STANCIULESCU-BARDA-wb

STANCIULESCU-BARDA-wbCu deosebit respect va facem cunoscut ca parohia noastră a publicat sau a achiziţionat o serie de lucrări, pe care le are disponibile pentru vânzare. Ne-ar face plăcere ca să binevoiţi şi Dvs. să vă număraţi printre cei ce se înfruptă din hrana spirituală ce-o oferă aceste lucrări. De peste 20 de ani publicăm,- cu greutăţi pe care numai Dumnezeu le ştie, – la nivelul unui sat uitat de lume -, sute de titluri de cărţi şi broşuri cu conţinut teologic, istoric, literar, pe care le răspândim în parohia noastră, în ţară şi în străinătate în sistemul „cartea prin poştă”, cu convingerea că prin aceasta facem un act de apostolat pentru Domnul Hristos şi în acelaşi timp slujim cultura şi neamul românesc. Nu avem nici o susţinere decât de la Dumnezeu şi de la cititorii noştri. Fiindcă am publicat lucrări pe înţelesul dumnealor  şi care au răspuns căutărilor  spirituale ale omului de astăzi, am putut rezista inflaţiei, concurenţei şi răutăţii  multora, care au căutat să ne pună piedici.

Vă rugăm şi pe Dvs., dacă simţiţi şi trăiţi creştineşte şi româneşte, să ne ajutaţi în această nobilă lucrare. Ajutorul Dvs. poate îmbrăca forme diverse. Vă cerem îngăduinţa să vă sugerăm câteva:

1. să ne comandaţi din lucrările disponibile pentru nevoile Dvs.;

2. să ne comandaţi lucrări, pe care să încercaţi să le răspândiţi Dvs. înşivă în cercul Dvs. de cunoscuţi şi prieteni;

3. să recomandaţi  rudelor, cunoscuţilor şi prietenilor dvs. lucrările noastre şi poate se vor găsi printre dânşii oameni interesaţi să le comande;

4. să ne trimiteţi cât mai multe adrese de e-mail, pentru a trimite noi ofertele pentru cărţile ce le avem disponibile acum şi în viitor;

5. alte forme de ajutor, pe care le consideraţi potrivite.

Precizăm, de asemenea, ca publicăm, de două ori pe lună, „Scrisoare pastorala”, pe care o trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cât şi la câteva sute de persoane din afara parohiei, prin postă sau pe e/mail. Dacp vă interesează, comunicaţi-ne şi vă putem trimite şi Dvs. această publicaţie a noastră gratuit. Găsiţi acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.

Precizăm că noutăţile din această ofertă sunt volumele  şi  Grigore Maerean, Chemări la Domnul, vol. VIII, Pr. I. Sfetcu, Predici  şi  Vămile Văzduhului.

În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre.

Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:

Pr. Ioan Sfetcu, Predici, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2011, 312 pag., format A4, hârtie offset, numeroase fotografii, copertă policromă, plastifiată, 20 lei;

Părintele Ioan Sfetcu a fost păstorul enoriaşilor din Bârda mai bine de  40 de ani. A fost un preot vrednic şi conştiincios, care şi-a făcut cu drag şi râvnă misiunea. A construit biserică în sat, dar şi în sufletele credincioşilor săi. A fost întotdeauna un model pentru confraţii din judeţ, în ceea ce priveşte metodele pastorale folosite. A fost un predicator de elită, recunoscut nu numai de enoriaşii săi, cât şi de cei din alte parohii, de preoţii mehedinţeni şi de autorităţile bisericeşti. Volumul cuprinde un mănunchi de 60 de predici rostite în duminici şi sărbători, cât şi la diferite ocazii de către regretatul Părinte Ionică Sfetcu. Cartea este de folos atât pentru preoţi, punându-le la dispoziţie un bogat material omiletic, cât şi oricărui creştin dornic să progreseze în viaţa duhovnicească.

Grigore Maerean, Chemări la Domnul. Calea vieţii şi calea morţii, Bârda, Editura „Cuget Românesc”, 2011, 172 pag., format A5, hârtie offset, copertă policromă, 12 lei.

