„Adevărata societate trăiește în noi înșine”, sunt cuvintele filozofului italian Giovanni Gentile (1875-1944). Sistemul lui filosofic este considerat idealist, întrucât pentru el ideea – creațiunea spiritului nostru – este singura care ne poate spune ceva. Nu admite nimic care să nu fie înăuntrul conștiinței. El consideră întreaga existență spirituală un act viu, în fiecare clipa altul: „Atâta spirit, atâta bogăție spirituală, câtă viață spirituală în act”. Se bazează pe înțelepciunea filosofiei creștine: „Adevărul este înăuntrul omului, nu în afară”; „omul nu e om de la natură”; „omul este om întrucât se face om”; „omul este o eternă făgăduință”. Conform concepției sale, Societatea trebuie concepută ca un sistem de sfere concentrice, în care sfera cea mai apropiată de centru este omul cu raza cea mai scurtă, apoi familia, comuna, națiunea, omenirea, universul, centrul fiind cel mai viu, cel mai activ, din care iradiază voința noastră. Dacă s-ar stinge lumina acestui centru, întreg sistemul ar intra în întuneric. Lumea morală deci, este creată, susținută de vigoarea fiecăruia dintre noi, conform celor semnalate mai sus: „Adevărata societate trăiește în noi înșine!”
Toate acestea sunt concluziile lui în urma unei analize adânci a sufletului omenesc. Preocupat de moralitatea lumii, îl citează pe Sfântul Francisc, italianul care a trăit la începutul secolului XII și a cărui învățătură este a iubi, a îmbrățișa realitatea lumii, prin altruism.
Aduc în amintire cuvintele Sfântului Francisc, citate de „Doamna de Fier” – Margaret Thatcher -, cu ocazia unei vizite făcute în centrul Londrei: „Acolo unde este neînțelegere, să aducem armonie. Acolo unde este greșeală, să aducem adevăr. Acolo unde este îndoială, să aducem credința. Acolo unde este disperare, să aducem speranța”.
Prin termenul de altruism se înțelege „atitudinea morală sau dispoziţia sufletească a celui care acţionează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine”. (Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”). Altruismul este definit ca opusul egoismului. Mai simplu și lămuritor, altruismul este grija pentru binele altor persoane și acțiunea de ajutorare, salvare a lor, în caz de nevoie.
Enciclopedia internațională de științe sociale, definește altruismul psihologic ca „o stare motivațională cu scopul de a crește bunăstarea altora”, altruismul psihologic fiind în contrast cu egoismul psihologic ce se referă la motivația de a crește bunăstarea personală.
Din nefericire, n-am învăţat să oferim celui de aproape ceea ce ne dorim noi înşine, n-am învăţat să-l înţelegem (cu atât mai puţin să-l ascultăm) şi nici să-i înlesnim calea pentru a face lucrurile mai frumoase şi mai uşoare. Suntem uneori altruişti pentru a epata în faţa lumii şi pentru a sublinia, ulterior, că suntem altruişti şi că oferim lucruri pe care alţii le pun greu la dispoziţie sau nici nu ni le oferă. Un fel de grandomanie. Altruismul a devenit, în acest fel, o modalitate de a te face să te simţi bine, un egoism involuntar, o modalitate de a te împăca cu anumite aspecte personale care nu sunt plăcute celor din jur. Am devenit altruişti-grandomani pentru a plăcea altora, pentru a ne plăcea nouă înşine, pentru a ne auto-satisface poftele nepotrivite, pentru a ne bucura de micimea sufletului, devenit egoist.
Altruismul adevărat este însă altceva, el caracterizează moralitatea, interiorul, dar și exteriorul, un mod prin care poţi dovedi bunătatea unei inimi căreia îi pasă de ceea ce se întâmplă. Conceptul are o lungă istorie în gândirea filosofică și etică. Termenul a fost inițial inventat în secolul XIX de către sociologul și filosoful francez Auguste Comte (1798-1857) care a urmărit înființarea unei filosofii pozitive, corespunzătoare stadiului în care a ajuns omenirea și spre care trebuie să tindă, adică progresul umanității, umanitate pe care el o iubea, se spune, cu pasiune mistică.
S-a constatat că altruismul dintr-un domeniu poate avea un impact asupra altor domenii, că există o tendință de reciprocitate, presupunând că oamenii se vor simți obligați să răspundă dacă cineva îi ajută.
Sociologii au fost mult timp preocupați de modul de construire a unei bune societăți, cu altruism, moralitate și solidaritate socială. Religiile lumii promovează altruismul ca pe o valoare morală de mare importanță. În Creștinism, de exemplu, altruismul este centrul învățăturilor lui Iisus aflate în Evanghelie. Prezența și semnificația iubirii este cuprinsă nu doar în cuvinte, reflecții, ci și în fapte. Astfel, noi trebuie să urmărim binele comun mai mult decât binele personal, întrucât binele comun este mai folositor pentru om. Referitor la aproapele nostru, în Levitic (Cartea a treia a lui Moise) Domnul a grăit: „Să nu furați, să nu spuneți minciuni și să nu vă înșelați aproapele” (Levitic 11). În Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 22, cele mai mari porunci sunt: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău” și „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Mulți autori biblici subliniază o puternică legătură între iubirea pentru aproape și iubirea pentru Dumnezeu. Întâia epistolă a Sfântului Apostol Ioan, cap. 4, 21 ne grăiește: „Și această poruncă avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său”.
Două evenimente s-au succedat de curând în țara noastră: cel al accidentului aviatic – avionul de mici dimensiuni care a aterizat forţat, în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba, la bordul căruia se afla echipajul medical în care au decedat două persoane si alte cinci au fost rănite și cel de al doilea – ninsorile abundente ale iernii neîndurătoare, viscolul produs în partea sudică a țării. Din informațiile ziarelor, unii au acționat din altruism – acei localnici care s-au dus să-i caute pe cei dați dispăruți, pur și simplu din dorința de a ajuta, poate din datorie morală, loialitate și chiar imbold religios, dar mai mult din sacrificiu, riscându-și sănătatea, poate chiar integritatea vieții pentru a salva alte vieți, ceea ce s-a făcut și în al doilea caz, al nămeților care au acoperit case și drumuri, în timp ce alții au dat dovadă de nepăsare, de nepricepere și teamă, lipsindu-le acel sentiment de compasiune pentru semeni, și alții, mai grav, n-au acționat la timp, au bătut în retragere cum s-ar spune, din lipsă de cunoaștere și responsabilitate. Sunt convinsă că se va face lumină în desfășurarea intervențiilor.
Altruismul, această atitudine morală, omul o poate avea în sufletul lui, dar dacă-i lipsește, poate fi învățat. Dobândirea altruismului, dar și refuzul lui se vor face văzute în rezultatele binefăcătoare sau distrugătoare ale societății în care trăim. Românul este inteligent și poate redobândi razele luminoase ale altruismului pierdut în ultima vreme. Dar acolo unde inteligența lipsește, ea este înlocuită cu întunericul egoismului, al șmecheriei, vicleniei, ironiei, a singurei dorințe de a dobândi puterea prin orice mijloace.
Viața de fiecare zi este plină de acte de altruism și egoism, cu motivații umane sau inumane. Suma acțiunilor noastre este societatea pe care o clădim și în care vrem să trăim. Parafrazând cele afirmate de Giovanni Gentile: Omul devine cu adevărat om când dobândește calități umane și clădește societatea după tiparul acelor calități dobândite.