Dragobete, Dragobete,
Dragobete fură fete…
Baba Dochia nu îl lasă
Şi’nchide fetele-n casă!
Dragobete-i supărat
C-a rămas neînsurat…
(George Roca)
Nunta este momentul cel mai emoţionant din viaţa fiecărui om pe care şi-o doreşte cât mai frumoasă şi căreia-i păstrează cele mai emoţionante amintiri. Păsirea într-un alt statut de viaţă implică multe schimbări, de acea trecerea acestui prag se face cu multă atenţie, efort şi cheltuială. Dacă ne gândim bine, pregătirea psihologică începe din cei mai fragezi ani. Fetiţele se viseaza mirese, îşi îmbracă păpuşile ca mireasele, cu un surâs cu trimitere la o taină întrezărită printre gene, descântă gărgăriţele „încotro vei zbura, acolo m-oi mărita”. Ceremonia, fastul, veselia, mâncarea, muzica, totul este făcut să trăieşti momente deosebite. De-a lungul anilor s-a dezvoltat o paletă foarte largă de obiceiuri şi tradiţii legate de acest eveniment şi aproape că nu seamană o nuntă cu alta.
În Ţigăneştiul meu natal, pe vremuri, nunţile începeau din ziua de joi şi ţineau până marţea următoare, cu alaiuri care se perindau prin sat pe la ginere, mireasă, naşi, primărie, biserică, fântâni, fotograf. Astăzi nunţile mai păstrează doar câteva din tradiţiile de odinioară.
Mă întrebam cum se desfăşoară nunţile în Canada, unde mirii sunt, în multe cazuri, din zone îndepărtate ale lumii, cu obiceiuri şi religii diferite. Am participat anul acesta la doua nunţi canadiene. La prima nuntă, mireasa româncă, de religie ortodoxă, s-a căsătorit cu iranian, mahomedan. Au avut nunta într-un hotel nou din Niagara, o clădire modernă cu vedere la celebra cascadă. La cea de-a doua nuntă, mireasa romancă, de religie ortodoxă, s-a căsătorit cu un canadian, cu altfel de credinţă, tot creştină. Au avut nunta într-o cladire frumoasă, cu lustrul trecutului glorios al stilului tudorian.
Dar ar trebui să amintesc că nunţile aici au un preambul. Cu trei săptâmani înainte de nuntă, invitatii se duc în vizită la miri acasă unde li se seveşte o masă, cam tot ca cea pentru nuntă, la care se mai adaugă câte un mic cadou. Mireasa petrece cu femeile şi ginerele cu bărbaţii. Atunci se prezintă şi cadourile de nuntă sau plicurile cu bani. Cadourile se aleg de la magazinul în care mirii au prezentat o listă cu obiectele necesare noii căsnicii, însoţite de detalii şi preţul lor. După ce este cumpărat un obiect, este şters de pe listă. În invitatiile primite acasa este indicat şi magazinul ales precum şi un alt plic timbrat şi cu adresa lor, cu rugămintea de a da răspunsul dacă le onorezi nunta.
Cum era de aşteptat, ceremonia căsatoriilor a fost diferită faţă de ceea ce cunosteam. Ceremonialul celor doua căsătorii a avut multe asemănări şi apoi a urmat distracţia şi masa. Ma voi referi mai mult la cea de a doua nuntă, fiindcă am înţeles mai bine, s-a vorbit mai mult româneşte. La a aceasă nuntă, ceremonia religioasă s-a desfăşurat aşa cum se obişnuieşte aici, în credinţa creştină, credinţa comună pentru toţi cei care cred în Iisus Hristos. Momentele principale ale ceremoniei au fost descrise în programul pe care l-am primit. Invitaţii s-au asezat în bănci. A sosit preotul şi ne-a făcut semn să ne ridicăm în picioare. Au sosit întâi domnişoarele şi cavalerii de onoare, şase la număr, cu aceeaşi frumoasă ţinută vestimentară, fetele cu rochii negre şi cordon foarte lat din mătase albă, cu un buchet de flori albe în mană, băieţii în costum negru, camasă albă, papion negru şi un trandafir alb pe rever, aşa cum aveau parinţii şi mirele. Nu aveau cocarde ca la nuntuile din România. Am avut un motiv în plus de admiraţie pentru ei când am aflat că aceştia sunt prietenii lor de pe vremea cand erau la grădiniţă. A urmat sosirea mirelui şi apoi a miresea condusă de tata pentru a o “preda” viitorului soţ, în faţa altarului şi al martorilor-nuntasşi. Fiecare a sosit individual, cu pas ceremonial, pe muzică de orgă. În acest timp solemn, cu totii parcă simteam o furnicatură prin interiorul nostru.