Înainte de a-şi vedea şi volumul al VIII-lea tipărit, Părintele Grigore Maerean a plecat la Domnul. Nu a fost o plecare obişnuită, ci una de martir. A trecut dincolo prin poarta unei suferinţe greu de imaginat, pe care numai martirii au putut să o suporte. Cartea cuprinde încă un set de meditaţii, eseuri şi cuvântări ale părintelui pe teme diferite, adăpate din belşug din Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi experienţa proprie de-o viaţă. Este un ghid de viaţă duhovnicească şi o lectură de înaltă simţire creştinească. Sperăm că ne va ajuta Dumnezeu să-i dăm la lumină în curând şi volumele IX-X din această carte de suflet a sa, ca o mângâiere pentru amintirea lui şi ca o rugăciune către Dumnezeu pentru sufletul lui atât de zbuciumat!

Vămile Văzduhului, Malovăţ, Editura Parohiei Malovăţ, 2011,  64 pag., format de buzunar, hartie offset, copertă policromă, 2 lei;

Lucrarea  este un crâmpei din literatura bizantină ajunsă până la noi prin nenumărate ediţii, fie manuscrise, fie tipărite, care circulă de câteva secole în spaţiul românesc. În carte este urmărit sufletul în drumul lui de după moarte, trecând prin cele 24 de vămi ale văzduhului. Biserica nu a acceptat niciodată oficial această învăţătură privind  existenţa vămilor, dar având în vedere extraordinara putere de  educaţie religios – morală pe care o are lucrarea, a tolerat-o ca pe o carte bună de citit. În urma lecturii unei asemenea cărţi, mulţi împătimiţi sunt hotărâţi să se lepede atât de păcate mai mici, cât şi de patimi grele, aflând îngroziţi pe unde le ajunge sufletul şi la ce judecăţi este supus. Cartea este ca un duş rece pentru orice cititor, ajutându-l să se trezească la realitate. În acest sens, aş putea spune că am cunoscut medici – fumători împătimiţi – care s-au lăsat de fumat după ce au citit această carte şi de atunci au trecut peste 20 de ani şi nu s-au mai apropiat de tutun!

Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei „Studii Teologice”(1929-2008), Bârda, Editura „Cuget Românesc, 2010, 808 pag., tipar şi hârtie offset, copertă policromă, 50 lei.

Lucrarea este o adevărată cheie, cu care se deschide cu uşurinţă un tezaur de cultură teologică, respectiv colecţia revistei „Studii Teologice” pe o perioadă de 80 ani. Cele aproape 6000 articole, studii, recenzii, reportaje publicate în revistă sunt organizate în funcţie de marile direcţii ale învăţământului teologic (Biblică, Sistematică, Istorică şi Practică), la care se adaugă alte capitole noi, precum Istoria României, Limbă şi literatură, Etnografie şi Folclor. În cadrul fiecărei secţiuni, materialul este organizat pe obiecte de studiu, urmărindu-se, pe cât a fost cu putinţă, tematica abordată de programa de învăţământ teologic universitar. În fiecare capitol materialul a fost dispus în ordinea alfabetică a autorilor. Un indice alfabetic de autori încheie cartea. Ea se adresează ierarhilor, preoţilor, elevilor seminarişti, studenţilor teologi, masteranzilor şi doctoranţilor, tuturor cercetătorilor şi oamenilor de cultură.  Normele de alcătuire a unor astfel de lucrări promovate   de Academia Română au constituit un ghid inestimabil pentru autori.

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol. IV, Bârda, Editura „Cuget Românesc”, 2011, 476 pag., tipar şi hârtie offset, copertă policromă, planşe color, 30 lei;

Cartea cuprinde 40 numere din publicaţia Parohiei Malovăţ, „Scrisoare pastorală”, mai precis numerele 121 – 160.     Pe lângă „Scrisoare pastorală” şi-au făcut loc nenumărate cărţi publicate de către parohia noastră. Ne-am împărtăşit  şi ne-am semănat astfel din prea plinul sufletului pretutindeni şi tuturor. Toate acestea fără nici o plată materială. Cei care ar fi trebuit să vadă aceste osteneli nu au avut timp să le vadă. Noi ne ducem însă misiunea şi crucea mai departe, cât vom putea.

