Cand “ei” au sosit, in sfarsit

 

Tudor Petrut: Si noi incercam sa fim in continua miscare, ca si filmele pe care le analizam, ca mass-media, in general. Asa ca ne-am gandit sa propunem ca in cronica de film sa disecam in doi – unde-s doi puterea critica creste – si sa ne contrazicem delicat si sfatos, doua generatii atat de diferite. Stefan Petrut, care locuieste in Seattle (statul Washington), este student in comunicatii si lucreaza in marketing pentru un dealer Mercedes din zona. Pasionat cinefil, se pregateste sa ia cu asalt Hollywood, atunci cand o sa-i vina timpul. In coltul celalalt al ringului critic ma aflu eu, imbatranit in meserie pe doua continente. Si din ce in ce mai greu la minte in lumea aceasta tumultoasa! Pentru prima noastra discutie am ales recenta premiera “Arrival”.

Stefan Petrut: Se intampla ca din cand in cand un film in premiera sa fie in acelasi timp simplu si extrem de complicat ca sa te faca sa gandesti mai adanc. Desigur, prin comparatie, multe din filmele recente sunt doar niste aventuri fara substanta, bazate pe niste conflicte naive dar pline de explozii si impuscaturi (sa mentionam doar “xXx: Return of Xander Cage”). Asa ca un film care sa te puna pe ganduri este binevenit. “Arrival” este acel film al iernii cinematografice.

Tudor: Daca nu luam in considerare premierele filmelor care sunt nominalizate pentru premiile de film ale anului. Majoritatea merita sa fie discutate separate. Dar daca ne gandim si la succesul de casa, atunci “Arrival” (titlul romanesc “Primul contact”), extrem de bine primit de public, este acea exceptie de “success si substanta” in comparative cu ce se poate vedea in cinematografe in aceasta iarna.

Stefan: Venirea pe lume a unui copil coincide cu venirea pe pamant a unui contingent de extraterestrii. Cele doua evenimente par a fi intr-o relatie care poate fi interpretata in mai multe feluri. Problemele materne se intersecteaza cu problemele lingvistului (interpretat impecabil de catre Amy Adams) in contact cu fiintele extra-pamantene.

Tudor: In amandoua instantele personajul principal trebuie sa “descopere” fiecare micro-univers, al copilului in procesul de maturizare, al non-umanoizilor in procesul de comunicare cu pamantenii. Si in acelasi timp trebuie sa se auto-descopere, ca mama si ca fiinta umana.

Stefan: Desi premiza stiintifico-fantastica pare destul de simplista, din aceasta dualitate a protagonistei, si din structura filmica deloc lineara, filmul intoarce pe dos orice ne-am fi asteptat sa nareze cinematic. Elementar ne gandim doar la ce vor extraterestrii de la noi. Sunt aici sa ne ajute sau sa ne distruga? De ce au venit aici? De ce acuma? Filmul raspunde acestor intrebari, dar intr-un mod extrem de neasteptat. Premiza e simpla, rezultatul imprevizibil.

Tudor: Este meritul indiscutabil al regizorului Denis Villeneuve (autorul filmului “Sicario” de anul trecut, de exemplu) care ne obliga sa ghicim, din aproape in aproape, numai ca sa ne oblige sa ghicim din nou in numai cateva secvente. Evident, filmul are un ritm infernal, nu in sensul rapiditatii, ci al succesiunii partilor dintr-un puzzle emotional.

Stefan: Este posibil ca un film ca “Arrival”, realizat in acest model estetic care imbina multe elemente sa influenteze science-fiction asa cum “Interstellar” a reusit cu doar cativa ani in urma. Mai ales pentru ca este minunat filmat, iar echipa actoriceasca este impecabila.

Tudor: Cu toate acestea Amy Adams nu a fost nominalizata pentru premiile Oscar. Din pacate. Din nou, alta discutie. Pentru prima noastra cronica in doi, va recomandam cu caldura filmul “Arrival” (foto prin imdb.com).

(Tudor este pe petrut.biz si la @tudorpetrut)