Madrid În toamna anului 2007, scriam în săptămânalul Noi în Spania, faptul că, în România oamenii de calitate sunt marginalizaţi, oamenii cu educaţie şi cultură nu mai au nici un fel de valoare. Faptul că, cei care sunt mediatizaţi, cei care reprezintă cultura românescă sunt cei care reprezintă un anume curent aflat la mare vogă în România şi care îmi repugnă să-l amintesc aici. O adevărată epidemie pentru poporul român.Din acea toamnă a anului 2007, nu s-au schimbat prea multe… Şi astăzi, acel gen muzical este la mare vogă. Astfel de producţii înseamnă subcultură, astfel de producţii aduc prejudicii morale celor care ascultă un astfel de gen de muzică. În momentul în care ajungem să ascultăm astfel de creaţii, ar trebui să ne trezim şi să ne întrebăm de ce există aşa ceva, când noi ştim foarte bine cu toţii că treburile alese sunt create de oameni aleşi, cu valoare… Noi trebuie să descoperim în jurul nostru indiferent unde trăim în acestă lume cenuşie şi de multe ori atât de goală…, doar frumuseţea şi calitatea în toate domeniile şi în mod special calitatea producţiilor muzicale pentru că, muzica este aceea care ne hrăneşte sufletul, ne înalţă, ne face mai buni, mai curaţi sufleteşte… Pentru că, dimensiunile unui suflet se măsoară după puterea de percepere a frumuseţii, a valorii reale. Ori, în momentul în care o astfel de creaţie, dacă se poate numi creaţie, ajunge să ne bucure sufletul, ce mai urmează? Probabil sfârşitul! Avem un folclor minunat. E atât de puţin mediatizat, atât de uitat. E trist faptul că, mulţi români au căzut în patima acestui gen de muzică, atât de scabros… E grav că nu se mai ascultă folclorul nostru autentic. Că e falsificat, uitat. Că suferă atât de multe mutaţii. Unde au dispărut iubitorii de Florian Pittiş sau Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă sau Ducu Bertzi, unde sunt cei care l-au citit pe Tolstoi sau Iorga, Kogălniceanu, Rebreanu sau Camil Petrescu? Aceste forţe extraordinare ale spiritualităţii umane, adevaraţi coloşi în domeniu… Unde s-au pierdut toţi acei care l-au admirat pe Andriţoiu? S-au răsturnat valorile în muzică. Se operează cu simboluri. Este inadmisibil… În toate domeniile s-au răsturnat valorile reale. În artă, echilibrul celor trei culori s-a schimbat şi a apărut echilibrul celor 20 de culori. Nu este cu putinţă… Nu vor mai exista oameni de cultură, oameni care să iubească frumosul, calitatea. Şi atunci, societatea românescă se va stinge, va fi vie…, dar moartă în esenţa ei. Pentru că pilonii societăţii au fost răsturnaţi, întreaga ierarhie a valorilor pe care s-a clădit societatea…

Aceşti oameni de calitate se pierd… Toate acele frumuseţi, minunăţii, unde se duc? O să avem o societate de ignoranţi. Cel mai puţin ignorant va veni să fie profesor pentru ignoranţi. Nu ştim ce diferenţă există… Nu, nu este cu putinţă… În Statele Unite Ale Americii, există o alianţă a tuturor oamenilor de cultură, de forţă, din întreaga umanitate, care luptă împotriva celor care doresc să distrugă arta. Arta, care înseamnă suflet… Alianţă, împotriva tuturor acelor ce încearcă să aducă la ruină arta. Împotriva tuturor acelor care doresc să distrugă educaţia şi copilăria copiilor noştri, dragostea şi respectul faţă de părinţi, de semenii noştrii.

Toamna se numără bobocii…
Dacă toamna primului an în Spania mi-a adus multă tristeţe şi dezamăgire, toamna care tocmai a început să-şi facă prezenţa, m-a mângâiat cu adieri plăcute asemeni toamnelor de acasă…, şi cu promisiuni că, valorile culturii româneşti nu se vor pierde şi că românii de calitate în toate domniile vor dărâma zidul ignoranţei, a inculturii, a celor care doresc să distrugă arta… Cunoscutul Costel Busuioc este unul dintre cei care a demonstrat în Spania că, suntem un popor talentat, muncitor, de omenie, cinstit şi cu credinţă. Iar Andrei Jianu sau Bogdan Popescu despre care am scris în săptămânalul Noi în Spania sau în revista Origini româneşti, sunt doar câţiva dintre românii din Spania care şi-au propus să dărâme zidul ignoranţei…

Românii de excepţie, uniţi…
Ecaterina_Cimpean_si_Robert_Landmann_copyRobert Landman din Germania este originar din Timişoara şi plecat în Germania de peste 25 de ani. Un admirator şi un păstrător de excepţie a ceea ce înseamnă muzica românescă autentică. Din această dragoste pentru muzica reală românească care i-a legănat copilăria acolo la Timişoara, s-a născut şi postul de radio ProDiaspora, un post online, dedicat cu toată dragostea tuturor românilor aflaţi în pribegie prin lume… Dar despre valoarea sa extraordinară şi dragostea pe care o are pentru muzica românească, vă voi povesti într-un alt material scris în exclusivitate pentru Gândacul de Colorado, despre ProDiaspora, Ecaterina Cîmpean şi Robert Landmann, fondatorii acestui post de radio.

Radio şi literatura, împreună pentru totdeauna…
Ecaterina Cîmpean, Costel Măgureanu şi Sergiu Apetrei din România, sunt ingineri. Pe toţi îi uneşte, dragostea pentru artă. Îi uneşte şi-i ţine aproape, muzica de calitate, muzica românescă autentică, poezia, proza şi pictura.
Ecaterina, o femeie frumoasă, educată şi plină de umor, de o sensibilitate aparte, sensibilitate care împletită cu cea a lui Costel Măgureanu, a dat naştere volumului de proză şi poezie: Florile inimii, carte ce va fi lansată în data de 26 septembrie 2009, în incinta Casei de Cultură a Ministerului Administraţiei şi Internelor din Bucureşti, Strada Mihai Voda, nr. 17, sector 5, începând cu orele 17,00. Lansarea cărţii va fi secondată de o expoziţie de pictură, Luminând în noapte, a talentatului pictor băcăuan, Sergiu Apetrei. Un eveniment la care vor fi prezente numeroase personalităţi din lumea muzicii, a picturii şi a politicii româneşti.
Florile_inimii._Ecaterina_Cimpean_si_Costel_Magurean_copyDacă ajungeţi prin Bucureşti în această perioadă, nu ezitaţi să treceţi şi pe la Casa de Cultură a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Vă promit că, nu veţi fi dezamăgiţi şi vă veţi convinge din nou că, românii sunt extrem de sensibili, talentaţi, iubitori de tot ce este frumos şi de calitate, că sunt culţi, educaţi, şi cu fiecare zi care trece, demonstrează tot mai mult faptul că, muzica, pictura, arta în general, nu sunt muribunde şi că, poporul român este un mare iubitor şi cunoscător de artă la cel mai înalt nivel şi că acei ignoranţi vor dispărea, rând pe rând… Talent, dragoste de frumos, calitate şi valoare. Calităţi recunoscute care ne reprezintă ca popor şi pe care nu avem dreptul să le ignorăm, niciodată!