Domnul Florin și doamna Nicoleta pot fi considerați doi „Zei ai abundenței ” din Piața Gemenii; întotdeauna vei găsi la ei produse proaspete , la prețuri imbatabile și întotdeauna deservirea este ireproșabilă. A fost o perioadă când, până să realizez acest interviu, le tot spuneam că despre micii lor am aflat de la B.B.C. , de la CNN sau de la Euronews. Sunt convins că dacă redactorii de la CNN – de exemplu – ar afla despre micii din Piața Gemenii, ar realiza cu siguranță o transmisiune LIVE despre micii românești!

În momentul în care aveam reportofonul la mine , am comandat micii de rigoare și una din cele mai bune iahnii de fasole din București, am plătit și le-am spus celor doi că voi face un interviu cu ei.

  • Care este secretul micilor?

Domnul Florin : – Într-adevăr, este vorba de pregătire și de carnea foarte sănătoasă care se bagă în ei. Vită și porc.

  • Cum ați învățat rețeta micilor? Este ceva din familie?

D.F. : – Toată viața mea meseria asta am făcut-o…Am lucrat de mic copil la Caru cu bere, la Hanul lui Manuc, de acolo am ciupit și eu câte ceva din meseria asta.

– Un gând pentru cititorii acestui interviu?

D.P.: – Să vină cu toată încrederea, dimineața de la ora 9,30 până seara la ora 18, ne vor găsi aici cu preparate foarte bune, proaspete și cu tot ce își doresc.

Am rugat-o și pe doamna Nicoleta să ne răspundă la o întrebare.

  • Care este secretul celebrei iahnii de fasole?

Doamna Nicoleta: – Ce să vă spun? Punem suflet în tot ce facem. Ăsta e secretul nostru. Ca acasă gătim. Nu folosim chimicale, absolut nimic …

  • Un gând pentru cititori?

D.N. : – Să fie sănătoși, să treacă pe la noi să ne cunoască!