Viena, 9 Mai – Ziua Uniunii Europene
Dacă în 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman propunea la Paris stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile Europei, în viziunea sa, ziua de 9 mai constând în crearea unei instituţii europene, care să centralizeze şi să gestioneze producţia de cărbune şi oţel, (această dată constituind în secolul trecut piatra de temelie a Uniunii Europene), nici nu se gândea, că în secolul al XXI-lea ea va căpăta şi valenţe culturale.
Zilele Culturale ale Europei, (începând cu „Ziua Europei”) sunt considerate la Viena o importantă ocazie de întâlnire şi de manifestare pe coordonate artistice a diferitelor formaţii europene şi se derulează aproape toată luna mai. Mii de turişti veniţi de pe continent dar şi din toată lumea sunt invitaţi la concerte, spectacole în aer liber, la vizitarea monumentelor Vienei, la peste cele şaptezeci de muzee şi case memoriale, palatele imperiale, adevărate muzee de artă, fiind pe primul loc. În Piaţa Sfântul Ştefan, în faţa impunătoarei catedrale, tineri îmbrăcaţi în costume de epocă te invită la concertele Mozart sau la manifestările culturale în aer liber din Parcul oraşului, parcul având la intrare o statuie aurită a idolului Vienei, Johann Strauss.
UNIFERO la Viena
Am sosit la Viena pe 8 mai, 2013. Aici, între 9-12 mai, s-au desfăşurat lucrările Conferinţei Internaţionale a Femeilor, UNIFERO, sub conducerea şi organizarea preşedintei, Smaranda Livescu (SUA). Eram invitată la această manifestare de o deosebită importanţă, pentru problemele femeilor din acest secol. Lucrările ce s-au prezentat au pus în prim-plan preocupările cu care se confruntă familia, copiii, femeile din acest deceniu. Au fost dezbateri remarcabile şi au avut loc lansări de carte de excepţie.
Am reţinut câteva gânduri impresionante, spuse din inimă de preşedinta UNIFERO, Smaranda Livescu: „Viena a fost şi rămâne o experienţă. Chiar dacă doar de trei sau patru zile, familia UNIFERO creşte în bine, network-ul între diferite colţuri ale lumii populate de noi se măreşte. Drag mi-a fost să fim împreună şi să arătăm că „România este a tuturor acelora, care o iubesc necondiţionat”. Şi Viena ne-a iubit necondiţionat…
Viena, 10 Mai, la Ambasada Română
Ziua de 10 mai 2013 s-a desfăşurat la Ambasada Română din Viena împreună cu participanţii la Conferinţa Internaţională UNIFERO. Ambasador, Silvia Davidoiu şi Smaranda Livescu, Preşedinte UNIFERO au marcat nu numai Ziua Europei ci şi faptul că Ambasada a devenit „un pol al românismului” (Silvia Davidoiu), fiind prezenţi reprezentanţi ai asociaţiilor din Diaspora şi ai Mass Media din România, Austria, SUA, Franţa, Italia, Anglia, Germania. Evenimentul a fost marcat de o expoziţie de pictură – remarcabile fiind lucrările pictoriţei – poete, prof. Victoriţa Duţu şi cele premiate de un juriu Unifero, printre care ale elevului Daniel Iftode, dar şi de costumele populare româneşti din Bucovina.
Viena, 11 Mai, la „Poarta Maramureşeană” din Parcul Böhmischer Prater
România a fost prezentă in data de 11 mai şi în parcul Böhmischer Prater, la “Poarta maramureşană” (instalată acolo din 2007), cu un program cultural oferit de formaţii din judeţul Alba, de grupurile folclorice din România şi Austria şi cu expoziţii de artă în aer liber. Astfel, Primăria sectorului 10 din Viena, Ambasada României la Viena, Asociaţia „Cercul cultural româno-austriac Unirea”, preşedinte Ioan Godja, (Radio TV Unirea), împreună cu Uniunea Internaţională a Femeilor Române (UNIFERO) au organizat Ziua Europei, creându-se noi legături socio-culturale. Din păcate, ploaia nu a lăsat manifestarea să se desfăşoare toată ziua.
*
Aceste zile petrecute în capitala Austriei ne-au îmbogăţit spiritual. A fost nu numai o experienţă, ci şi o călătorie, o afirmare sub cerul Vienei, mereu schimbător dar fascinant. A existat, însă şi o acumulare a „ceva” inexplicabil din ritmul existenţei acestei capitale europene, uneori impalpabil, greu de transmis doar prin cuvânt, poate, printr-o carte. A fost o călătorie în timp dar şi în prezent. Cezar Petrescu spunea că „o călătorie formează uneori omul mai mult decât de trei ori acelaşi timp de învăţătură. Pentru un scriitor, un artist sau pentru o personalitate, îmbogăţirea aceasta spirituală echivalează cu o a doua naştere a puterii sale de creaţie”.