maria_diana_popescu

maria_diana_popescuCa prin miracol s-a deschis cerul şi odată cu nămeţii au căzut direct pe autostrăzile îngropate sub zăpezi, direct la lopată, miniştrii, premierul şi alte feţe politice, gata să-şi repare masca sifonată după 13 zile în care au stat pitiţi, comunicînd prin sms (celebră rămînînd de acum demiterea prin sms a celui care a îndrăznit să se joace cu ciumpalacii). Faimosul ministru de la externe, care nu de puţine ori a făcut ţara de rîs în tîrgul lumii, a fost trecut pe banca de rezerve, locul în teren fiind reciclat de un jucător cu experienţă, scos de la naftalină, senatorul cu viermii urbani urmînd să plece singur. Aşa ar fi demn. A nins apăsător peste mantia României, şuierul de vînt şi gerul năprasnic împrăştiind pe la case mulţimea tristă. Tăcerea dinaintea furtunii s-a aşternut în oraşele din ţară. Codul portocaliu, cel mai puternic salvator al Puterii (ce baftă chioară!), dar şi retragerea pentru moment a oamenilor, vor fi speculate la maximum de guvernanţi. Nu înseamnă că protestatarii au primit bine mesajul fără miez al preşedintelui. Nici să nu-i treacă prin cap că a reuşit să detensioneze situaţia. Numărul mic al manifestanţilor e cauzat de grade cu minus din termometre. Doar guvernul acesta, care trebuia să plece demult şi să stingă lumina, se face vinovat de situaţia explozivă din ţară.

 

Sigur, după ridicarea avertismentului de vreme rea, de undeva, se va auzi de peste veac, glasul lui Avram Iancu: „No, gata! No, hai” să spulberăm corupţia, minciuna, opulenţa şi ignoranţa în care se scaldă netulburaţi aleşii neamului! S-au distrat suficient cu poporul, luîndu-i cu „cut & paste” de colo şi aruncîndu-i dincolo, ca pe nişte deşeuri toxice. Cuvîntul de ordine care va reînvia pe buzele românilor va fi: „demisia”. Micile bucăţi ademenitoare, aruncate mulţimii, adică readucerea ministrului secretar de stat la sănătate, anularea taxei auto pentru un an şi demiterea unui ministru ciumpalac, nu aduc hrană şi nici traiul decent al poporului. Românii nu vor decît demisia guvernaţilor care s-au rotit la putere, îmbogăţindu-se prin furt şi prin exploatare. Să plece! Au cu ce. Au elicoptere, maşini şi ambarcaţiuni de lux, hoteluri şi hambare, au provizii pentru şapte generaţii, iar românul muncitor, cu salariu de mizerie abia dacă îşi poate cumpăra abonament la transportul în comun. Românii se vor întoarce mai uniţi şi mai mulţi în stradă, se vor întoarce la porţile TVR. Instituţia trebuie să dea socoteală pentru că a manipulat fără jenă opinia publică, a făcut scamatorii teribile cu informaţia manifestaţilor, care din toată sărăcia plătesc obligaţi o taxă ilegală televiziunii. Vremurile sînt în clocot, însă aniversarea celor 153 de ani de la Unirea celor două principate i-a găsit pe români în stradă, scandînd lozinci împotriva guvernului, iar pe politicieni învrăjbiţi şi dezbinaţi, cuvîntînd fricos de la tribuna Parlamentului. Chiar dacă au fost pregătite pentru popor mii de porţii de fasole cu cîrnaţi, oficialităţile n-au scăpat de huiduieli, iar hora frăţiei a fost exclusiv a românilor. De 20 de ani, la guvernarea, s-au perindat corupţii şi hoţii. Dovadă? Mizeria în care trăim, nevoiţi să suportăm aroganţa îmbogăţiţilor prin jaf, obrăznicia şi violenţa clanurilor. Cînd vor trăi românii mai bine? Nu ştim, pentru că de anul acesta prioritară nu va fi condiţia de viaţă a românului, ci fi plata datoriei către Fond.

