Microscopul

MicroscopulSpecialiştii în neurochirurgie de la spitalul Banner Boswell Medical Center din oraşul Sun City, Arizona, dispun în prezent de o nouă tehnologie avansată cu ajutorul căreia este mărit câmpul vizual pentru microchirurgia pe creier şi pe coloană. Microscopul de înaltă definiţie aflat în dotarea centrului medical a fost achiziţionat pentru suma de 313.000 USD, cu sprijinul contribuţiilor comunitare primite prin intermediul Sun Health Foundation. Noul microscop este utilizat în peste 60% din cazurile de intervenţii neurochirurgicale de la Banner Boswell Hospital.

Microscopul de înaltă definiţie a făcut posibilă o intervenţie complexă pe coloană

Dr. John Wakely, din oraşul Peoria, Arizona, medic internist la Banner Boswell Medical Center şi la Banner Del E. Webb, a beneficiat recent, în calitate de pacient, de avantajele utilizării noului microscop. Dr. Wakely a suferit o laminectomie cervicală posterioară, intervenţie chirurgicală realizată de medicul neurochirurg David Pootrakul, de la acelaşi centru medical. Acesta s-a folosit în timpul operaţiei de microscopul de înaltă definiţie şi spune că „o astfel de intervenţie ar fi fost imposibilă fără acest aparat. Microscopul oferă precizia şi exactitatea necesare pentru desfăşurarea unor proceduri complexe craniene şi pe coloană.”

De aproximativ un an, dr. John Wakely suferea de dureri şi slăbiciune în braţul drept. Ca urmare, acesta a fost nevoit să abandoneze golful, să renunţe la îndeplinirea diferitelor treburi gospodăreşti în jurul casei şi să înceteze să mai ofere o mână de ajutor la antrenamentul echipelor de sport din care face parte fiul său. Întrucât tratamentul s-a dovedit complet ineficient, intervenţia chirurgicală rămânea singura soluţie pentru dr. Wakely. Imediat după operaţie, dr. John Wakely a declarat că „durerea din braţul drept s-a diminuat semnificativ”. Se estimează că într-o lună de la operaţie, pacientul se va recupera complet.

Microscopul de înaltă definiţie – un prim pas spre un nou centru de excelenţă în neurochirurgie

Printre avantajele prezentate de noul microscop, avantaje de care dispun atât medicii cât şi pacienţii, se numără monitorul de înaltă definiţie, cu o lăţime de 24 de inchi, care afişează imaginea văzută de chirurg prin lentile oculare şi poate capta chiar imagini video. De asemenea, cu ajutorul acestui microscop, chirurgii pot realiza angiograme intraoperative pentru vizualizarea circulaţiei sângelui în creier, în cazul pacienţilor ce urmează să fie operaţi de anevrism. Aparatul face ca durata operaţiei să se reducă şi scade riscul infecţiilor. În plus, cu ajutorul acestui microscop, medicii care asistă la operaţie sau asistentele pot vizualiza zona pe care se face intervenţia chirurgicală, în timpul procedurii.

„Suntem recunoscători pentru acest nou microscop chirurgical”, ne-a mărturisit dr. Jesse Babbitz, MD. „Într-un sens mai larg, acest aparat este o parte a drumului nostru către realizarea unui nou centru de excelenţă în neurochirurgie”, a conchis el.