Orice privire poate fi o fereastră către cer, o descoperire a unui orizont nou şi o dezvăluire a unui detaliu inedit. Orice gest poate reprezenta atingerea frumuseţii lumii în care trăim, descătuşarea unei trăiri lăuntrice profunde sau dezvăluirea unui gând cunoscut doar de către noi înşine. Prin orice impresie şi prin orice faptă venim în contact cu un univers prieten sau ostil, apropiat sau distant, şi indiferent de conotaţie, cu o lume de care depindem şi care deopotrivă, depinde într-o anumită măsură de fiecare dintre noi.
Nu există indiferenţă în relaţia dintre fiinţa umană şi realitatea exterioară, aceasta fiind sursa a unei game nesfârşite de emoţii, ce dau culoare fiecărei experienţe, conturând, exagerând sau diminuând impactul acesteia asupra lumii din interiorul fiecăruia dintre noi. De aici şi reacţiile diferite în funcţie de context, chiar şi în cazul aceleiaşi persoane la momente diferite pe axa timpului.
De fapt, natura nu posedă sentimente, ci are doar reguli, unele mai lejere, altele mai stricte, care în funcţie de respectarea sau nerespectarea lor, generează consecinţe de care fie că dorim sau nu, trebuie să ţinem cont. Nu te poţi juca iresponsabil, fiindcă mai devreme sau mai târziu vei constata că „vei culege ceea ce ai semănat”, şi tocmai de aceea cunoaşterea autentică te ajută să ai cunoştinţă de aceste legi ce guvernează tot ce există în această lume.
Însă fiinţa umană este caracterizată de trăiri şi emoţii, care conduc la sentimente şi preferinţe de lungă durată, ce definesc în cele din urmă totalitatea alegerilor pe care le facem, oricât de raţionali am încerca să fim. Oricât de mult ne-am înfrâna, ne-am educa şi am încerca să ne convingem cu privire la justeţea urmării unei căi, dacă nu există un acord emoţional, atunci totul se va nărui mai devreme sau mai târziu.
Este nobilă ideea datoriei mai presus de sentimente, dar a forţa lucrurile dincolo de măsura interioară a sentimentelor, conduce mai devreme sau mai târziu la monstruozitate şi nefericire. Acest lucru este valabil când ne întemeiem o familie, când ne alegem un loc de muncă sau când căutăm să ne conformăm unei religii. Indiferent de situaţie, dacă nu există acordul sentimentelor, atunci realizarea lucrului în cauză va fi şubredă şi se va prăbuşi mai devreme sau mai târziu, după o perioadă de nemulţumire, criză, suferinţă şi agonie.
Dar cum poate o fiinţă „sentimentală” să supravieţuiască în mijlocul unei lumi guvernate de „reguli”? Cum este posibil să împăcăm legea cu preferinţa personală, care de multe ori este posibil să meargă în sens opus?
Realitatea este că dacă fiecare dintre noi ar face ceea ce îi place, sau ceea ce se simte îndemnat, atunci rezultatul ar fi o confuzie generală, iar construcţia socială nu ar mai fi posibilă, instaurându-se anarhia şi domnia bunului plac. Tocmai de aceea, soluţia nu constă în a merge la extreme prin impunerea rigidă a regulilor şi nici în urmarea lipsită de discernământ a instinctelor şi emoţiilor. Dobândirea capacităţii de a armoniza aceste două aspecte, în mare măsură contradictorii, reprezintă fundamentul unei adevărate educaţii, ce te conduce în final să deprinzi arta de a trăi o viaţă plăcută şi utilă pe pământ.
Să ne gândim la un instrument muzical, să spunem o vioară, şi să înţelegem puţin regulile fizice la care aceasta se supune. De fapt, o vioară reprezintă un dispozitiv acustic, care generează sunete cu diferite tonalităţi în funcţie de dimensiunile sale fizice şi de materialul din care este realizată cutia de rezonanţă a corpului ei, de lungimea coardelor, de forţa cu care sunt acestea întinse, precum şi de alte elemente constructive. Nu în ultimul rând, modul de aplicare a tensiunii mecanice asupra corzilor prin intermediul arcuşului, determină sunetele ce vor fi emise, ca volum şi tonalitate.
Din acest punct de vedere, vom intui o mulţime de reguli ce guvernează procesul de emitere de sunete, multe dintre ele fiind complicate şi necesitând un proces de instruire sub îndrumarea unui maestru. Tocmai de aceea, deprinderea artei de a cânta la vioară se desfăşoară pe o perioadă îndelungată, nefiind niciodată pe deplin finalizată, existând mereu loc pentru îmbunătăţire.
Din ce cauză apar toate aceste lucruri? Pur şi simplu fiindcă există reguli şi restricţii tehnice, la care se adaugă cele de natură artistică, care trebuie bine învăţate înainte de a putea să cânţi la respectivul instrument. De aceea, înţelegerea şi deprinderea regulilor reprezintă primul pas în educaţie, indiferent de domeniu, precum şi în cunoaşterea lumii în care trăim.
De îndată însă ce toate regulile de bază sunt înţelese şi însuşite, se poate trece la partea cu adevărat artistică, reprezentată prin transpunerea sub formă de sunete a emoţiilor şi trăirilor dintre cele mai variate. Astfel, fiinţa umană găseşte un canal extraordinar de exprimare, de transmitere către lume şi către ceilalţi a celor mai intense şi mai interesante sentimente.
