Nascută la 1 mai 1962, în Bucureşti. A absolvit Academia de Film şi Teatru din Bucureşti în 1985. A jucat pe scena Teatrului Tineretului de la Piatra Neamţ până în 1988. Între 1988-1990 – joacă pe scena Teatrului Evreiesc de stat din Bucureşti. Din 1990 se alătură echipei de la Teatrul Naţional Bucureşti. Este căsătorită şi are 3 copii: Tudor Aaron, Eva Leea Cabiria şi Ana Isadora.
A devenit celebră în lume cu rolul ,,Mariei” din filmul lui Mel Gibson „Patimile lui Christos”. De menţionat faptul că în film actriţa vorbeşte limba aramaica. În România, numele actriţei devine foarte cunoscut cu rolul „Nelei” din filmul ,,Balanţa” (1992) – acest film a rulat în SUA sub titlul „The Oak”.
Pentru mine a fost o zi de mare sărbătoare când am reuşit să vorbesc cu frumoasa şi atrăgătoarea actriţă Maia Morgenstern. Mi s-a părut că are o anume reţinere, chiar frică, puţin rece şi că este o fire timidă. Cred că toate astea însă determină o personalitate aparte şi puternică, ascunde o femeie sensibilă, sentimente profunde şi cu calităţi deosebite. A fost o mare mângâiere să pot dialoga cu domnia sa.
„ Arta este o nevoie a sufletului”
Adalbert GYURIS:- Cine v-a îndemnat spre teatru şi ce v-a cucerit atât de mult să alegeţi această nobilă meserie? Dragostea pentru actorie a fost un impuls sau a venit pe parcurs ?
Maia MORGENSTERN: Tata a fost cel care mi-a recomandat şi m-a făcut să înţeleg că asta îmi doresc de fapt. Pentru că n-aş fi avut curajul să mărturisesc mie,poate nici celorlalţi, sunt un om timid, dar tata a înteles din felul în care ascultam piesele la radio dragostea pentru teatru. Am ascultat mult teatru radiofonic, din felul în care mă comportam la spectacole, dragostea cu care urmăream şi îmi doream să merg la teatru, tata a înţeles acest lucru chiar fără să fie nevoie de o mărturisire. Se pare că el a văzut în mine ce trebuia.
– Fiind copil aţi „visat” şi v-aţi văzut aşa cum aţi ajuns azi?
– Nu… „Visam” altceva, iar fiind copil „visam” absolutul, pentru că n-aş fii ştiut să văd altfel. „Visam” perfecţiunea prin diverse forme:imagini, culori…
– Care a fost drumul după terminarea institutului?
– Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Teatrul Evreiesc şi Teatrul Naţional. Pot să vă spun că meserie se poate face peste tot, doar să fii conştient de ceea ce trebuie să faci şi să fii conştiincios în munca ta. La Piatra Neamţ am pus în practică ceea ce am învăţat în institut. La teatrul Evreiesc am început să acumulez experienţă, este un teatru cu mare tradiţie pentru România şi acum sunt la cel mai prestigios teatru din ţară, cu mulţi colegi care sunt adevărat profesionişti ai scenei.
– Credeţi că trebuie un loc anume pentru realizarea idealurilor artistice sau arta se poate face oriunde?
– Oriunde, aşa cum spuneam mai devreme, se poate face meserie peste tot. Arta este necesitatea spiritului, o nevoie sufletească. Sufletul este oriunde. Arta este o nevoie a sufletului.
– E grea meseria de actor? Familia joacă un rol?
– E frumoasă, e foarte frumoasă, intensă, incitantă şi constructivă. E grea, necesită mult efort şi este un imens consum de energie. Sigur că familia joacă un rol major, câteodata este factorul de susţinere, câteodată îmi arată cât am şi trebuie să sacrific, câteodată înseamnă şi sentimentul de nevinovăţie, înseamnă legătura dintre noi, înseamnă legătura cu pământul.
– Sunteţi o femeie frumoasă, credeţi că pentru un actor în general şi o actriţă în special şi frumuseţea joacă un rol?
– Da, cred că da,femeia are ceva aparte. Multe lucruri stau în puterea noastră a femeilor.
– Aveţi un actor model?
– Charles Chaplin. Am găsit la acest mare actor de perfecţiune, nevoia de nou pentru a desăvârşi lucrurile, pentru semnificaţii, pentru curajul de a aborda teme de ale noastre, ce l-au costat pâna la urmă inderdicţia de a mai păşi în America. Totuşi până la urmă a fost recompensat,a avut curaj nebun de a înota împotriva „curentului”, curajul de a-şi găsi propriul drum.