E fragilă, săracă, şi micuţă „Scrisoarea pastorală”. Ştim asta. Alte surate sunt îmbrăcate în haine frumoase, multicolore, au poze şi tot felul de lucruri atrăgătoare. „Scrisoarea pastorală” nu are nimic din toate acestea. Ea-şi propune să transmită mesajul, gândul, sufletul şi sinceritatea noastră şi credem că asta-i este zestrea cea mai de preţ. Am văzut în verile secetoase fetiţele devenite „paparude” cum umblă goale, acoperite sumar cu câteva mlădiţe de boj ori de alte verdeţuri. Ele cântă şi joacă sub stropii de apă aruncaţi de săteni şi cheamă, prin cântecul şi prin dansul lor, ploaia. Este o formă de rugăciune. Alţii sunt îmbrăcaţi în odăjdii bogate, frumoase şi scumpe, au cântări bine strunite, dar poate că înaintea lui Dumnezeu pătrunde mai repede rugăciunea „paparudelor”, tocmai că e mai sinceră şi mai curată. Nu este exclus ca „Scrisoarea pastorală” să fie doar „paparuda”, care, pe limba şi cu posibilităţile ei, cere mila lui Dumnezeu peste neamul acesta. Tocmai de aceea, încercăm să-i mai adăugăm o cămăşuţă de acum încolo!

Dicţionarul bunei-cuviinţe creştine (antologie alcătuită de Pr. Dr. Gh. Paschia), Bârda, Editura „Cuget Românesc”, 2010, format A5, 310 pag. tipar şi şi hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 15 lei.

Buna-cuviinţă a fost pentru părintele Gh. Paschia, alături de Sf. Evanghelie, principala temă, pe care şi-a construit predicile, discursurile, lucrările moralizatoare. A fost un adevărat apostol al bunei-cuviinţe, într-o lume atât de bulversată din punct de vedere moral. În vremea în care dreptatea scrâşnea după gratii, adevărul era crucificat la porţile cetăţii, eroii erau socotiţi criminali, iar nulităţile ajungeau academicieni, părintele Gheorghe Paschia alcătuia în liniştea odăiţei sale lucrări fundamentale, prin care vrea să înveţe lumea şi mai ales tineretul cât de frumoasă şi folositoare este buna-cuviinţă. Pentru el buna-cuviinţă era virtutea care sintetiza toate celelalte virtuţi, atât cele teologice, cât şi cele morale. În sprijinul crezului său aducea drept mărturie cugetarea veche românească şi universală, gândirea biblică şi patristică. Zeci şi zeci de corifei ai cugetului uman veneau să depună mărturie privind nobleţea bunei-cuviinţe pentru comportamentul uman. Cartea de faţă ne aduce astfel de martori şi susţinători în persoana Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti.

Poate nu este o antologie exhaustivă a tuturor textelor patristice care privesc tema respectivă, dar este un început, este un şantier care se cere continuat. Părintele Paschia a pus temelia, iar lucrarea aşteaptă să fie continuată. Editarea pentru prima dată a acestui manuscris al părintelui, care vine să-l completeze pe primul amintit mai sus, este un argument că zidurile nu vor rămâne pustii, ci că vor continua să se înalţe. Bucuria ar fi dacă buna-cuviinţă cu tot ce implică ea în plan spiritual şi comportamental ar prinde temelii şi s-ar desăvârşi în comportamentul a cât mai mulţi semeni de-ai noştri. Astfel lumea ar deveni mai bună, mai dreaptă şi mai frumoasă, iar Domnul Hristos şi-ar face simţită prezenţa prin fiecare trăitor al bunei-cuviinţe.

Pr. Dr. Gh. Paschia, Buna-cuviinţă creştină, Bârda, Editura „Cuget Românesc”, 2010, format A5, hartie şi tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 124 pag., 7 lei.

