Mă bucuram nespus când se apropia Sărbătoarea Paştilor, din mai multe motive. În avangarda lor venea Duminica Floriilor, când urma să primim păpuci sau sandale noi şi un viganău (rochie) nou-nouț, ce urma să fie cusut de lelea Helena, croitoreasa noastră de atunci, care locuia la câteva case mai sus de noi. Nu erau pe vremea aceea la Şulmedhi (Ulmeni) bolduri cu haine de-a gata, existau bolduri cu materiale textile care musai trebuiau cusute. La Baia Mare nu ne duceau părinții, ca să ne târguiască (cumpere). Cel mult, mergeam la Cehu Silvaniei. Cândva Ulmeniul se afla în raionul Cehu Silvaniei.
Şi apoi, odată cu Paştele viniea şi primăvara împreună cu… coptăturile şi alte bunătățuri. Când eram copil şi preot în sat era Emil Negruţiu, slujba de Paşte se făcea seara. Abia de un timp se face la miezul nopţii. Îmi plăcea seara, fiindcă nu eram obişnuită să umblu noaptea. După slujba de Înviere, primeam pasca (paşti) care era făcută din prescură, coaptă în cupor de către gospodine – însemntă cu prescuricerul – tăiată mărunt şi înmuiată în vin. Primeam câte o fingie (ulcică) şi luam pască în cele trei zile ale sărbătorii, după ce rosteam de trei ori Cristos a Înviat! Dar pentru a primi pasca, bineînțeles pe stomacul gol, trebuia să ne spălăm în lavoarul de metal, în care bunica sau mamica aşezau o urzică, un ou roşu şi un bănuţ. Urzica urma să te facă aspru, harnic. Oul simboliza Paştele, iar bănuţul aspiraţia spre mai bine sau… poate…avea semnificația bănuţului dat la Marea Trecere.
Dar până să ajungem la ziua bunătăţilor de Paşte, trebuia să trecem prin purgatoriul pregătirilor din Săptămâna Mare şi prin postul care la copii era doar vineri. În Vinerea Mare era post şi ajun. Maturii țineau tot postul. De Paște pregăteam nelipsita salată de boeuf, din legume şi pieptul găinii fierte pentru leveşă, leveşa pe găină de casă. Carnea şi legumele urmau să fie fripte cu ai (usturoi) şi cu oloi. Când am avut oi, făceam mielul umplut cu măruntaie şi ouă fierte, tăiate cubuleţe. În umplutură se puneau pe diagonală şi ouă fierte, întregi, în aşa fel încât, atunci când mielul urma să fie tăiat felii, să se aibă în perspectivă şi gălbenuşul, ca un simbol vesel al soarelui. Se ştie că pe vremea aceea gălbenuşurile aveau culoarea galben-portocaliu. Umplutura era unsă cu unsoare de porc şi împănată cu slănină crestată şi apoi introdusă în cuptor, după ce se scoteau pâinea şi cozonacii. De obicei, înainte de Paşti erau unii săteni care tăiau porci şi vindeau carnea. Aşa că făceam şi flechene (grătare) de porc, în tepşe (tavă), tot în cuptor. Nu lipseau piroşthile (sarmalele), fără de care nu putea să fie nicio sărbătoare lăsată de Domnul.
De Paşte nu se făceau atât de multe coptături ca la Crăciun, deorece nu erau frigidere şi ele se stricau repede. Nu lipsea sucitura (cozonacul) cu nuci, brânzoicile, cornuţăii cu silvoiţ, frământaţi cu unsoare şi un strop de lapte acru și coptătura cu moşina. Din categoria coptăturilor domneşti legate cu aţă – odată devenite domnişoare trebuia să aşteptăm udătorii, băieţii care ne stropeau cu parfum, ca să nu ne veștejim – nu lipseau prăjitura-televizor, foile cu sale-cale (amoniac), foile frământate cu bulion şi coptătura turnată cu cacao. Bineînţeles, participam cu toţii la concursul: cine are parte de oul magic, care să poată sparge cât mai multe ouă răscoapte, tocmai bune pentru rânza hămnisiţilor.
Vă urez Paște fericit, alături de cei dragi!
