Mircea203

Mircea203Timid și practic necunoscut de către comunitatea scriitorilor româno-americani, Mircea Voskerician respiră soarele californian în versurile de poezie, pe care le scrie pe răbojul inimii. Pentru el, un tânăr poet care-și caută drumul spre zorii creației versurilor scrise, poezia este rostirea sufletului de fiecare zi. Este atingerea lumilor interioare dispuse pe o hartă a sensibilității, conjugată cu verbul a fi. Mircea scrie atunci când greutatea zilei se năruie, când este singur și știe că nu-l poate vedea nimeni, decât doar cineva acolo sus în ceruri, de unde – zice el – îi vine inspirația. Nu spune nimănui că sub condeiul lui, care în timpul zilei rezolvă ecuații de inginerie electrică și proiectează părți componente ale computerului, la lăsatul serii se nasc versuri. E prea timid pentru a o face… Poate îi este frică de felul în care aceste versuri vor suna atunci când vor fi citite. Este o reacție inevitabilă pe care o poate trăii orice poet, ce-și simte amenințată oarecum, intimitatea actului creației. Trebuie să treacă un anumit timp al aclimatizării cu propria poezie…

M-am întâlnit cu Mircea Voskerician într-o duminică de vară a  lunii iunie, la biserica românească „Sf. Maria” din Queens, New York. Se afla într-o delegație de serviciu în marea metropolă și pentru a-și reculege spiritul pentru câteva ore, s-a dus la biserică. Am intuit imediat că Mircea are o latură religioasă foarte sensibilă, lucru care mi s-a adeverit imediat după ce l-am întâlnit. Înalt, cu ochi de visător de culoarea abanosului, Mircea arăta mai degrabă a poet decât a inginer de computere. Se pare însă că atât pentru a fi inginer, cât și pentru a scrie ai nevoie de imaginație. Ori la Mircea ingineria se împletește cu poezia, pe fundalul explorativ al unei imaginații creative. Dar eu nu știam cine este de fapt inginerul Mircea Voskerician. Așteptam să-i citesc poeziile despre care îmi vorbise la telefon înainte să ne întâlnim.  Provocat la o discuție despre cum s-ar traduce cuvântul poezie pentru el, Mircea a acceptat să răspundă la întrebările unui mic interviu, în exclusivitate pentru ziarul „Gândacul de Colorado”.

Nicholas Buda: Aș dori să ne vorbești despre poezia pe care o ai în suflet. Îmi spuneai adineauri că nu ai publicat nici o poezie încă, dar ai sufletul deschis pentru ceea ce ar urma să răsară din acesta – poezia ta. Care este de fapt poezia lui Mircea Voskerician?

Mircea Voskerician: Poezia sufletului meu este crezul iubirii. Este o poezie religioasă pe care o închin Maicii Domnului. De o perioadă de timp m-am schimbat, m-am apropiat mai mult de biserică și am realizat că foarte multă inspirație mi-a venit gândindu-mă la Maica Domnului. Astfel mi-a fost foarte ușor să scriu acele versuri, care s-au legat foarte bine… iar la o lecturare ulterioară am fost cuprins de emoții. Emoții interioare…

N.B: Să înțelegem că scrii eminamente religios? Că acel crez religios al tău este parte fundamentală a creației poetice, sau ai și alte surse de inspirație, spre exemplu, din natura înconjurătoare, din năzuințele noastre umane?

M.V: Da, sigur… Am scris pe lângă poeziile religioase și două poezii de inspirație romantică, bazate pe experiențele mele, experiențe pe care am dorit să le exprim și am reușit să o fac foarte ușor în scris. Cuvintele au venit de la sine și astfel poezia s-a construit realmente singură. Sunt convins că cineva, undeva, mă protejează și mă inspiră.

N.B: Ești de profesie inginer computerist. Probabil că faci o muncă de inginerie poetică, pentru că dacă stăm puțin și analizăm sub lupa unui microscop imaginar detaliile unei munci de inginer, descoperim o adevărată poezie a nano-formei, a circuitelor integrate și a structurilor super fine. Până la ce limite am putea combina ingineria cu poezia?

