Conotaţii la o carte despre marele pictor român NICU ENEA, semnată de Viorel Savin
Într-adevăr, numai prin iubire se poate… Acesta e gândul meu dintâi, pe care l-am avut citind volumul monografic „NICU ENEA”, al scriitorului Viorel Savin, despre marele pictor român. O carte minunată, apărută recent, la editura „Ateneul Scriitorilor” din Bacău.
Mai întâi, a fost iubirea pentru frumos, pentru linia armonioasă şi reverberaţiile coloristice înfăptuite cu pastă culorilor şi pensula de suflet de artist, pentru viaţa renăscută pe şevalet, din dragostea unui suflet mare, faţă de oamenii şi meleagurile natale din Valea Arinilor, satul moineştean unde pictorul a văzut pentru prima dată culorile luminii…
Şi a fost iubirea de Bacău, oraşul în care Nicu Enea a locuit şi care nici pe el, ca şi pe Bacovia, nu l-a cunoscut, nu l-a recunoscut, decât târziu, decât prea puţin. Fiecare dintre cei doi mari – fără a-i alătura, fără a-i compara, căci ar fi o impietate, întrucât orice artist este un unicat şi comparaţiile pot fi brutalităţi! – Fiecare luminează azi cupola culturală a urbei şi străbate, dincolo de naţional, în fluxul major al lumii largi. Odată cu arta marilor săi artişiti, odată cu numele marilor săi oameni, Bacăul nerecunoscător până mai ieri, primeşte lumini de omenie şi aplauze. E o lumină, e un climat, e-o zămislire pe care hazardul le-a adus aici, spre înălţare sufletească. Ideea de Bacău se-nfăptuieşte, zi de zi, ca o frescă, mai întâi datorită aerului şi înălţării aduse aici de înaintaşii artişti… Numai prin iubire, se poate! Arta înseamnă tocmai acest „se poate”. E vorba, desigur, despre arta mare, precum cea a lui Nicu Enea, pictorul iubirii de ţară şi-al trupului de femeie, al florilor şi vitelor şi-al vieţii cu toate ale ei, al peisajului şi-al chipului uman, pictorul care cântă cu lumină proprie Valea Arinilor, Bacăul, satul moldovenesc, România… Nicu Enea cântă Doina prin culori de suflet filtrate de o gândire exigentă şi măiastră, cu sinceritate şi rafinament.
Apoi a fost marea poveste de dragoste, delicată, tenace, profundă a Doamnei Elvira Enea, care a ştiut şi arta dăruirii (de sine şi de-al său), înaripând şi mai mult creaţia soţului ei, pictorul băcăuan, afirmat la mari expoziţii internaţionale şi în casele regale. Corespondeţa dintre pictor şi dulcea lui soţie, prezentă şi în excelenta carte a lui Viorel Savin, la care mă refer, ne-nvaţă ce-nseamnă tandreţea, delicateţea, înţelegerea şi frământările comune ale iubirii pictate cu cuvinte de inimă – adevărate culori de viaţă intimă şi frumoasă. Dar nu-s numai cuvinte, acolo! Sunt fapte trăite demn, superior, ardent şi cinstit. Doamna Enea a preluingit iubirea dincolo de moarte. A reverberat opera şi personalitaea lui Nicu Enea, în conştiinţa contemporanilor. L-a făcut pe pictorul ei şi-al nostru – şi mai viu după trecerea sa în lumea umbrelor.
Azi, datorită unui scriitor băcăuan – Viorel Savin, viguros şi tenace promotor al valorilor lui Nicu Enea! -, fostului său prieten intim, criticul de artă Grigore V. Coban, istoricului Iulian Antonescu, monumentalul director al Muzeului băcăuan şi a strălucitoarei sale soţii, doamna Eugenia, şi mulţumită multor altora pe care n-am cum a-i aminti aici, acum, azi, efigia lui Nicu Enea începe a străluci mai bine, mai pregnant, mai adevărat.