Atât în compunerea unei partituri muzicale, cât şi în interpretarea ei, există emoţii, sentimente şi pasiuni ce vibrează interior şi exterior deopotrivă. Acest fior sacru al realizării unor linii melodice de excepţie se poate manifesta nealterat, doar după ce regulile au fost bine deprinse, omul şi instrumentul fuzionând în mod miraculos din punct de vedere tehnic, aşa cum sufletul şi emoţia se unesc în exprimarea naturii profund sentimentale a fiinţei umane. Aici este de fapt grandoarea unei compoziţii de excepţie, transpuse la un nivel de înaltă clasă de un artist de valoare.
Să ne întoarcem acum către un alt domeniu, şi anume cel al însuşirii măiestriei de a putea juca şah. Acest gen de activitate, simplă la început, se dovedeşte greu de stăpânit în lipsa unei pregătiri corespunzătoare. În acest sens, orice instruire adecvată presupune înţelegerea mutărilor de bază, lucru care în câteva ore se deprinde imediat. Dar după aceea, este necesară însuşirea „anostei” teorii a deschiderilor jocului de şah, unde trebuie învăţate mai multe suite de mutări până la „întipărirea” lor la nivel de automatism.
A înţelege diferenţa dintre un joc închis şi unul deschis, dintre o „apărare siciliană” şi un „gambit al reginei”, precum şi multe alte astfel de secvenţe de mutări, reprezintă o etapă fundamentală înainte de a se trece la practicarea artei şahiste. Continuând, după aceea, cu tehnicile de continuare a jocului, de anticipare a mutării următoare a adversarului, precum şi de definire a strategiei de joc, urmată de mutări tactice în acest sens, se ajunge treptat la stăpânirea tuturor etapelor prin care se trece de la prima mutare până la mult doritul „şah-mat” aplicat adversarului.
Toate aceste lucruri necesită timp, perseverenţă şi dedicare în înţelegerea şi învăţarea regulilor, multe dintre ele neputând să fie transpuse în cuvinte, fapt pentru care îndrumarea unui maestru devine indispensabilă în trecerea de nivelul mediu. Dar de îndată ce regulile de bază sunt deprinse, se poate trece la partea „artistică” a jocului, la combinaţii neaşteptate şi la strategii surprinzătoare. Abia atunci creativitatea umană se poate manifesta, iar viziunea interioară se poate manifesta cuprinzător în realitatea concretă a jocului.
De fapt, însuşirea regulilor şi exprimarea universului lăuntric al emoţiilor, trăirilor şi sentimentelor merg de multe ori împreună, conducând la o armonizarea dintre interior şi exterior, dorinţe şi realitate, precum şi la o unire creativă dintre om şi lumea în care trăieşte. Este o învăţare şi o perfecţionare ce nu încetează de-a lungul întregii vieţi, de fiecare dată existând o nouă posibilitate de îmbunătăţire, de atingere a unui nou nivel şi de relaţionare la un nivel tot mai profund cu realitatea în care trăim.
Numai aşa trăirea devine plenară, viaţa capătă culori plăcute, iar piedicile devine ocazii de dezvoltare dintre cele mai favorabile. De fapt, nu există o altă cale în afară de aceasta pentru a evita plafonarea, cenuşiul şi prăbuşirea interioară, un scenariu nefericit ce se repetă la fiecare pas în societatea în care trăim.
Revenind la „natura ce nu cunoaşte sentimente”, totuşi, ea nu ne tratează cu cruzime, ci ne oferă ocazii multiple în a-i deprinde regulile, în a învăţa cum să însuşim deprinderile de bază în a le respecta, după care să putem să ne exprimăm creativ sentimentele, dorinţele şi aspiraţiile într-o armonie desăvârşită. Numai pe această cale putem să fim deopotrivă noi înşine în ceea ce facem, fără a mai exista pericolul de a genera haos în jurul nostru.
Dacă ne vom însuşi reguli corecte în ce priveşte stilul de viaţă, respectul pentru semeni şi deopotrivă, pentru lumea în care trăim, atunci realitatea va începe să îşi schimbe „atitudinea” faţă de noi, iar viitorul se va deschide larg înaintea noastră prin oportunităţi neobişnuite. De fapt, putem să fim liberi să facem tot ce dorim, însă numai după ce am deprins cu adevărat regulile vieţii.
Acest lucru este similar libertăţii de a conduce o maşină, însă numai după ce ai fost învăţat asupra acestui lucru şi ţi-ai luat atestarea de rigoare. Numai atunci dorinţa ta nu va reprezenta un pericol public şi nici un atentat asupra libertăţii altora de a trăi. Problema noastră este că dorim să fim maeştri fără să deprindem regulile, că vrem să dăm sfaturi, fără ca în prealabil să fii învăţat temeinic, că vrem să vorbim, fără a şti să ascultăm, să conducem, fără a avea o cunoştinţă clară a ceea ce înseamnă să execuţi. Şi din dorinţa de a „arde” etapele vieţii, de a o lua pe scurtături nepermise, ajungem în cele din urmă să trăim o viaţă confuză, contradictorie şi îndreptată flagrant împotriva celor mai elementare legi ale naturii, uitând de faptul că fiinţa umană nu va putea niciodată să impună reguli nici universului şi nici Creatorului ei!