Într-o lume în care violenţa şi dezmăţul au prins mult teren, în care buna-cuviinţă este socotită de mulţi o adevărată cenuşăreasă, cartea părintelui Paschia se impune prin sobrietatea şi seriozitatea cu care abordează problemele de comportament. Este o primă lucrare de acest gen din câte cunosc, prin faptul că abordează comportamentul de pe poziţia învăţăturii creştine. Lucrarea se vrea nu numai un auxiliar preţios pentru preoţi, învăţători şi profesori, care predau religia în şcoli, ci şi pentru credincioşii de diferite vârste şi profesii. Aceasta tocmai datorită universului în care ne introduce: în biserică, la nuntă, la botez, la înmormântare, la masă, la discuţiile cu semenii etc. Toate îndrumările date în lucrarea de faţă nu sunt sterile, învechite, depăşite. Nicidecum. Ele sunt verificate practic. Părintele Gheorghe Paschia, în îndelungata sa activitate pastorală a avut posibilitatea să cunoască cele mai diverse categorii de oameni. Adesea îmi povestea, în scrisori sau în timpul întrevederilor ce le-am avut cu dânsul, despre oameni şi întâmplări de seamă. Viaţa l-a dus în anturajul regelui, al patriarhilor, în apropierea miniştrilor şi înalţilor ierarhi, a avut legături cordiale cu profesori universitari, ofiţeri superiori, medici, ingineri ş.a. A învăţat de la fiecare şi şi-a îmbogăţit permanent propria educaţie şi propriul comportament. Lucrările dumnealui nu sunt rezultatul unor cercetări sterile de bibliotecă, lucrări de birou, ci sunt direct implicate în viaţa practică.

Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Studii şi documente privind Istoria României, vol. II (Banatul), Craiova, Editura Sitech,  2010, format A5, 460 pag., tipar şi hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 25 lei.

În urmă cu câţiva ani a apărut volumul I. Atât primul, cât şi al doilea volum din această serie valorifică aprox. 1100 documente inedite din perioada 1780-1886 privind istoria Banatului. Ele au fost găsite de autor în podul unei biserici şi provin din Viena, Buda, Pesta, Vârşeţ, Karloviţ, Timişoara, Sibiu, Arad etc. Dacă în primul volum erau urmărite aspectele istorice, în acest volum sunt urmărite în mod special aspectele juridice şi canonice. Este o tulburătoare frescă de viaţă şi de istorie a societăţii bănăţene. Vom întâlni aici evenimente şi fapte care intră sub incidenţa dreptului internaţional, dreptului constituţional, dreptului administrativ, dreptului penal şi dreptului civil, un mare spaţiu revenindu-i  dreptului canonic. Nu în ultimul rând menţionăm zecile de pagini dedicate medicinei legale. Toate acestea completează un tablou unitar al vieţii sociale în plenitudinea ei. Cartea nu este numai o carte de istorie propriu-zisă, ci şi o Istorie a Dreptului, a vieţii sociale.  Din câte cunoaştem, este un prim volum de acest gen în literatura de specialitate. Cartea este însoţită de prefaţa  Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Dură, unul dintre juriştii şi canoniştii recunoscuţi în ţara noastră.

Prof. Nicolae Tomoniu, Sfântul Nicodim de la Tismana, Editura „Cuget Românesc”, 2010, 224 pag., dintre care 40 pagini din hartie cretată cu imagini color, hărţi, tabele genealogice etc., 20 lei.

Marea istorie a lumii, a ţărilor, se alcătuieşte din micile istorii ale provinciilor, localităţilor, evenimentelor, personalităţilor, monumentelor, mentalităţilor etc. Domnul Prof. Nicolae Tomoniu a înţeles aceasta şi s-a străduit pe cât i-a fost cu putinţă să pună o cărămidă la construcţia  Istoriei celei mari a Ţării. Pentru aceasta a zăbovit mulţi ani cu sârg şi dragoste la studierea oamenilor şi locurilor natale, la trecutul mai apropiat şi mai îndepărtat  al zonei Tismanei. Rezultatele cercetării sale le-a concretizat în mai multe cărţi, articole şi studii. Cartea de faţă este poate cea mai dragă autorului. Ea nu este numai o  scriere hagiografică propriu-zisă, ci şi o frescă de istorie a începuturilor statalităţii româneşti. Cartea nu este numai una de întărire sufletească pentru credincioşii creştini, ci şi un  ghid practic pentru toţi cei care simt chemarea să-şi iubească ţara şi neamul.

