păşesc peste pragul toamnei albastre
de dragul tău înversându-mi anii
prin gura de zi a tunelului silenţios
cu păsări de lumină interogatoare
sângele mă urmeaza
gravitându-mi umbra plină de răni şi de uimire
tu nu vei muri niciodată mamă niciodată fiule
zâmbesc în faţa dragostei imposibile
de dragul tău croindu-mi haine
din ochii înroşiţi ai apusului
mă salvez pe alb aşa îmbrăcată în visul de gală
durerea mă urmează
o strâng mai strâns în pumnii albaştri
să nu picure să nu mai
tu nu vei muri niciodată mamă niciodată fata mea