M.V: Nu demult mama mi-a adus aminte că pe la vârsta de 5, 6 ani eu am scris practic o mică nuvelă… pe teme naturale, despre insecte și natura pe care o vedeam în jurul meu. Observam însă la bunica acest obicei de a scrie, pentru că ea scria poezii! Am crescut cu imaginația aceasta a scrisului de mic copil, am ajuns să fiu inginer… și recunosc că fără imaginație nici poezia și nici ingineria nu pot merge prea departe.  Fără imaginație ești un inginer nereușit care execută numai întocmai ca un robot. Ingineria este un domeniu în care numerele te ajută, dar imaginația și ideile rezolvă practic problematicile de bază. Cu toată că numerele au farmecul lor matematic, m-am dus spre inginerie pentru că am simțit practicalitatea și punerea în evidență a posibilităților mele – să spun așa –de imaginație și de soluționare a unor probleme destul de grele.

N.B: Viața este întra-devăr plină de surprize, am și văzut de fapt cum ai ajuns să fii inginer, deși sufletul îți era plin cu poezie. Te întreb atunci dacă, în tot acești ani,  ai devenit un inginer al poeziei sau un poet al ingineriei?

M.V: Aș dori să spun că eu m-aș vedea un poet al ingineriei! Întotdeauna am considerat că îmi place să scriu, am scris dar practic nu mi-am colectat gândurile și poeziile scrise. Acestea au fost date la alte persoane, dar acum am realizat că poezia mea poate fi un instrument care ar aduce bucurie altor suflete. Prietenii mei îmi citesc poeziile cu plăcere, iar astăzi am ajuns să cred că dacă voi scrie în continuare, poate cineva va considera că sunt bune pentru a fi publicate într-un volum modest. Doresc, preactic, să aduc fericire altor suflete…

N.B: Care sunt ultimele tale poezii pe care le-ai scris și ce fel de mesaj transmiți cititorilor?

M.V: Sunt patru – Lumina albă, Răbdarea iubirii, Lacrima crezului, Romantism. Inspirația poeziilor romatice a fost bazată pe niște sentimente de iubire pe care le am în suflet pentru o anumită persoană. Inspirație poeziilor religioase vine de la ideea că Maica Domnului este protectoarea mea spirituală, oferindu-mi astfel o modalitate de a mă exprima în credința mea strămoșească. Am reușit să vin mai aproape de biserică și de valorile creștine…

N.B: Observ din ce în ce mai mult, existența unei laturi religioase despre care nu îți este teamă să vorbești, chiar cu riscul de fi interpretat greșit. Definești de fapt ceea ce ești, ceea ce vrei să fii în viață și îmi pare bine că te numeri printre românii care nu și-au pierdut credința în care s-au născut. Trăiești departe de țară, știu că nu îți este ușor, de aceea te felicit pentru acest curaj de a-ți mărturisi, prin pezie, crezul tău religios și a-l împărtăși și altora… care vor fi probabil atinși în latura sensibilă a sufletului. Mă gândesc, dacă mai și alte poezii pregătite sau alte proiecte de viitor, ni le-ai putea spune și nouă acum?

M. V: Știu că există mulți alți poeți, există critici literari care pot avea păreri diferite despre modul în care scriu poezie. Eu aș dori să fiu un tunel al inspirației care simt că vine de la venerația pe care eu o am față de Maica Domnului. Acestă inspirație va sta la baza poeziei mele religioase. Mă voi axa în continuare, să scriu poezie pe două direcții: religioasă și romantică. Nu am nimic planificat în avans, totul vine practic de la sine, cuvintele parcă îmi joacă în minte și atunci mă așez jos și scriu. Îmi este foarte ușor să le adun, nu trebuie sa îmi caut cuvintele, eu rămân în același mediu de inspirație, de exprimare a ceea ce am în sufletul meu… M-aș bucura foarte mult să știu că sunt cititori cărora le-au plăcut poeziile mele. Vă mărturisesc că îmi doresc să colaborez cu ziarul „Gândacul de Colorado” în eventualitatea publicării poeziilor mele, în regim de exclusivitate.

N.B: Redacția ziarului nostru vă mulțumește pentru amabilitatea cu care ne-ați răspuns la întrebările acestui interviu și vă dorește mult succes atât în domeniul computerial cât și în lumea sensibilă a poezie, pe care ați început-o să o exploatați.