În Sala Artei Medievale, chiar la intrare, este expusă Fecioara cu Pruncul (Virgin and Child), executată în 1420 de către franco-olandezul Claus de Werve. Statuia este din stâncă poleită cu aur. Străluceşte ca formă şi ca expresie. În partea dreaptă descoperim multe camere cu obiecte de artă engleză şi franceză din palatele europene, aparținând secolelor XV-XVIII: mobilier, ceramic și sticlărie, lucrări din metal, tapiserii și pânzeturi. Expoziţia se continuă cu arta secolelor XVII şi XVIII, sculpturi din Spania şi Italia. Ne oprim privirile în fața imensului tablou care ocupă o parte din perete, o tapiserie lucrată cu migală, în culori diafane, reprezentând o scenă mitologică. Ne dăm seama că este Diana, divinitate italică, identificată cu Artemis, zeița vânătorii, fecioară sălbatică, singuratică, ce cutreiera pădurile însoțită de câini, dăruiți de zeul Pan, inventatorul naiului. Artemis ucidea animalele cu arcul și săgețile. În tablou este înconjurată de câini și în mână are arcul. Mai descoperim diverse ornamente, porțelanuri de Meissen, obiecte din argint, ceasuri. Protejată de sticlă, putem vedea Evanghelia luminată (Illuminated Gospel), un manuscris realizat într-un centru monahal din regiunea Amhara – Etiopia. Conţine 178 de foi care descriu viaţa lui Iisus și portrete a patru evangheliști care prezintă conţinutul capitolelor acestei cărţi sfinte. Ne amintim că Noul Testament a fost tradus din greacă (greek), limba Etiopiei, iar începuturile civilizaţiei etiopiene sunt semnalate din secolul VI, când imigranţii din Arabia au fuzionat cu grupuri indigene și au dezvoltat regatul lui Aksum, creștinismul datând din secolul IV.
Sculpturi din perioada Renaşterii italiene – secolele XV-XVI: Michelangelo! După ce am citit „Agonie și extaz“ a lui Irving Stone, biograf al acestei personalităţi renascentiste, dorinţa de a vedea Italia a crescut. Cu ocazia lecturii cărţii, l-am reîntâlnit pe Michelangelo și l-am iubit. L-am iubit pentru personalitatea sa faustiană, în sensul căutării adevărului și a dragostei, dar și pentru sonetele și madrigalurile scrise. În Capela Sixtină, printre chipurile pictate în Judecata de Apoi, a fost descifrată și fizionomia lui Michelangelo, în figura Sfântului Bartolomeu; acest chip este jupuit de piele, semnificând destinul artistului genial, detașat și înălţat din mediocritatea timpului, suflet furtunos, sensibil și frământat. Le reproduc copiilor un pasaj dintr-o carte: În clipa morţii, privind la uimitoarea operă lăsată în urmă, Michelangelo ar fi putut șopti: «Oprește-te clipă, ești atât de frumoasă!» Pieta, sculptură în marmură, făcută în anul 1499, când Michelangelo avea doar 24 de ani, este impresionantă prin gestică: Maria ţine în braţe trupul fiului său, după crucificare. Despre sculptura și poezia sa, s-a spus că au fost scăldate în sinceritate. Într-un sonet scria: „…trebuie să suferi, pentru a pricepe moartea mai înainte.“ Mi-a plăcut nespus de mult sonetul în care gândirea sa este cristalizată: „Când focul mă va părăsi, înaltul,/ muri-voi! El, salvarea și dulceaţa!/ Căci mă hrănesc din flăcări și-mi iau viaţa/ din ceea ce e moartea pentru altul…“ Într-o scrisoare îi scria unui prieten: „…nu vă mărturisiţi nimănui, decât lui Dumnezeu!“ Poate că avea multă dreptate! David se prezintă în măreţia lui; admirăm frumuseţea trupului şi forţa care o emană, gata în orice moment de o pasiune puternică. Este o sculptură fascinantă, imitând creaţia divină. O studiem cu răbdare, încercând să-i descoperim defectele despre care au scris unii: mâna dreaptă puţin prea mare, gâtul prea lung, piciorul stâng mai lung decât cel drept, asimetria feselor… În general, Michelangelo nu a fost preocupat de studiul proporţiilor, afirmând că artistul „trebuie să aibă compasul în ochi.“ Acest simţ al proporţiilor mulţi l-au asimilat cu simţul muzical cu care te naști. Poate și cel al poeziei! Și întotdeauna harul dă dimensiunea înfăptuirilor artistice! Dacă privești cu atenţie constaţi că așa este! Sunt niște disproporţii! Dar nimic din toate acestea nu-i reduce farmecul. Forţa, energia și măreţia bărbătească pe care o emană David, splendida lui siluetă, musculatura, nările palpitând de viață, cutele frunții arătând puterea de concentrare, linia senzuală a buzelor și multe alte amănunte ale expresiei, au determinat celebritatea acestei statui. Cioplită într-un bloc de marmură și având o înălţime de patru metri, a fost nevoie de trei zile pentru a fi transportată în Piaţa Signoria din centrul Florenţei. Mai târziu, pentru a o proteja de intemperii, originalul a fost mutat într-un muzeu, iar în locul ei, a fost pusă o copie. Executată între anii 1501-1504, atunci când Michelangelo avea doar 26-29 de ani, și odată terminată, comenzile pentru copii au curs fără încetare. Nu fusese zadarnică strădania lui Michelangelo de a pune mâna pe cheia de la camera mortuară, înmânată cu o mare discreţie de către stareţul Bichiellini… La lumina lumânării, cu o foarfecă și un cuţit de bucătărie, făcuse disecţii după ce reușise să-și stăpânească emoţiile și temerile. Bucuria cunoașterii trupului i-a folosit! Talentul, ambiţia și forţa acestui artist m-a impresionat și nu sunt singura care mă închin în faţa acestui „Titan al artei“.
Despre Crearea lui Adam (The Creation of Adam) pe care am admirat-o în altă sală, pictură realizată la începutul secolului XVI, ne amintim că reprezintă una dintre cele nouă scene biblice pictate în Capela Sixtină: Dumnezeu desparte lumina de întuneric, Crearea aștrilor, Dumnezeu desparte apele de pământ, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Păcatul originar și Izgonirea din rai, Jertfa adusă de Noe lui Dumnezeu, Potopul și Beţia lui Noe. Acolo Michelangelo a creat cincizeci de trupuri goale de bărbaţi și câteva de femei, dând drumul pasiunii sale dominante… Iar nudurile sunt atât de frumoase! Dar și atât de viguroase și atletice, exprimând energie, vitalitate, viaţa însăși. Irving Stone descrie frumos gândirea lui Michelangelo, convins că el trebuia să-l creeze pe Dumnezeu la fel de convingător cum îl crease Dumnezeu pe om, căci Michelangelo credea în Dumnezeu cu toată puterea sufletului! „El purtase din copilărie imaginea unui Dumnezeu viguros, inteligent și iubitor al universului.“ Trebuia să-l înfăţișeze „cu trup frumos, gândire nobilă și spirit blând… tot ce era mai desăvârșit în cer și pe pământ.“