Viitorul e uneori cât se poate de imprevizibil. El face posibile lucruri la care uneori nici nu îndrăzneşti să visezi. Şi se zice că e prea frumos ca să fie adevărat, sau că nu credeai că o să trăieşti să vezi aşa ceva. Şi totuşi e adevărat. Văzând la televizor ceremonia de aderare oficială în N.A.T.O. a României mulţi români care ştiu pe ce lume trăiesc şi care văd viitorul aşa cum trebuie, au avut brusc o senzaţie de uşurare, de relaxare ca şi cum am fi scăpat deodată de o povară grea. De povara nesi­guranţei, a incertitudinilor de tot felul şi de apăsarea psihică a mai bine de jumătate de veac de ocupaţie comunistă sovietică. Noul statut de membru N.A.T.O. ne aduce o serie de avantaje: siguranţa politico-militară, posibilităţi multiple de investiţii, dar mai ales o nouă mentalitate, aceea de a fi parteneri cu drepturi depline alături de cei puternici şi nu umiliţi şi trataţi cu indiferenţă sau dispreţ aşa cum eram trataţi când ne aflam în “tabăra adversă”. Sigur că vor fi cheltuieli suplimentare, că se va schimba radical structura armatei sau că va trebui să ne asumăm responsabilităţi suplimentare. Dar vom avea mai puţină corupţie, mai multă ordine, o organizare mai eficientă, soldaţi profesionişti, tehnologie ca-n filmele science-fiction. Şi am văzut deja că soldaţii americani nu sunt răi de loc aşa cum am fost învăţaţi să credem. Dimpotrivă sunt prie­tenoşi, harnici, disciplinaţi, profesionişti. Şi alaturi de ei vom putea şi noi să ajungem “acolo unde n-am mai fost până acum”. Mai este doar nevoie de puţină răbdare.