În perioada 1870-1889, marele Eminescu, aplecându-se asupra realităţii politice româneşti a vremii, face observaţii concludente dar şi acide la adresa mecanismelor politice şi interferenţelor acestora cu interesele economice ale României. Astfel, Mihai Eminescu ne surprinde cu declaraţii uimitoare făcute la adresa clasei politice româneşti a acelor vremuri, dovedindu-se un cunoscător rafinat al acestor realităţi. Cuvintele marelui poet naţional, pe mine m-au stupefiat, conferindu-mi stări de certitudine, legate de faptul că poporul român nu s-a bucurat niciodată de o clasă politică valoroasă, că metehnele oamenilor politici, sunt aceleaşi dintotdeauna. Aceasta dovedeşte că în România, cea mai mare „păstrătoare” şi „continuatoare” a trăsăturilor fundamentale ale politicului, descrise de geniul Eminescu, este însăşi clasa politică actuală. Dacă ar fi să comparăm cuvintele de atunci ale poetului şi multitudinea de atitudini legate de realitatea politică şi economică a României de astăzi, am găsi mai mult decât similitudini, le-am putea pune chiar sub semnul egalităţii. Iată, citez din cuvintele poetul naţional: “De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus si economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.”. Vi separ cunoscute aceste realităţi? Oare face această realitate dovada situaţiei actuale a României, când există o prăpastie imensă între: declaraţii/fapte, interesele personale(clientelare)/interes naţional”? Iată ce spune poetul mai departe: „Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.” ( A se citi despre glorioasele bătălii ale clasei politice româneşti, fie la putere, fie în opoziţie, împotriva şpăgilor ordinare şi stârpirea(?) „din faşă” a corupţiei/corupţilor ).
„Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucureşti;” ( A se citi despre binecunoscuta reformă a statului, începută dar şi finalizată, în care restructurările se fac la bază, reducerile salariale se fac tot la bază, aleşii noştri reuşind printr-un sistem de legi „dedicat”, să-şi păstreze atât funcţiile, cât şi averile sau veniturile, în detrimentul plebei ).
Continuând citatul din marele nostru poet naţional: „Că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă -Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor;” – a se număra milioanele de centimetri de autostradă inauguraţi în 2010 de către clasa politică de la putere, care prin politicile publice formulate au atras o multitudine de finanţări europene, pentru dezvoltarea infrastructurii. Cred că oricare alt comentariu ar fi de prisos, drept pentru care îl las pe marele Eminescu să ne descrie(la sânge), folosind cuvintele sale nemuritoare – ce vin peste secole – să ne justifice realitatea politică şi economică a României actuale. Ele sună oarecum profetic, dar vă rog să le priviţi ca pe extensii ale unei realităţi pe care românul o trăieşte dintotdeauna. Ar fi inutil să reamintesc de acea luminiţă de la capătul tunelului, dar constat că nici măcar profeticul Eminescu nu a avut puterea de a o vedea, măcar în visurile profetice ale domniei-sale.
Las citatul să curgă, măcar pentru a ne consola cu gândul că românul de ieri sau românul de azi, a fost pe deplin înţeles doar de geniile acestui popor, care l-au făcut nemuritor: „Că se va constata cum că o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăşi de câştig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul şi totuşi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar. Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva. Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie. Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibusteri politici: sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune? Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se autodenunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puşcărie.”
Vi se par cunoscute toate aceste realităţi? Mie, unul: DA! Şi dumneavoastră? Iertată-mi fie prezentarea unui astfel de material şi asocierea sa cu realitatea politică actuală a României, dar nu am vrut decât să ilustrez capacitatea extraordinară a marelui Eminescu de a înţelege şi de a reda, ceea ce mulţi dintre românii de astăzi, nici măcar nu îndrăznesc să spună. Am dorit să spun că Eminescu este şi va fi mereu unic şi irepetabil, că geniul său creator s-a manifestat plenar în varii domenii, ceea ce-i sporesc şi astăzi aprecierea noastră unanimă. De aici decurge ideea că EL – POETUL, prin arta sa, a contribuit şi va mai contribui peste veacuri la schimbarea din temelii nu numai a poeziei româneşti, ci şi la revigorarea societăţii româneşti , la alinierea acesteia la valorile morale autentice. Nu-mi rămâne decât, ca la viitoarele alegeri, ţinând cont de faptul că în România, până şi morţii votează, să-l desemnăm pe măria sa Eminescu, dacă nu ministru al economiei sau justiţiei, măcar prim-ministru. Şi poate aşa vom putea beneficia şi noi – de ce nu, de un cabinet EMINESCU 1, EMINESCU 2, …EMINESCU N!
