James Abbott McNeill Whistler și-a pictat mama. Celebra pânză a fost intitulată simplu, “Mama lui Whistler”. Ceea ce se știe mai puțin despre această pânză este că a apărut din întâmplare, întrucât artistul nu își propusese să își imortalizeze mama. Însă, pentru că manechinul pe care îl aștepta să îi pozeze nu a putut să îl onoreze cu prezența, pictorul a ales să nu renunțe la tablou, ci să folosească alt model. De aceea, a rugat-o pe pe Anna Whistler, cea care îl adusese pe lume, să îi ia locul femeii absente.

În această pictură, Anna, o persoană în vârstă, sobră, îmbrăcată în negru, a fost înfățișată din profil, într-un decor auster, parcă de doliu. Totul în jurul ei arată cernit. Singurele lucruri ce dau strălucire imaginii sunt dantelele sumare cu care și-a împodobit capul și rochia, batista de dantelă pe care o ține în mâini și aurul verighetei din deget. Pe scurt, mama lui Whistler pare o femeie resemnată, având un fiu celebru, și care, în timp ce el întinde cu pensula culoarea pe șevalet, se gândește intens la ceva sau la cineva. Iată de ce, “Mama lui Whistler” lasă impresia că ascunde, la fel ca și Gioconda, un mister. Să fie tabloul acesta o șaradă greu de dezlegat? Să avem oare, de-a face cu o a doua Mona Lisa?

Așa s-ar părea la prima vedere. În realitate însă, Anna Whistler nu duce cu sine vreo taină. Că arată ca și acum ar păstra pentru totdeauna un secret, este meritul faimosul ei fiu, al cărui talent se vede pe deplin în realizarea acestui portret. Însă ea nu este o Mona Lisa, ci o femeie obișnuită, care, pe când băiatul ei o pictează, se gândește, într-adevăr la ceva anume. Dar nu la ceva de nemărturisit, ci la ceea ce se gândesc clipă de clipă, toate femeile și mamele dintotdeauna: cum să își împartă mai bine timpul între casă și piață, ce să pregătească pentru prânz și cină, ca să le placă soțului și copiilor, cum să își planifice banii, astfel încât să îi ajungă să mai cumpere și ceva util în gospodărie, ce rețetă nouă de desert să încerce, unde se găsesc cele mai bune și mai ieftine zarzavaturi, ce provizii să facă pentru iarnă, când să pună murăturile și să se apuce de preparat zacusca ori cum s-ar putea să îi rămână și ei măcar zece minute libere, ca să apuce măcar să pună ochiurile pe andrele la un model nou de tricotaj.

În plus, ca orice mamă adevărată, mama lui Whistler nu s-a supărat și nici nu s-a simțit deranjată pentru că fiul ei nu a ales-o de la început ca model. Nu i-a reproșat niciodată că a chemat-o în pripă, să o picteze, pentru că o giocondă a lipsit de la întâlinirea planificată. Mamele își iubesc odraslele și le văd întotdeauna ca pe niște copii neajutorați, chiar dacă fiul și fiica au devenit de mult, adulți și chiar dacă, din când în când, își mai lasă mama, pe locul al doilea. Ele înțeleg mai bine ca oricine, mersul lucrurilor.

Pentru aceasta, Anna Whistler a fost și va rămâne mai mult decât o Mona Lisa, căci ea reprezintă spiritul maternității, care există nu doar în mamele biologice, ci și în cele adoptive. Pe 8 Martie, Anna Whistler și toate femeile-mame pe care ea le întrupează își sărbătoresc ziua.

La mulți ani, mama lui Whistler!

Corina Lupu

București

04 martie 2016