BUICA-Elena-CRACIUN-2011-wb

BUICA-Elena-CRACIUN-2011-wbCredinţa, rădăcina spiritualităţii, a creat şi spiritul blând al Crăciunului care ninge asupra noastră cu aceeaşi bucurie, pace, armonie şi prosperitate în fiecare an de când ne ştim şi până când nu ne mai ştim.

In fiecare Sărbătoare a Crăciunului repetăm cu bucurie acelaşi mod de a o sărbători, ca un fel de frână pusă galopului schimbărilor prin care trecem. Picurăm sfinţenie în această veche tradiţie cu dorinţa de a reînvia momentul naşterii pruncului Iisus. Dar mai este încă ceva, mărturisit sau nu, pe lângă semnificaţia sa religioasă, din tainiţele adânci ale trăirilor noastre, copilul de odinioară rămas în noi o cere cu tărie. E cea mai frumoasă şi mai iubită dintre sărbători, atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari. Diferenţa constă doar în felul de manifestare. Copiii sunt mai explozivi, mai liberi în a-şi arăta bucuria, n-au niciun fel de retinere. Poate din acest motiv credem că această sărbătoare este mai ales a copiilor. Dacă noi, cei mari, suntem mai reţinuţi şi ne controlăm manifestările, dar trebuie să mărturisim deschis, că şi în adâncurile noastre ne îmbrânceşte dorinţa de a lăsa liber copilul din noi să se reverse peste undele timpului, să fim tot noi cei de odinioară pe care aproape că-l şi vedem aevea printre gene. Ne trezim că scormone în noi emoţii care pot aduce lacrima în colţul ochilor în diferite momente, fie când ascultăm colinde, fie când apar imaginile părinţilor din clipele de odinioară când ne simţeam ocrotiţi de ei, fie când retrăim prin copiii sau nepoţii noştri scene de pe vremea când eram fericiţi şi nu ştiam preţul acestei fericiri, dar pe care o revalorificăm acum.

Prin sfinţenia şi frumuseţea ei, această Sărbătoare este aşteptată cu mare bucurie în lumea întreagă şi dăinuie de peste două mii de ani. Chiar dacă unele popoare au altă credinţă decât cea creştină, au şi ele o sărbătoare a luminii în această perioadă din an.

Spre regretul nostru, se înfiripă tot mai mult tendinţa de a pune stăpânire pe această Sărbătoare factorul comercial. Frumosul confecţionat în serie, nimiceşte frumosul în sine şi pune în umbră misterul religios , mai ales la oraşe unde e mai evident cu cât oraşul este mai mare. La ţară îşi păstrează mai bine ceva din aura duhului arhaic al sfinţeniei şi curăţeniei sufleteşti. Dar ori cum ar fi, emoţia şi bucuria acestor zile sunt păstrate vii în adâncurile în care sălăşlueşte copilul din noi.

Intotdeauna venirea pe lume a unui copil a fost un prilej de mare bucurie, iar pentru naşterea Fiului lui Dumnezeu trăim cea mai mare bucurie reamintind-o în fiecare an la 25 decembrie. Dacă strămoşii noştri, dacii, plângeau la venirea pe lume a unui copil, cred că erau îndemnaţi doar de un gând asupra greutăţilor prin care trece omul de-a lungul vieţii, dar în sine, ei se bucurau ca şi oamenii zilelor noastre, căci natura umană nu s-a schimbat de la începuturile ei.

Fiind atât de răspândită şi de preţuită, această sărbătoare peste tot îşi impune câteva elemente care-o definesc, la care apoi se mai adaugă elemente de folclor şi de tradiţii specifice fiecărei ţări, dându-i astfel culoarea şi căldura omenescului din ei.

Moş Crăciun este peste tot la fel, ca la pol, chiar şi în ţările calde unde locuitorii n-au simţit pe faţa lor fiorul fulgilor de nea. Peste tot are aceeaşi înfăţişare, Moşul blând şi bun, îmbrăcat în roşu, cu barba mare, albă, venind de la Polul Nord tras de renii săi, păstrându-şi fiecare nealterat numele, în frunte cu Rudolf. Peste tot vedem chipul Moşului intrând pe horn cu sacul plin de jucării, aşa cum i-a creat imaginea desenatorul american Thomas Nast în anul 1860, imagine pe care o păstrăm până astăzi. Fără brad nici nu se poate imagina această sărbătoare. Am întâmpinat cu aceeaşi bucurie bradul împodobit care trona prin toate magazinele, prin marile pieţe şi prin casele locuitorilor din Florida sau din sudul Spaniei, deşi în cursul zilelor făceam plajă pe malul oceanului. Peste tot elemente reale se împletesc cu cele imaginare într-o simplitate cuceritoare care dau zbor larg gândurilor şi ne plimbă în lumea plină de minunăţii.

