Semnalăm iubitorilor de literatură și de carte istorico-religioasă, din Munții Apuseni – și nu numai -apariția, luna trecută, unui nou volum de specialitate semnat de Pr. Eugen Goia, intitulat „Mănăstiri și duhovnici din Țara Moților” și prefațat de Arhim. Veniamin Micle (Mănăstirea Bistrița Olteană). Cunoscut pentru grija cu care s-a aplecat asupra trecutului istoric al moților, evocând cele mai importante personalități și evenimente din istoria Apusenilor, părintele Eugen Goia a ajuns astfel la cea de a patra sa carte. Așa cum spunea și Arhim. Veniamin Micle, în cuvântul de introducere, „fenomenul creației culturale se manifestă tot mai pregnant printre preoții de parohie… el nu mai este un apanaj al catedrei”… iar părintele Eugen Goia, de la Câmpeni, are „preocupări de o certă valoare spirituală”.
Câmpeniul, acest barometru cultural al Munților Apuseni, adună astăzi cu grijă aurul slovelor scrise pe răbojul istoriei, așa cum odinioară moții adunau cu trudă firișoarele de aur din albia Arieșului. Cărțile părintelui Eugen Goia („Țara Moților – vatră de istorie și spiritualitate românească” editată în anul 2000, „Cuvânt și suflet românesc” în 2003, „Memoria pământului românesc” în 2006), dincolo de faptul că adună fărâmele trecutului zbuciumat, fundamentând ideea identității naționale și religioase a românilor din Munți Apuseni, vor rămâne în istoria moților țintuite cu plumbii de aur ai memoriei.
Autorul își începe narația istorică asemeni unui pelerinaj, de la vechile vetre monahale din Munții Trascăului (Mănăstirea Râmeț, Mănăstirea de Sub Piatră, Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Poșaga), urcând pe defileul Arieșului pe lângă Mănăstirea Lupșa (scăpată de urgia tunurilor generalului Bukow, la rugămintea episcopului unit Petru Pavel Aron, care în anul 1762, i-a scris generalului austriac o depeșă arătând că „hic ecclesia per antiquum est”- această biserică este veche), ajungând la lespedea de sub brazde, unde odinioară fusese zidită Sihăstria Bulzu, de la Câmpeni. Sunt pomenite și mănăstirile mai noi, din coastele domoale ale Apusenilor, în amonte de Câmpeni. Ceea ce devine interesant în acest pelerinaj spiritual al părintelui Eugen Goia, este modul în care acesta asociază fiecărei vetre monahale un duhovnic, un îndrumător, un cărturar al slovei sfinte, dar și un tămăduitor al sufletului. Este vorba despre acei oameni luminați, care „au știut să iubească” atât credința cât și istoria neamului românesc din această parte a țării. „Viețile lor cuvioase și jertfelnice – mărturisea autorul în paginile cărții – trebuie cunoscute”… iar această cunoaștere este oferită, într-un limbaj simplu, accesibil fiecăruia dintre noi, de lecturarea paginilor de istorie, aduse în palpația prezentului de părintele Eugen.
Imperativul autorului: „viața monahală din Țara Moților este chemată astăzi să își revalorifice istoria”! devine prima lege din canonul istoric aplicabil societății contemporane. Așa cum spuneam și cu alte ocazii, astăzi nu mai este timp de amatorism religios, nici de simulacre istorice. Vremea acestora a trecut. Trebuie să ne asumăm cu maturitate trecutul, așa cum fost – mai greu sau foarte greu – și să-l păstrăm cu sfințenia cu care se păstrează, și se pomenesc, strămoșii la sfintele altare.
Tipărirea volumului „Mănăstiri și duhovnici din Țara Moților” s-a realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Alba, la tipografia editurii Reîntregirea din Alba-Iulia. Volumul a fost primit cu deosebit interes de către comunitatea intelectuală din Câmpeni, Alba-Iulia, Cluj, Sibiu, precum și de către confrații preoți sau călugări, apropiați ai părintelui Eugen Goia, din întreaga țară.
Ar fi fost binevenită, desigur, chiar și o modestă lansare de carte la Câmpeni în prezența edililor, a preoților parohi de la bisericile din localitate, precum și a intelectualilor. Dar, așa cum îl cunosc eu, părintele Eugen Goia nu este acomodat cu postura laudativelor. Preferă mai degrabă o strângere de mână, o îmbrățișare sinceră, gesturi discrete care exprimă modestia acestuia. Poate că într-o zi vom face totuși o lansare a tuturor celor patru cărți ale sale, la Câmpeni, într-o explozie a bucuriei și a rememorării trecutului istoric. Până atunci nu-mi rămâne decât să-l felicit pentru această realizare intelectuală, care se cere a fi continuată în viitor. Istoria noastră, a moților, nu se termină cu evocările părintelui Eugen Goia. Acestea sunt doar capete de început pentru noi explorări în minele de aur ale istoriei multimilenare din Apuseni. Celor care astăzi trăiesc pe sub culmile de piatră ale Țării Moților, le spun că nu este o binecuvântare mai mare decât să fii parte din istoria acestui pământ, nu este mândrie mai mare decât aceea să fii numit Moț – urmaș al martirilor uciși pe roată și al Crăișorului Munților Avram Iancu!