Pr. Prof. Alexie Buzera, Şapte cântece pe versuri de Traian Dorz, Editura „Cuget Românesc”, 2010, 16 pag., format A5, tipar şi hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 5 lei.

Broşura cuprinde şapte dintre cele mai cunoscute poezii religioase ale poetului popular interbelic  Traian Dorz  puse pe note şi armonizate pentru două voci de către Prof. Univ. Dr. Alexie Buzera de la Universitatea din Craiova. Traian Dorz a fost un împătimit al credinţei şi versului; Părintele Alexie Buzera este un împătimit al muzicii. Din colaborarea celor doi au rezultat aceste bijuterii ale sufletului, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria ascultătorilor.

D. Bălaşa, Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, Editura „Cuget Românesc”, 2009, 342 pag., format A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 12 lei.

Părintele Bălaşa scrie cu convingerea că dacii n-au pierit, ci, dimpotrivă, s-au dezvoltat de-a lungul istoriei ca un popor măreţ, cu  notabile realizări în toate domeniile de activitate. Îşi susţine tezele cu nenumărate dovezi documentare, arheologice, lingvistice, etnologice. Poate unele dintre ideile sale vor fi contestate de anumiţi cercetători, dar, cu siguranţă, de multe va trebui să se ţină seamă în istoriografia românească viitoare. Bătrânul istoric nu se sfieşte să răstoarne statui, să atace teze care păreau de neclintit până de curând şi să ne dea un exemplu grăitor de ceea ce înseamnă a fi istoric şi patriot. Când citeşti cărţile Părintelui Bălaşa, -tu însuţi fiind român-, te simţi mai puternic, mai mândru, mai optimist, mai încrezător în viitorul naţiei tale, cu mai multă speranţă în propriul tău viitor. Bătrânul istoric se dovedeşte a fi, cu prisosinţă, un bătrân al naţiei sale, un învăţător, un dascăl. Scoate la lumină acele momente înălţătoare ale trecutului, care ne pun la loc de cinste în rândul marilor popoare ale Europei, ce-au reuşit să-şi cucerească demn drumul prin veacuri, convingându-ne că avem toate şansele să redevenim noi înşine; aduce în discuţie situaţiile critice ale istoriei noastre, poticnirile şi insuccesele, felul cum am ştiut şi am reuşit să le depăşim, convingându-ne că vom găsi întotdeauna resursele necesare să revenim pe linia de plutire, ne convinge, vorba poetului, că „românul are şapte vieţi în pieptu-i de aramă”.  Nu mai este posibilă realizarea Daciei Mari ca entitate juridică, element de drept internaţional, fiindcă contextul politic nu mai permite un asemenea fapt istoric. Totuşi, în contextul europenizării şi globalizării, daco-românii au datoria sfântă să întărească legăturile lor cu fraţii de aceeaşi origine de dincolo de fruntariile politice, să-i ajute să-şi păstreze limba, credinţa, muzica, dansul şi tradiţiile, într-un cuvânt, să-i ajute să-şi păstreze specificitatea etnică, lingvistică şi spirituală. În sensul acesta, istoricul ne asigură că putem realiza Dacia Mare. O Dacia Mare în conştiinţele noastre, în concertul spiritual de valori al lumii. Cărţile Părintelui Dumitru Bălaşa nu se adresează numai istoricilor, cercetătorilor, specialiştilor, ci sunt scrise într-o limbă uşor accesibilă tuturor iubitorilor de istorie românească, de limbă şi de ţară românească. Astăzi, în contextul unei perioade critice, în care românii sunt atât de încercaţi pe plan intern sub toate aspectele şi atât de discreditaţi pe plan extern, când sunt trataţi de multe ori ca nişte rude sărace şi înapoiate ale europenilor, Părintele Bălaşa ne aduce destule argumente, care ne fac să înţelegem că acestea sunt încercări şi crize de moment şi că valorile adevărate de care dispune poporul român sunt perene  şi nu vor fi distruse, aşa cum speră vrăjmaşii lui. Părintele Dumitru Bălaşa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creştin, de preot. Chiar dacă unele dintre tezele şi ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărţile sale vor fi tipărite şi retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospeţimea informaţiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conştiinţa acestora şi datorită cărţilor Părintelui Bălaşa. Cărţile Părintelui Bălaşa sunt  un act de autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine  crezul unor întregi generaţii. După ce le citeşti, nu poţi decât să exclami: „Într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!”

