S-a scurs un an de zile, şi-ncă sper
C-ai să-mi trimiţi mesaj, din univers,
Să-mi spui ce-i bine şi ce-i rău, în cer,
Şi de cât timp, nu ai mai scris un vers.

Şi cât de veşnic fi-va, ce-ai avut
Şi ce-ai luat cu tine, de mai ştii,
Păreri de rău din vremea ce-a trecut,
Şi cât de dor îţi este, de cei vii.

Conduşi de sărăcie până-n dinţi,
Le-ai aşternut pe ordinea de zi
O rugă, dinspre noi, către părinţi,
Şi-o alta, dinspre ei, către copii.

Badijonat cu-n dor aprins, de fraţi,
Ai recitat din tot ce te-a durut,
Păstrând în palme, urme, de Carpaţi
Ce odihnesc la est şi vest, de Prut.

Ai tras semnalul ţării, pentru ţară,
Când nimeni n-a purces să te susţină,
Şi-ai devenit o carte solitară
Închisă-ntr-un azill, în carantină.

Rămânem trişti şi poate mai bolnavi
De chipul mat, din patul de spital
Al celui mai pragmatic, dintre sclavi,
Ce ne-a transmis salutul… cordial.