Oare cînd va avea parte România de un lider patriot, educat, cult, corect şi cu simţul răspunderii, pentru care binele poporului să fie mai presus decît binele personal şi cel al clasei politice? Atunci cînd principalele braţe ale caracatiţei mafiote vor fi stîrpite. Cînd ţara nu va mai fi raiul clanurilor de interlopi, protejaţi de justiţia încălţată cu papuci politici. Cînd sectorul economic privat nu va mai fi o modalitate de a sifona bani din bugetele publice, cînd vor dispărea crima organizată şi grupările mafiote indestructibile, cu afaceri ilegitime, vegheate de cei care trebuie să asigure respectarea legii. Cînd în spatele unor firme folosite drept paravan pentru activităţi ilegale (pentru a spăla bani şi pentru ca liderii mafioţi să treacă drept antreprenori de succes) nu se vor mai ascunde reţele specializate acoperite de justiţie. Cînd România va redeveni grînarul Europei, nu al milionarilor de carton. Cînd guvernaţii lacomi nu vor mai fi conectaţi la robinetul statului, cînd puterea nu va mai fi o turmă de rozătoare ruptă de realitatea poporului, cînd legile nu vor mai fi încălcate şi schimbate în hora corupţiei, cînd la curtea Europei nu se vor mai foì piţipoance, oieri şi agramaţi, cînd România nu va mai fi condusă de piraţi, chelneri, tîmplari, hoţi, cînd prostituatele nu vor mai fi obiect de ştiri mondene, cînd va dispărea orice urmă a clasei politice post-decembriste. Cînd vor dispărea traficul de droguri, evaziunea fiscală, prostituţia, proxenetismul, traficul de persoane (cu un caracter secret şi bine organizat). Cînd liderii de sindicate nu vor mai fi controlaţi prin forţa banilor, cînd grupurile politico-economice de inspiraţie ocultă nu vor mai controla statul român, cînd organismele financiare internaţionale nu vor mai fi lăsate să jupoaie naţiunea de resurse.

România este sufocată de regimul politic. Politica ţine loc de mic dejun, prînz şi cină. Nu s-a ridicat un pai în privinţa creşterii nivelului de trai al românilor după 1989. Totul pentru politic. Din tractoare s-au făcut tunuri, din spitale se fac aziluri de bătrîni. Pentru că România are o puzderie de partide care storc bani, unul dintre ele ar fiind cel mult o organizaţie a minorităţilor, nu partid (perpetuu de guvernare). România are o droaie de miriapozi care se urcă în mercedesurile plătite de stat şi coboară foarte rar în mulţimea înfometată şi sărăcită. Ceea ce vor politicienii, aceşti susţinători ai Centrului Suprem de manipulare, n-are nicio legătură cu idealurile românilor. Poporul s-a săturat să fie guvernat de imorali. A fi guvernat de o asemenea clasă politică înseamnă a fi obligat, taxat, mînat, jupuit, sărăcit, supus privaţiunilor, măsurat, pus la socoteală,confiscat, notat la fiecare bănuţ, numărat, avertizat, ştampilat, manipulat, dirijat, urmărit, inspectat la fiecare mişcare, spionat, îndoctrinat, controlat, verificat, cenzurat, pedepsit, prostit, persiflat, minţit, comandat de creaturi care nu au nici dreptul, nici virtutea.

Sub pretextul folosului public şi în numele sacrificiului pentru ţară, eşti pus să contribui cu tot ce ai, eşti jecmănit, exploatat, monopolizat, extorcat, tras pe sfoară, jefuit de bănci, apoi, la cea mai mică rezistenţă, la primul cuvînt de împotrivire, eşti reprimat, amendat, umilit, hărţuit, vînat, supus abuzurilor, bătut, dezarmat, legat, sugrumat, închis, judecat, condamnat, denigrat, sacrificat, vîndut, trădat, batjocorit, ridiculizat, dezonorat. Aceasta este guvernarea şi justiţia ei, aceasta este moralitatea capitalistă, parafrazîndu-l pe Pierre-Joseph Proudhon. Singura soluţie pentru eradicarea cancerului social este exercitarea presiunilor asupra politicienilor care nu mai reprezintă ţara. Poporul se chinuie la modul subuman şi continuu de 22 de ani pentru bucata de pîine pe care o pune pe masă de pe o zi pe alta, în timp ce pletora bogătaşilor hoţi şi inculţi trăieşte în huzur. E tragic cînd românii spun că atît ei cît şi copiii lor nu au un loc de muncă, iar politicienii pînă la al şaselea neam n-au şi nici nu vor avea nevoie de un loc de muncă, averile agonisite fiindu-le căpătuială pe viaţă şi moştenire copiilor lor, care au învăţat de mici că a munci este treaba mulţimii. Avarilor!, bogăţia voastră o va roade molia şi o va fura hoţul. Ei trebuie doar să mintă, să fure prin rotaţie, de la adăpostul unor funcţii de stat pe care le ocupă.

Această suprasaturaţie va schimba istoria noastră? Nu se ştie, dar sigur va creşte în lunile şi anii următori şi la noi şi pe glob şi va pune sub semnul întrebării întreaga clasa politică, statele sociale, Uniunea Europeană şi noua ordine mondială (a se citi noua sclavie mondială).