Luna aprilie a fost scena Festivalului Internaţional de Film din Washington DC. Ajuns la cea de-a 24 ediţie, festivalul a reunit 80 de filme prezentate în premieră în capitala americană. 11 zile de cinematografie internaţională, realizate cu sprijinul a numeroşi sponsori, misiuni diplomatice şi o armată de voluntari.
“Apreciem oportunitatea care ni s-a oferit”, spunea domnul Anthony Gittens, directorul festivalului, “de a crea o astfel de platformă, unde producătorii de filme din întreaga lume – maeştri deja consacraţi, precum şi tinere talente – să ne poată spune poveştile lor cu pasiune, umor şi integritate. FilmfestDC este o aventură şi îi invităm pe toţi să se alăture ei.”
Noul val al cinematogarfiei româneşti a fost unul din punctele de atracţie ale festivalui, fiind menţionat la rang înalt în toate publicaţiile şi întâlnirile dedicate acestui festival anual. “În cadrul noului val al cinematografiei românesti din cadrul Film festDC”, spunea domnul Mihai Chirilov, “filme precum ‘Nuntă mută’ şi ‘Poveşti din Epoca de Aur’ reamintesc trecutul, exploatându-i potenţialul comic şi poveştile extreme, într-un cadru hostil. Celelalte trei filme din această serie, ‘Medalia de Aur’, ‘Cealaltă Irina’ şi ‘Cea mai fericită fată din lume’, se prind ferm de prezent, dar plătesc tribut trecutului, descriind o societate în tranziţie, care se zbate să progreseze în ciuda prezenţei unei inerţii mentale, a unei birocraţii adânci şi a unei seducţii a consumului.”
Sălile au fost pline şi spectatorii au mai învăţat încă ceva despre talentele fără limită din România, acea ţară mică şi plină de viaţă din Estul Europei.
“Nuntă Mută”, 87 minute, regia Horaţiu Mălăiele
“Poveşti din epoca de aur”, 121 minute, regia Christian Mungiu
“Cealaltă Irina”, 90 minute, regia  Andrei Gruzsniczki
“Cea mai fericită fată din lume”, 100 minute, regia Radu Jude
“Medalia de aur”, 106 minute, regia Călin Peter Netzer