noi_doi

noi_doiÎn luna iulie a acestui an, ANA PEPINE şi PAUL CIMPOIERU, membrii ai companiei “PassePartout Dan Puric“, au primit medalia de aur la secţiunea Pantomimă, cu spectacolul “ Doi dintre noi”, în cadrul Festivalului-Concurs Internaţional de Dramă şi Pantomimă de la Belgrad, ediţia a 35-a. Lansat în anul 1975 la iniţiativa actorilor teatrului din Zemun, una dintre cele 17 municipalităţi care constituie oraşul Belgrad din Serbia,  festivalul îşi propune să promoveze cele mai deosebite creaţii din arta dramatică, folosind limbajul universal. 
Compania “PassePartout Dan Puric” a fost anul acesta la a patra participare. Piesa “Doi dintre noi” a reprezentat România, alăturându-se trupelor de actori din Serbia, Japonia, Elveţia, Croaţia, Ungaria şi Statele Unite ale Americii. Scenariul şi regia piesei aparţine actorilor care o joacă, iar coregrafia este semnată de Lelia Marcu.

Un specatcol de mişcare, sunet şi imagine, unde gestul uman se îmbină cu sensurile iubirii, cu istoria artelor şi a muzicii. Se poate spune că este o poveste de iubire clasică, o călătorie de la descoperirea celui mai important sentiment din viaţa unui om: dragostea şi până în prezent.

Vorbind în exclusivitate pentru ziarul “Gândacul de Colorado” despre momentul festivalului, despre prestanţa lor în cadrul acestui concurs şi ceea ce au simţit, Ana Pepine ne-a mărturisit: “ Înainte de spectacol aproape că ţi se face rău de emoţii. Mi se face aşa de rău încât imi vine să zic: vreau acasă! Însă iî momentul în care intri pe scenă, iţi place, deja uiţi, nu mai ai acea senzaţie de aşteptare, de pregătire”. “Este paradoxal”, a continuat Paul Cimpoieru, “căci emoţia de dinainte de spactacol se transformă într-o putere, într-o forţă în timpul spectacolului”.

Actorii români au intrat în competiţie chiar din prima zi, lucru poate greu într-un concurs, neavând astfel posibilitatea de a vedea la ce să te aştepţi şi din partea celorlalţi concurenţi. Pe acest subiect Paul Cimpoieru a menţionat: “nu am plecat la concurs cu gândul de a câştiga. Bineânţeles că iţi doreşti să câştigi, şti ce valoare eşti, dar competiţia este competiţie. Premiul pe care l-am câştigat ne întăreşte încrederea în noi, iar dacă nu am fi câştigat, nu ne-ar fi scăzut încrederea, pentru că pe undeva noi cunoaştem valoarea şi a limbajului, şi a specatcolului, şi a ceea ce domnul Dan Puric a construit aici, lucru pe care l-am verificat de-altfel în Europa cu specatolele. Pe undeva, ne-a încredinţat că putem merge mai departe, am prins mai mult curaj chiar.”

O medalie de aur este mai mult decât câştigarea unui concurs, a unui festival internaţional. Este în primul rând premiul pentru munca de zeci şi zeci de ore depuse în pregătirea unui spectacol de pantomimă, în dorinţa de a reuşi să comunice cu spectatorii prin mişcare şi nu prin limbaj verbal. Însă surpriza, bucuria momentului în care este anunţat câştigătorul, ramâne categoric o experienţă de neuitat. Ana Pepine ne-a spus despre acel moment că ”a fost şi o surprindere pe undeva. Spectacolul este puţin diferit faţă de ce se cere. Este mai puţin comercial, chiar şi limbajul de pantomimă este puţin abordat altfel decât patomima clasică şi ştiind tot contextul, ne aşteptam şi să nu câştigăm, dar ne spuneam că ce conteaza dacă nu ne dau ei premii, noi mergem mai departe.”

Teatrul românesc este din nou recunoscut pe plan internaţionl, talentul tinerilor actori români se regăseşte din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. Aceste momente, aceste realizări ar trebui luate în serios şi prezentate întregulu univers, pentru că numai aşa ne putem face cunoscuţi în lume şi putem arăta frumuseţea şi talentul oamenilor care traiesc pe pământ românesc. Avem cu ce ne lăuda şi este păcat că nu o facem! Nu-mi rămâne decât să spun “Jos palaria” celor doi tineri actori şi să le mulţumesc pentru talentul şi dragostea pe care o depun în orele de muncă de dinaintea spectacolelor.