Atunci când am început să scriu acest serial (care va constitui substanța unei viitoare cărți) nu mi-am impus să ofer “o enciclopedie de buzunar” asupra tuturor interpreților importanți din muzica folk româneasca, ci – precizare care simt nevoia să o fac acum, deși ar fi trebuit poate să o fac încă din primul episod – o trecere în revistă a amintirilor mele personale legate de câteva nume importante din acest fenomen care a cuprins și România, prin anii ’70 – ’80. Altfel toate informațiile “la zi” pot fi găsite pe Internet, în revistele de specialitate, în paginile personale ale „monștrilor sacri” ș.a.m.d. Mai simt nevoia să mai adaug ceva: eu percep muzica folk drept o modalitate de promovare a poeziei, de aceea viziunea mea (fiindcă scriu poezie) este aceea de a recepta și a considera folkul dintr-o perspectivă poetică.
Acestea fiind zise să purcedem la următorul episod al serialului, episod care poate ar fi trebuit să fie așternut pe pagină la început (dar memoria este uneori afectivă și nu neapărat “logică” fiindcă, nu-i așa? Le coeur a ses raisons que la raison ne connaît point…). Aici este cazul să fac o mărturisire “profesională”: am fost, în sală, la participarea Marelui MIRCEA VINTILĂ la “Primăvara baladelor”, dar nu am reușit niciodată să-i spun acest lucru, deși m-am întâlnit cu el de mai multe ori, înaintea unor recitaluri ale sale.
Aș relata aici (fiindcă mai târziu nu voi mai avea prilejul) contextul în care am putut participa la debutul lui Mircea. Eram student la FILOLOGIE, la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași și “stătusem cuminte” (din punct de vedere al chitarei) primii trei ani din studenție. In toamna anului 1973 nu știu cum s-a întâmplat (cred că și Divinitatea a avut rolul Său) de ne-am întâlnit Ionică, Rodica și Tiți (colegi de facultate cu mine) cu Mircea (student la CONSTRUCȚII) și Niculina (studentă la CONSERVATOR). Ionică era interpret la muzicuță și voce, Rodica avea o voce redutabilă, Tiți (prescurtare de la Letiția) avea o mare sensibilitate poetică / recita extraordinar/, Mircea era un foarte bun chitarist (și alcătuia, împreună cu mine, partea de acompaniament la chitare a grupului) , Niculina o susținea uneori pe Rodica la partea vocală și era singurul instrument “de Conservator” – flautul.
(mă simt obligat aici să fac o paranteză, viața este mereu imprevizibilă…căutând pe Internet imaginile celor din LIRIC GRUP aflu despre moartea poetului Ion Cozmei; acum, când mă pregăteam să spun ceva despre dispariția lui Gil Ioniță, aflu de pe Internet, cu mare întârziere, despre dispariția unui coleg de studenție, poet și traducător /Doctor în filologie cu o teză dedicată poetului naţional al Ucrainei, Taras Şevcenko/, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Dumnezeu să-l odihnească! )
/revin cu greutate la textul și la gândurile legate de acest episod/
Grupul nostru din studenție, LIRIC GRUP (derivat din specificul spectacolelor noastre; noi nu spuneam că facem muzică folk, abia atunci începuse să se propage această noțiune datorită Cenaclului FLACĂRA și, pentru ieșeni, datorită grupului FLACĂRA FOLK ’73 (Gil Ioniță, Ion Moraru, Cezar Ionescu)…
LIRIC GRUP a avut o ardere rapidă; după ce a participat la a doua ediție a Festivalului “Primăvara baladelor” (unde avusesem șansa să-l vedem pe MIRCEA VINTILĂ), LIRIC GRUP a inregistrat la RADIO IAȘI (a fost apoi remarcat de o echipă a Televiziunii Române, care venise să facă VARIETĂȚILE de la Iași, din 1974), a debutat pe micul ecran la emisiunea TVR amintită, a făcut filmări pentru TVR la Cotnari, la Mănăstirea Cetățuia și la Biserica Trei Ierarhi din Iași, dar finalul de studenție si repartiția l-a transformat intr-o amintire muzicală și poetică legată de studenție.
Totuși participarea noastră la “Primăvara baladelor” insemnase enorm. MIRCEA VINTILA devenise pentru noi un idol, din toate inregistrarile sale ne ramasese in suflet “Un om pe niste scari” (versuri Adrian Paunescu), prin muzicalitatea sa, prin maniera degajata si profesionista a interpretarii, prin cateva “luciri de text si de muzica” ce aveau sa lumineze mult timp tineretile noastre.
Mircea Vintila – Un om pe niste scari (live) – YouTube
6 oct. 2013 – Încărcat de Mircea Vintila
Muzica: Mircea Vintila Versuri: Adrian Paunescu Live @ Sala PAlatului 06.10.2013 Tandreturi pentru …
Gasesc pe Internet mai multe informatii despre Marele MIRCEA VINTILA (sunt tentat sa creez o mitologie a monstrilor sacri ai folkului romanesc; fiindca a fost unul dintre primii folkisti romani care au avut „un impact devastator” asupra generatiei mele sunt indreptatit sa-l numesc Marele …). Din informatiile respective reproduc o parte:
„Mircea Vintilă s-a născut în data de 23 martie 1949 la București și a fost interesat de muzică din copilărie. A urmat Școala de Muzică, clasa violă. A terminat Liceul „Gheorghe Lazăr” și apoi a absolvit Institutul de Construcții din București în anul 1974.
Mircea Vintilă cântă alături de alți prestigioși artiști (Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu) la primul festival studențesc de muzică folk din anul 1971, la Clubul 303 aparținând Universității Politehnice București, apoi la Clubul Universitas, la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa” și în Cenaclul Flacăra.
La a doua ediție a Festivalului „Primăvara baladelor” câștigă „Marele Premiu” cu piesa „Lordul John” pe versuri de George Coșbuc. Cu piesa „Bade Ioane”, pe versurile poetului Tudor Arghezi, câștigă premiul „Teletop” al Televiziunii Române, iar cu piesa „Făt-Frumos” pe versuri de Adrian Păunescu câștigă premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Debutul discografic al lui Vintită se produce în anul 1976, când apare un disc single intitulat Mielul / Pământul deocamdată, editat de Electrecord. Versurile celor două cântece ce se regăsesc pe disc aparțin lui Adrian Păunescu. În 1977 apare un disc EP cu trei piese, Bade Ioane / Hanul lui Manuc / Eroii. Următorul material discografic semnat Mircea Vintilă este Crezul meu, apărut în anul 1978. Este primul LP al cantautorului, ce conține 11 cântece, o parte dintre acestea fiind orchestrate de Dan Andrei Aldea de la formația Sfinx.”
Desigur ca, printre marile sale piese folk cu impact major, sunt cateva care constituie „marca inconfundabila a acestui interpret acompaniat de o chitara” (ce era in stare sa entuziasmeze sali intregi, dar care avea intotdeauna la el „secretul liantului dintre un mare artist si public”). Ar trebui sa mentionam „Pamantul deocamdata”, „Lordul John”, „Bade Ioane” sau „Mielul”.
Dar despre Marele MIRCEA VINTILA ar trebui scrisa o carte, nu doar cateva episoade.
Ioan Iacob
(va urma)
