image002

image002Ministerul Afacerilor Externe salută cu satisfacţie declaraţia susţinută, la 3 decembrie 2014, în faţa Congresului SUA, de către congresmanul Michael Turner (republican, Ohio), preşedinte al Adunării Parlamentare a Alianţei Nord Atlantice şi co-preşedinte al Grupului de prietenie pentru România din Congresul SUA, dedicată Zilei Naţionale şi marcării a 25 de ani de la căderea regimului comunist în România.
Declaraţia subliniază rolul semnificativ al Parteneriatului Strategic România – Statele Unite ale Americii în dezvoltarea şi extinderea cooperării bilaterale în domeniile de interes comun, precum şi necesitatea amplificării, în continuare, a schimburilor comerciale şi culturale, comerţului şi investiţiilor şi a contactelor inter-umane. Totodată, evidenţiază contribuţia substanţială a  României, în calitatea sa de membru NATO şi aliat solid al Statelor Unite, la eforturile de consolidare a securităţii şi stabilităţii regionale şi euro-atlantice. Declaraţia evocă, în acest sens, importanţa cooperării româno-americane la baza aeriană Mihail Kogălniceanu şi participarea României, în calitate de partener strategic cheie, la proiectul SUA de apărare împotriva rachetelor balistice, prin intermediul bazei Deveselu. „România s-a dovedit a fi un aliat puternic al SUA şi NATO, care a colaborat în mod foarte apropiat în contracararea provocărilor globale, inclusiv în ceea ce priveşte eforturile comune de întărire a capacităţii de apărare regională, de oprire a proliferării nucleare, de creştere a securităţii energetice”, se arată în textul declaraţiei.
De asemenea, documentul face referire şi la contextul actual din estul Europei, subliniind importanţa continuării cooperării dintre SUA, România şi aliaţii europeni pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi creşterea securităţii în regiune.
Declaraţia emisă de reprezentantul Congresului SUA face parte din seria demersurilor realizate de Ambasada României în Statele Unite ale Americii pentru a celebra Ziua Națională a României şi a marca 25 de ani de la căderea regimului comunist.