Revin, faptele mă obligă, la admirabilul proiect al autorului cărţii monografice despre Nicu Enea, aşa cunoscutul Proiect „55” (sunt tot atâţia ani de la pierderea marelui pictor băcăuan) şi subliniez că toate manifestătile organizate cu sprijinul tuturor oamenilor mari şi ne-mari, angrenaţi de acest motor puternic şi de mare fineţe, care este scriitorul Viorel Savin, se fac tot din dragoste, tot din mare iubire, tot din mare patriotism izvorât din inima Bacăului adevărat, care capătă acum o altă faţă; e un Bacău căruia îi pasă, care dincolo de vicisitudini diurne ştie a-nălţa lumea la valoarea sufletului său adevărat… Mă refer la „ZIUA NICU ENEA” organizată de Primăria şi Consiliul local Măgireşti în comună de obârşie a pictorului, la data de 28 mai 2015, în cadrul căreia vor fi lansate cărţile „Nicu Enea (viaţa alcătuită din scrisori, articole şi poze)” şi Nicu Enea – album monografic” scrise de Viorel Savin. De asemenea, va fi vernisată o expoziţie de grafică, cu reproduceri din opera lui Nicu Enea şi, în final, va fi dezvelit bustul acestuia. În municipiul Bacău, tot în ziua de 28 mai, ziua în care s-a născut marele pictor, la Casa sa memorială va fi organizată o întâlnire a noii generaţii de artişti plastici cu elevii colegiilor din oraş. Tot atunci va fi lansat albumul monografic „Nicu Enea”, iar actori ai Teatrului „Bacovia” vor citi din corespondenţa de dragoste dintre pictor şi mult frumoasa sa soţie, Elvira.
Şi-mi permit să adaug la toate acestea, şi iubirea mea dintotdeauna, pentru minunatul şi unicul Bacău, oraş cum nu mai e altul pe lume, suplimentând la marele tablou despre Nicu Enea, tablou cu atât de mulţi autori, şi o tuşă de-a mea, ceva mai mică, pe care îndrăznesc totuşi a o pune, oarecum, în lumină. N-aş face-o, dacă Viorel Savin nu m-ar fi încurajat, introducând în paginile volumului său şi semnătura mea, incluzând acolo un articol scris cam pe vremea studenţiei mele şi preluat din ziarul regional de altcândva, de la Bacău.
Ştiam, văzusem, ce mare pictor era Nicu Enea. Ştiam că-i pus în cenuşiul marginalizării, că-i „la index” şi simţeam ce nedrept şi necinstit e faptul în sine. Când a venit Retrospectiva sa la Iaşi – prima, care era o mare izbândă, realizată tot din imboldurile Doamnei Elvira Enea, dar susţinută de oamenii iubirilor cinstite, care aveau pârghii de putere şi influenţă, când a fost prezentă, la marele Palat al Culturii din Iaşi, această spargere a tăcerii, de fapt prilej spre a se auzi mai multe voci autorizate, care să vorbească despre adevăr şi dreptate, despre artă mare şi iubire, n-am pregetat nici o clipă şi m-am „înrolat”, fără să-mi ceară nimeni, şi-am scris!
„Alături de pânzele lui Michelangelo, Murillo, Aivazovski, Teodor Aman, Băncilă, Luchian, Grigorescu (…) sunt expuse şi pânzele lui Nicu Enea (…)”. Aşa începeam. Subliniam apoi că Retrospectiva a fos primită „cu căldură şi apreciată cu seriozitatea pe care o impune un talent autentic al poporului român”. Am adunat şi redat apoi, opinii deosebit de favorabile exprimate de prof. Univ. Victor Condurache, membru în Consiliul Mondial al Muzeealor, pictorul G. Mihăilescu-Craiu, poetul Horia Zilieru, prof. Univ. M. Petrescu-Dâmboviţă, Constantin Florea, directorul Muzeului Unirii din Iaşi, profesorul Radu Negru, titularul „Cursului de estetică” de la Catedra de filozofie a Universităţii „Al. I. Cuza”. Aprecieri deosebite, calde, energice, relevante. A strălucit, prin opiniile exprimate, valoarea pictorului Nicu Enea, fiind subliniate specificul românesc, vibraţia umană deosebită şi, cum spunea Horia Zilieru: „un lirism de o puternică sursă cosmică, îndemnând la reflecţii şi sfârşind în incantaţii”…
M-am recitit în cartea despre Nicu Enea, cu bucurie, căci mi se confirmă iubirile: România, care pentru mine e Bacăul, oamenii lui de bine, inclusiv acest dramaturg şi poet, Viorel Savin, care dincolo de creaţia lui, încununată de un binemeritat succes, trudeşte pentru faţa mereu înnoită a lumii, pentru frumos, pentru dreptate şi adevăr, pentru ca lumea să fie mai bună. Mă simt alături de concetăţenii mei, întru luminarea emblemei culturale a municipiului, a ţării.
Nicu Enea, păşeşte în aceste zile, cald şi luminos, spre locul înalt ce i se cuvine. Şi asta, pentru că i se aşterne un roşu covor cu fire de iubire, căci numai prin iubire, se poate.
——————————-
