O NOUĂ CARTE DE ISTORIE ROMÂNEASCĂ

Recent, cunoscutul arheolog prof. univ. dr. Dumitru PROTASE, membru de onoare al Academiei Române, şi-a îmbogăţit ampla şi importanta sa bibliografie cu o nouă apariţie editorială, adresată, atât specialiştilort, cât şi publicului larg. Neobositul dascăl clujean a adunat, sub coperţile volumului, intitulat: „Daci – romani- români. Articole pentru publicul larg”, 23 de texte, publicate de autor, pe parcursul a 55 de ani (între 1957-2012), în publicaţii diverse: Tribuna, Făclia, Vatra, Scânteia, Cronica, Contemporanul, Gazeta de Vest, Vatra Românească, Mesagerul Transilvan, Curierul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, Cetatea Culturală, Românul, Adevărul de Cluj, Academica, Ziarul financiar. Volumul cuprinde, de asemenea, unele interviuri acordate de autor unor ziarişti ardeleni, dsar şi discursul rostit de dânsul la Muzeul Grăniceresc din Năsăud, în octombrie 2012.

După cum precizează în Cuvânt înainte, aceste texte „sunt prezentate în ordinea cronologică a apariţiei şi reflectă dorinţa autorului de a face cunoscute cercurilor largi de cititori, descoperiri, constatări şi concluzii furnizate de cercetările arheologice, epigrafice şi numismatice” atât din Cluj-Napoca, cât şi din diverse alte localităţi de pe cuprinsul Transilvaniei.

Profesorul Dumitru PROTASE a urmărit cu atenţie orice eveniment deosebit din domeniul său de activitate, aducând, la momentul producerii lui sau într-o perioadă extrem de scurtă, faptele la cunoştinţa opiniei publice, dar şi a specialiştilor.. Ca şi la apariţia iniţială a articolelor în discuiţie, ne exprimăm, la fel ca autorul lor, încrederea că acest volum „Va satisface exigenţele şi va îmbogăţi cunoştinţele cititorilor cu noi aspecte şi evenimente din istoria poporului neolatin de la Dunăre şi Carpaţi.”

Chiar dacă nu a participat direct la săpături arhelogice sau diverse acţiuni specifice, profesorul Dumitru PROTASE a fost în permanenţă în cunoştinţă de cauză cu descoperirile făcute, pe care le-a analizat cu atenţie şi competenţe, oferind concluzii ştiinţifice de mare profunzime, extrem de utile confraţilor săi la interpretarea corectă a fiecărui material descoperit, dar şi la combaterea opiniilor inexacte, tendenţioase sau false cu privire la aspecte concrete ale etnogenezei sau vieţuirii poporului român în acest spaţiu.

Încă de la primul articol, intitulat „Urme dacice în Câmpia Transilvaniei”[1], publicat în revista Tribuna, la data de 17 martie 1957, arheologul de talie europeană Dumitru PROTASE atrage atenţia asupra faptului că descoperirile făcute confirmă continuitatea de vieţuire a dacilor pe teritoriul ocupat de romani. „Prin identificarea unei întregi necropole sigur dacice datând din vremea stăpânirii romane în aceste regiuni se spulberă odată mai mult „temeiurile” tezei tendenţioase despre extirparea de către romani a dacilor învinşi, dovedindu-se din nou că ei au continuat, decenii la rând, să trăiască şi să-şi păstreze fiinţa lor etnică chiar după ce romanii le-au cotropit ţara”.

Trebuie să remarcăm, dincolo de corectitudinea concluziilor formulate de arheologul clujean şi curajul lui deosebit ca, într-o perioadă în care ştiinţa istorică românească mai era sub nefasta influenţă a reprezentanţilor şcolii Roller-iene, angajată în falsificarea adevărului despre etnogeneza şi continuitatea poporului român pe aceste meleaguri, să se combată unele aberaţii şi falsuri, cu argumente de necontestat.

Cu aceeaşi grijă, profesorul PROTASE a urmărit şi diversele descoperiri arheologice făcute, în urma unor lucrări edilitare şi de construcţii pe raza municipiului Cluj-Napoca, contribuind, prin concluziile formulate ca urmare a analizării atente a obiectelor descoperite, „la obiectiva şi corecta înţelegere şi cunoaştere a unor aspecte ale vieţii şi culturii materiale a comunităţilor umane ce s-au succedat în cursul timpului pe locul de odinioară al Napocei romane, al oraşului-cetate feudal, până la Clujul contemporan” (p.15).

Cum spuneam, însă, profesorul PROTASE a urmărit şi săpăturile în alte localităţi transilvane, cum ar fi cele de la Obreja, Noşlac, Ocna Sibiului, Archiud, Dedrad, Lechinţa, Moreşti, Iernut, Cipău, Sf. Gheorghe, Călugăreni, Sighişoara.