G. Călinescu, Aforisme si reflecţii, Editura „Cuget Românesc”, 2009, 148 pag., format A5, hârtie şi tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 10,00 lei.

Cartea este la a doua ediţie, prima apărând cu mai bine de două decenii la Editura Albatros. Cartea are prefaţa regretatului Prof. Univ. Dr. I. C. Chiţimia şi a fost recenzata la apariţia primei ediţii de regretatul Şerban Cioculescu. Este o antologie de 1320 maxime şi aforisme culese din nenumăratele volume, articole şi studii ale marelui George Călinescu, ordonate pe teme şi probleme, cu un indice biobibliografic şi cu altul tematic. Lectura cărţii readuce în actualitate spiritul pătrunzător, neiertător şi ironic al lui G. Călinescu, dar şi experienţa de viaţă şi înţelepciunea unui mare cărturar.

Coloana Infinitului, vol. II, Bârda, Editura „Cuget Românesc”, 2009, 618 pag., format A4, hârtie offset, copertă policromă, 40 lei.

Cartea este o continuare a volumului I. Dacă în primul volum erau cuprinse maxime şi cugetări selectate din cultura română de la origini până la 1848, prezentul volum cuprinde 5566 cugetări şi maxime selectate din sute de cărţi şi periodice româneşti din perioada 1848-1918. Este perioada de aur a istoriei şi culturii române, în care au activat străluciţi corifei ai literaturii, gândirii, politicii şi vieţii româneşti, care au pus bazele României moderne şi au pregătit marele eveniment de la 1918. Este o perioadă de înflăcărată trăire spirituală în spaţiul românesc, o perioadă în care ideile Răsăritului se ciocnesc de cele ale Occidentului aflate în expansiune, o perioadă care şlefuieşte spiritualitatea românească, pregătind apariţia marilor filozofi din perioada interbelică, perioadă ce va fi reflectată în mod special în volumul III al Coloanei, volum aflat în pregătire. Cartea este alcătuită de către Pr. Al. Stănciulescu-Bârda.

Balade din Transilvania, Bârda, Editura „Cuget Românesc”, 2008, 300 pag., format A5, hârtie offset, copertă policromă, 12 lei.

Antologia conţine peste 200 balade culese în ultimele decenii de către folcloristul clujean Pavel Rătundeanu – Ferghete. Într-o vreme în care manelele şi muzica discotecilor ne sufocă, Pavel Rătundeanu-Ferghete ne invită să ne întoarcem la izvoarele creaţiei artistice a poporului român, să scoatem din adâncurile spiritualităţii româneşti  filonul de aur al cântecului epic, prin care strămoşii noştri au cântat faptele lor de vitejie, au fixat scene de viaţă de un realism impresionant, şi-au descris bucuriile, necazurile, durerile, aspiraţiile şi faptele  pe care le-au socotit demne de a rămâne în istoria neamului.

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol. III, Bârda, Editura „Cuget Românesc”, 2008, 430 pag. şi numeroase planşe color, format A5, hârtie offeset, copertă policromă, 20 lei.

Volumul reuneşte  numerele 80-120 din „Scrisoare pastorală”, publicaţia Parohiei Malovăţ. În el se găsesc numeroase articole care privesc aspecte din realitatea locală, dar şi  din cea naţională şi internaţională,  pagini de suflet, de   simţire şi trăire românească şi creştinească.

***

Acestea sunt, deocamdată, cele disponibile. În  următoarele săptămâni urmează să apară:

Colinde din Transilvania, vol. IV;Nunta din Transilvania;Sf. Irineu al Lyonului;Amintiri despre N. Iorga;Bibliografia Revistei „Ortodoxia”(1949-2009);Nicolae Iorga. Concepţia istorică;Profeţii privind România

Aşteptăm înscrieri şi la aceste viitoare apariţii.

Sănătate, pace şi bucurii sa vă dea Dumnezeu!