Scena este locul meu de odihnă, mă menține în viață”,

spune omul fără vârstă, Nicu Nitai, care și-a sărbătorit ziua de naștere (sâmbătă, 22 decembrie 2018) pe scena Teatrului Karov din Tel Aviv cu spectacolul festiv ”În ultimul act – pe urmele revolverelor lui Cehov” ; idee originală, adaptare, regie, interpretare : Nicu Nitai și trupa Karov.

În interiorul stației centrale de autobuz din Tel Aviv, printre mulțimea de israelieni și străini care merg la autobuze, prin restaurante, saloane de cosmetică, magazine, se află Teatrul Karov. În ciuda acestui fapt, sala de spectacol a fost arhiplină. Niciun loc liber nu mai era. Câțiva spectatori s-au bucurat, chiar, de locuri în picioare.

Piesa ”Ultimul Act” dezvăluie povestea unui actor veteran. Nicu Nitai, la 87 de ani, și-a ales să-și marcheze locul în viață prin intermediul operei lui Cehov.

La finalul spectacolului, după un ropot de aplauze la scenă deschisă, a urmat distracția cu toast și bufet de sărbătoare. Artiști ai Teatrului Karov, prieteni, rude și cunoștințe ne-am întâlnit cu toții în lobby-ul spațios din fața sălii de spectacol pentru a-l sărbători pe Nicu Nitai și a participa la discuții libere, prietenești. Gustările din tradiția druzilor, dulciurile preparate ca la mama acasă și băuturi  de toate felurile ne-au creat o stare de bine și veselie. Prietena Liana Herman, muzicolog, a cântat la pian câteva piese pentru sărbătorit și pentru noi toți, cei care încercam să fredonăm refrene cunoscute și necunoscute. Am cântat cu toții, ”La mulți ani”, pentru sărbătorit și am ciocnit un pahar cu vin. Era aproape miez de noapte.

Nicu Nitai, (născut la 22 decembrie 1931 la București) este actor, regizor de teatru și dramaturg israelian. La vârsta de 10 ani a activat în grupul de copii din cadrul Teatrului Evreiesc  ”Barașeum” din București, care a funcționat între anii 1941 – 1945. După război a studiat teatrul și cinema  la Universitatea din București. A imigrat în Israel în 1961. A devenit cunoscut publicului larg datorită programului de televiziune pentru copii ”Rainbow and Cloud”, care a apărut în 1980, și datorită showului cu monologul ”The Fall” de Albert Camus, prezentat de peste 40 de ani.

De la începutul carierei sale, ca unul dintre fondatorii Teatrului de la Haifa, până la înființarea Teatrului Karov, Nitai a reușit să joace la Teatrul Habima, Teatrul Ohel, Teatrul Tzavta ș.a. El este unul dintre cei mai buni actori de teatru din Israel, este fondatorul Teatrului Hasimta din Jaffa și al Teatrului Karov. Pe acesta din urmă l-a fondat în scopul de a crea și promova unele proiecte independente israeliene, extrașcolare, culturale și educaționale,  și pentru a descoperi tinere talente pe care să-i ajute în cariera teatrală.

Se pare că Nicu Nitai este un fenomen unic în teatrul israelian. El a condus și promovat zeci de actori.

La mulți ani, Nicu Nitai !

Lucreția Berzintu