins astăzi să constat că, în Atena, unele magazine erau închise. Nu ştiam să fie vreo sărbătoare, dar de la greci te poți aştepta la orice, mai ales că în materie de sărbători sunt specialişti. Am aflat că este „Lunea curată”. Bineînţeles că prima interpratare a fost de zi a curăţeniei. O singură zi pe an pentru curăţenie pare totuşi cam puţin. Poate pentru curăţenia de primăvară. Înseamnă că ar mai trebui să fie şi una de toamnă. Prea multe presupuneri strică, aşa că am apelat la surse oficiale. Am aflat astfel că sunt două sărbători de Lăsata secului, şi nu una, aşa cum credeam eu: de carne şi de brânză. Anul acesta, prima a fost pe 15 februarie, iar a doua ieri, pe 22, când se consideră că începe postul propriu zis. Din punctul meu de vedere, el a început odată cu interzicerea consumului de carne, cel de brânză fiind mai puţin sever. A fost deci ziua de ieri, când mai puteam încă să mâncăm fără restricţii extrem de severe. Rezultă de aici două interpretări pentru „Lunea curată”. Una preoţească, de zi a curăţirii noastre interne fizice şi sufleteşti şi a doua, mai puţin religioasă, de curăţenie în sens laic, după cheful din ziua precedentă, deci tot o zi a curăţeniei.
Nu sunt specialist în obiceiurile oamenilor în asemenea ocazii, aşa că mă voi limita la unul singur, cel mai vizibil de aici: înalţatul zmeelor. Sute de asemenea obiecte zburătore brăzdează cerul, mai ales pe litoral. Tehnologia modernă a realizat şi fire subţiri şi rezistente, astfel că unele se ridică la peste 100 de metri. Momentul nu a fost nici el ales întâmplător. Sfârşitul lunii februarie şi începutul lui martie este cea mai urâtă perioadă din Atica, în special datorită vântului şi cum martie (şi nu Marta) nu poate lipsi din post, momentul este ideal pentru „zmeit”. Este frumos. Anul trecut, pe lângă zmeele cumpărate din comerţ, am văzut şi unul încropit cu tricolorul românesc. Chiar dacă nu era cel mai frumos, a fost singurul care mi-a rămas în memorie. Celelalte au contat doar prin efectul de ansamblu.
Anul acesta am avut prilejul să asist la o scenă deosebită. Imediat ce am ieşit la plimbare, după primii metri am văzut o pereche de tineri – aproximativ 25 de ani – care se chinuiau să-şi recupereze zmeul, încurcat în sârmele liniei de tramvai. La ea se vedea dorinţa de a recupera obiectul, iar la el dorinţa de a-i fi ei pe plac. Amândoi aveau un zâmbet plăcut, ceea le sporea simpatia cu care erau priviţi nu numai de către mine.
Mi-am continuat plimbarea pe faleza de circa un kilometru, cu pauze destul de mari, admirând performaţele unora şi străduinţa altora, mai ales că peisajul era frumos. Deşi cerul era în general închis, soarele reuşea să-şi strecoare razele printre nori chiar deasupra noastră, luminând marea, de un verde neaşteptat de deschis. Valurile înspumate – destul de mari pentru Marea Egee, unde mulţimea insulelor împiedică deplasarea lor – erau puse în evidenţă, ceea ce mă făcea să regret că plecasem fără aparatul de fotografiat.
La întoarcere, i-am găsit pe cei doi tineri în aceeaşi poziţie. Între timp un tramvai se oprise, deşi putea trece liniştit. O biată aţă nu putea să-l stânjenească cu nimic. Amabilitatea vatmanului ar fi fost intes apreciată dacă aşteptarea nu ar fi durat cu mult peste limitele acceptabile de către cel mai răbdător călători. Acum, tramvaiul era gol. Toţi călătorii coborâseră. Unii probabil aveau treabă. Cea mai simplă soluţie ar fi fost să rupă firul zmeului. Dar nu, tinerii continuau să ţină de sfoară şi să zâmbească, deşi cam stânjeniţi. Alt tramvai nu a venit, deşi ar fi trebuit. Înseamnă că celelalte au fost oprite în alte staţii, sau chiar la cap de linie. Cum nu aveam nici o treabă, m-am gândit să rămân să văd cât de mult poate dura această scenă. Între timp însă a început să mi se facă foame şi nu erau semne de schimbare. Salvarea a fost o maşină a firmei, din care au coborât doi lucrători cu o cange lungă, cu care au dat jos zmeul. În tot acest timp, vatmanul a stat pe scaunul lui, în tramvai. Era şi el probabil ostenit după obositoarea zi de ieri. A avut totuşi o iniţiativă: presupun că el a fost cel care a dat un telefon celor de la firmă, în urma căruia au venit cei doi lucrători. Prima lor manevră a fost să desprindă sfoara de zmeu, spre dezamăgirea domnişoarei. A doua a fost distrugerea completă a OZC-ului (Obiect Zburător Cunoscut). În sfârşit, tramvaiul a plecat. Cei doi au mai rămas câteva minute să contemple momentul, după care au plecat şi ei. Fără zâmbet, mi-au părut mai puţin frumoşi. Am plecat şi eu, cu două întrebări. Nu are rost să le scriu, fiindcă sunt prea evidente.
P.S. Nimic nu rămâne nepedepsit. Ieri, am bârfit. Astăzi am fost eu călător într-un tramvai. În drum spre centrul oraşului, acesta s-a oprit dintr-un motiv necunoscut mie. Printre blocuri nu este un loc propice pentru înalţat zmee, dar motive pentru întrerupt circulaţia se pot găsi oriunde. Aveam cu mine un pachet destul de greu, aşa că mi-ar fi fost greu să continui drumul pe jos. În consecinţă, m-am înarmat cu răbdare şi am aşteptat. Cam un sfert de oră. Adevărul este că am avut noroc: când am ajuns la destinaţie, am constatat că în centru plouase. Clima este foarte instabilă în timpul primăverii şi cu diferenţe mari între diferitele zone ale Atenei. La distanţă de numai câţiva kilomentri, poate fi urât în centru şi mai ales pe dealuri, în timp ce pe litoral – unde este cu mult mai constantă – soarele să strălucească. Era să scriu că oamenii fac baie în mare, dar există câţiva perseverenţi, care se ambiţionează s-o facă în fiecare zi, indiferent de vreme.