– E mare diferenţa dintre actorul de teatru şi de film şi unde aveţi satisfacţia mai mare?
– Nu este nici o diferenţă. Depinde de realizările pe care le am, cum se materializează ele şi cum se finalizează. Eu am satisfacţii atât în teatru cât şi în film.
– E recompensată bine acestă nobilă meserie în România?
– Despre asta se poate discuta mai mult. E un subiect foarte complicat şi am să vă spun şi de ce pentru că până la urmă ce, cum în ce fel este recompensat ceva în România?! Felul în care sunt recompensaţi artiştii în general peste tot în lume, prin asta se înţelege gradul de civilizaţie, gradul în ce fel şi cât au nevoie oamenii de artişti. Atunci se întâmplă să ai spectacole, proiecte culturale în diverse colţuri ale României, recompensa este foarte mică pentru că oamenii în multe cazuri nu-şi pot plăti preţul biletului şi atunci ar trebui susţinute prin alt fel de programe.
– Sunteţi o actriţă cu vastă experienţă, ati jucat şi afară, credeţi că teatrul s-a schimbat acum, ca limbaj şi tehnică de abordare faţă de când aţi debutat şi faţă de alte locuri din lume?
– Teatrul se schimbă în permanenţă.Este foarte bine şi normal,teatrul este oglinda realităţii într-un fel. Pe de altă parte oamenii, societatea îşi găşeste şi îşi caută modele, în spectacole, în filme, în teatru,idealizând sau dimpotrivă, judecând,condamnând personaje şi atuncea în funcţie de schimbările care au loc în lume, în societate, în viaţă, asta vedem reflectat şi în arta spectacolului, în teatru şi film. Se modelează una pe alta. Sunt de fapt necesităţi, oglindiri, de aceea se reactualizează uneori autorii clasici. Sunt capodopere care reactualizate se potrivesc de minune zilelor noastre,a realităţilor noastre de zi cu zi.
– Care a fost momentul cel mai frumos din cariera dumneavoastră?
– Au fost multe,foarte multe. Mă gândesc la premiul Academiei Europene de film, de la Berlin,pentru cea mai buna interpretare de rol feminin de la Geneva, apoi mă gândesc la momente de mare emotie pe care le-am avut pe scenele teatrului evreiesc şi national.
– Aţi jucat în ,,Patimile lui Cristos”, sunteţi credincioasă? Aţi simţit ceva deosebit în rolul pe care l-aţi interpretat? Ce a însemnat acest film pentru cariera dumneavoastră?
– Da sunt o femeie credincioasă. Mă bucur că am primit acest rol într-un film aşa interesant. Filmul a fost o controversă la toate nivelurile pentru că atât filmul cât şi interpretarea mea au avut un impact asupra criticii şi au fost mulţi oameni care mi-au scris, s-au bucurat de acest film, au fost mulţumiţi de acest film şi tot aşa au fost alţii care bântuiţi de prejudecăţi care m-au condamnat, m-au întrebat cum am putut eu ca evreică să interpretez acest rol. Unii poate nici n-au văzut filmul şi s-au grăbit să arunce cu pietre… În concluzie au fost controverse la toate nivelurile.
– La ce lucraţi acum şi care sunt planurile de viitor?
– Lucrez la Teatrul Evreiesc în „Jocul regilor”, un spectacol de muzică şi poezie, un spectacol de confesiune, ce vorbeşte despre cântarea identităţii. Sunt întrebări pe care mi le pun eu actriţă evreică trăind aici în România, iubind aceste locuri, respectându-le, inspirându-mi gândurile, seva, energia din aceste locuri.
– Poate artistul să facă ce nu poate să facă politicianul?
– Sigur că poate. Artistul prin nobila sa meserie are menirea de a face multe, important este ca cel ce vede şi ascultă să şi recepţioneze mesajul şi mai ales să-l înţeleagă.
– Ce transmiteţi românilor care trăiesc în afara ţării noastre?
– Fiecare să înveţe doar lucrurile bune acolo unde se află şi să le aplice în viaţa de zi cu zi şi chiar să împărtăşească aceste cunoştiinţe şi altora. Avem de învăţat de la fiecare popor, aşa cum şi alţii au de învăţat de la noi.
– Stimată doamnă Morgenstern mă bucur că aţi avut încredere în mine şi mi-aţi acordat timp pentru o discuţie plăcută şi interesantă. Vă doresc să aveţi roluri care să aducă doar bucurii şi multe satisfacţii dumneavoastra şi celor care vă iubesc. Mulţumesc tare mult pentru interviu.