Pe baza rezultatelor acestora dânsul se consideră îndreptăţit să vorbească „despre romanitatea şi continuitatea populaţiei autohtone” pe teritoriul judeţului Mureş şi în zonele apropiate. În opinia sa „săpăturile arheologice efectuate la castrele romane de la Călugăreni, Sărăţeni, Sighişoara şi … Brâncoveneşti, … prezintă o importanţă considerabilă pentru cunoaşterea vieţii romane, militare şi civile, din regiunile nordice ale Daciei transilvane” (p. 26).

Autorul s-a referit, în diverse momente ale ultimelor cinci decenii şi jumătate, şi la alte evenimente sau manifestări: publicarea de lucrări ştiinţifice[2] sau necesitatea editării şi publicării unui atlas arheologic, ca instrument ştiinţific de lucru extrem de util specialiştilor şi arhelogilor români[3].

O problemă majoră aflată în atenţia istoricului Dumitru PROTASE a reprezentat-o situaţia populaţiei daco-romane în Transilvania şi Banat (după părăsirea oficială a Daciei de către romani). Distinsul istoric aduce în acest domeniu contribuţii majore, demonstrând, cu argumente irefutabile că prin „conceptul de „continuitate daco-romană” noi înţelegem nu nişte resturi sau enclave neînsemnate de daco-romani în mijlocul unor populaţii imigrate, ci, dimpotrivă, persistenţa de viaţă şi activitate productivă a numeroase comunităţi daco-romane locale, care prin numărul lor, prin structura social-economică şi faciesul cultural au putut constitui o bază etnică permanentă a procesului istoric general, în timpul şi spaţiul luat aici în considerare”.[4]

În felul acesta, dânsul sunt combătute o serie de texte false, de sorginte revizionistă, care susţineau ideea vidului, respectiv că, în secolul al XI-lea, la venirea lor în Europa, triburile ungare ar fi găsit spaţiul carpato-danubiano-pontic absolut gol. Argumentele la care recurge autorul sunt numeroase, de pe întreg cuprinsul spaţiului menţionat: aşezări, castre, fortificaţii, diverse obiecte, ceramică, monede, vestigii diverse, analizate, fiecare în parte, cu minuţiozitate deosebită.

Pentru fiecare sit arheologic, arheologul analizează materialul descoperit, îl încadrează în timp, îl compară cu obiecte sau materiale similare şi propune interpretări corecte şi coerente privind localitatea în cauză sau pe scară mai largă. În felul acesta sunt sesizate diferenţe, evoluţii, relaţii ale populaţiei băştinaşe în timp şi spaţiu, evoluţia vieţii sociale şi economice a acesteia. El sesizează şi interpretează argumentat şi diversele vestigii paleo creştine deescoperite, care, în opinia autorului, „formează şi ele un argument, demult revelat, în favoarea continuităţii daco-romane în sec. IV-VI.”[5]

Chiar dacă autorul nu-şi propune nici o clipă acest lucru, prin volumul recent, acad. Dumitru PROTASE combate tezele formulate în ultima vreme, care combat rolul factorului roman în formarea poporului nostru, insistând pe importanţa dacismului.. Acad. D. Protase se referă, în acest sens la „Daco-geţii în Imperiul Roman”, comentând lucrarea, cu acelaşi titlu, publicată, la Editura Academiei, de istoricul clujean I.I. RUSSU. Perspectiva abordării nu are nimic de a face cu tezele actuale, autorul, în comentariul său cu privire la lucrarea respectivă, apreciind că: „Prezenta carte a lui I.I. RUSSU, rod al unor strădanii mai vechi, aduce o contribuţie de seamă la şi mai temeinica cunoaştere a istoriei Daciei Romane, relevând rolul acesteia în viaţa politică şi militară a imperiului”[6]

În cuprinsul volumului de faţă, acad. D. PROTASE ia atitudine fermă şi aduce la cunoştinţa opiniei publice, printr-un articol publicat în mai 1911, că „La Budapesta se falsifică în continuare istoria Transilvaniei” sau ne semnalează o serie de ecouri extrem de favorabile şi onorante venite din Elveţia.

Fiecare din textele volumului de faţă completează cunoştinţele noastre cu date noi, extrem de utile şi asigură specialiştilor argumnte de mare probitate ştiinţifică în combaterea oricăror orientări şi tendinţe de falsificare sau minimizare a istoriei noastre naţionale, combate amestecul sau intervenţiile brutale ale unor factori politici. De asemenea se evidenţiază neajunsurile sau erorile făcute pe linia promovării manualelor alternative, combătând improvizaţiile sau lipsa de profesionalism, ca şi alte interese meschine.

Recentul volum al distinsului dascăl şi istoric clujean oferă o lectură plăcută, interesantă şi îmbogăţitoare, oferind, odată cu date şi concluzii pertinente, şi numeroase argumente cu privire la continuitatea de locuire şi etnogeneză a poporului român, în devenirea sa multiseculară.

Adresăm autorului sincerele noastre felicitări pentru acest nou şi important volum publicat.