Remarcabilă mi s-a părut prestanţa preotului. Nimic din ce spunea nu arăta rutină, monotonia sau plictisul dat de repetiţia miilor de astfel de cereminii. Participa intens, dar reţinut, solemn, completând cuvintele cu gesturi ritualnice potrivite şi intonaţie îndelung studiată. A subliniat că mirii se leaga ăn faţa lui Dumnezeu să formeze o familie unită. Nu le-a pus pe cap cununiile (pirostriile – cum li se mai spune în popor) cum este obiceiul la ortodoxi. I-a asezat faţă în fatţă, s-au prins cu amandoua mâinile şi au rostit fiecare jurământul repetând dupa preot. Verighetele au fost arătate pe rănd nuntaşilor, apoi mirii şi le-au pus reciproc pe deget, s-au sărutat şi au semnat actul de căsătorie.
A urmat masa, dansul, muzica şi în final, tăiatul tortului şi aruncatul buchetului de mireasă. La ambele nunţi au fost şi dansuri româneşti ca pe plaiurile noastre şi dansuri ale ţărilor din care faceau parte mirii. Cu toţii şi-au potrivit paşii în ritmul muzicii, al dragostei şi respectului reciproc pentru ceilalţi, de-ţi era mai mare dragul. Din Iran nu li s-a dat voie părinţilor să vină la cununia fiului, dar au aşezat camere de luat vederi ca să poată privi nunta în direct. La ambele nunţi n-a fost nicio vorba, niciun gest care să facă trimitere la intimităţi, la sex sau porno. Frumuseţea, curăţenia şi puritatea lor oglindeau o lume a moralităţii şi a delicaţetii interioare. Cei care nu au participat la o nuntă canadiană poate îşi închipuie că mori de plictiseală. Nu-ţi dă răgaz muzica, dansul, bunătăţile de pe masă.
Toasturile şi cuvântările au fost un adevarat spectacol plin de umor. Parcă mă găseam în faţa televizorului şi auzeam pe Toma Caragiu, Vasiliu Birlic, Tamara Buciuceanu, Dem Rădulescu sau Rodica Popescu-Bitănescu. Glume de bun gust pe vechile teme de adversitate amiabilă între soţi, socrii, prieteni, folosindu-se adesea şi citate celebre. Un prieten al mirelui ne spunea ce sfaturi i-a dat: “până să se însoare, i-am spus să-şi deschidă bine ochii şi după ce se însoară să îi închidă”. Mireasa şi-a exprimat o oarecare “îngrijorare”. Părinţii o dojeneau când făcea năzbâtii, amindindu-i că ei au venit din România doar cu un geamantan şi trebuie sa ia în serios viaţa ca să poată realiza ceva. “Mă întreb, eu cum să îmi dojenesc copiii spunându-le că la intrarea mea în viaţa de familie, am plecat de la o locuinţă cu trei dormitoare şi am venit în alta cu patru.” Se declarş norocoasă fiindcă se află în relaţii foarte bune cu parinţii şi sora soţului, pe care o învită să îi dea telefon oricând ca să discute despre “maturitatea” fratelui ei. Mirele şi-a exprimat speranta ca va avea în familie multe realizări, deoarece la ei lucrurile merg strună “şi vă dau numai un exemplu: în timp ce eu mi-am scris spiciul, soţia a făcut curăţenie, a făcut mâncare, a fost de două ori cu caţelul la plimbare şi şi-a scris şi ea spiciul”. Ore în şir au curs valuri de glume şi poante aplaudate la scenă deschisă. Multe jocuri organizate ne-au întreţinut veselia toată noaptea. Plecând acasă cu florile de pe masă, aşa cum este un alt obicei aici, am dus cu noi frumoase amintiri ale nunţilor canadienene.