În România, pe lângă imaginile asociate cu feeria iernii, cu puritatea zăpezii, cu căldura şi lumina lemnelor troznind şi scânteind în sobă şi dacă suntem la oraş în şemineu, cu scenele în care eroul principal este Moş Crăciun sau ieslea cu pruncul Iisus, am adăugat elemente specifice nouă, colindătorii înotând prin nămeţi cu traista de gât, cu steaua, cu capra, cu pluguşorul, cu Vasilca, cu buhaiul, cu sorcova. Dar unde mai punem abundenţa de mâncăruri cu gust şi arome atât de româneşti, că şi acum scriind, parcă îmi vine să mă salt în scaun! Dar colindele… frumoase şi de tot felul rasună prin lumea largă, dar niciunele nu răsună în noi aşa frumos ca cele cântate de Ştefan Hruscă de parcă s-ar fi identificat cu ele şi musai să murmurăm şi noi după el, fiindcă tâşnesc din noi din locul unde au stat ascunse aproape un an.

Nostalgia nu ne dă pace şi urmărind în gând şirul de copii colindători ne trezim că a ţâşnit din noi câte un crâmpei de vers învăţat pe timpul copilăriei:

Când argintiile lor glasuri vor îngâna „Florile-dalbe”,

Gândiţi-vă, că nu e dată închipuirii omeneşti

O mai aleasă întrupare de sol al vrerilor cereşti,

Ca argintiile lor glasuri, când vor cânta „Florile-dalbe!”

(Elena Farago)

In Canada trăim din plin bucuriile izvorâte din tumultul frumuseţilor acestor zile. Când am întâlnit aspectele pe care nu le-am gustat în copilărie, se putea să nu le trăim şi pe ele din toată inima? Păi nu-ţi vine să te amesteci în rândul copiilor şi să te bucuri, chiar să primeşti dulciuri, să aplauzi, să te minunezi când vezi frumoasele parade? Poţi să nu îi faci semne de bucurie lui Santa Claus care încheie parada păstrându-şi zâmbetul pe buze, cum îi stă bine unui Moş Craciun voios, stând alături de Crăciuniţa lui, căci familişti convinşi cum sunt canadienii, nu s-au îndurat să îl lase pe Moş Crăciunul lor să umble chiar peste tot, aşa… de unul singur. Toţi copiii îi trimit scrisori lui Santa şi minune mare, cum Santa nu lasă niciun copil fără răspuns, dar absolut niciunul…şi face fotografii cu toţi copiii, nu refuza pe nimeni şi la toţi le zâmbeşte şi le vorbeste frumos…

Cum ai putea să treci pe străzi şi să nu dai drumul baierelor inimii să se bucure de feeria luminilor şi podoabelor care fac din localitatea ta un crâmpei de feerie!? Si mai au canadienii ceva care mi s-a aşezat frumos la inimă, un zâmbet pe faţa lor cu care te întâmpină şi ţi-l dăruieşte mai cald în aceste zile, deşi nu te ştie şi treci pe lângă ei cu un adaus din stropul bucuriei de viaţă.

E bine că fiecare ţară îşi imprimă specificul ei. Nu-mi pot imagina pe străzile oraşului Toronto o ceată de flăcăi în costumaţia dacilor chiuind, recitând urări şi pleznind din bice pe lângă carul cu boii care trag un plug cu bradul împodobit. Imaginea asta rămâne doar pentru acolo unde noi îl numim “acasă”.

Se apropie Crăciunul şi Anul Nou şi îl aştept pe Moş Crăciun cu bucuria copilului păstrat în străfundul fiinţei mele, mărturisire pe care o fac acum şi în scris tuturor, dar mai ales celor care citesc aceste rânduri urându-le din prea plinul inimii:

SĂRBĂTORI FERICITE şi LA MULŢI ANI!